ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Franciza Used Products, dezvoltată pe piața locală de un avocat, a raportat afaceri de 1,7 milioane euro în 2022

31 Ianuarie 2023   |   BizLawyer

Unul dintre obiectivele pe care Alexandru Săsărman, fondatorul business-ului, le-a stabilit pentru 2023 este deschiderea a încă șase magazine, fiind vizate în principal în orașele cu o populație de peste 50.000 locuitori

 
 
Dezvoltarea unei afaceri în franciză, care vine la pachet cu o serie de avantaje, poate fi răspunsul căutărilor tale atunci când te decizi să devii antreprenor. Așa au pornit la drum și soții Ramona și Alexandru Săsărman, dornici să experimenteze ceva nou și analizând mai multe idei de business, potrivite cu nevoile lor.

”După o carieră de aproape zece ani în avocatură, am ajuns, împreună cu soția mea, la ideea că ceea ce făceam, chiar dacă era profitabil financiar, nu era pe placul nostru. Am decis să ne implicăm într-o franciză, întrucât am considerat că franciza trebuia să fie rețeta garantată a unui succes. Ne-am oprit la conceptul Used Products și, ulterior, am început să ne facem planuri”, povestește Alexandru Săsărman.


Se întâmpla în anul 2018, iar conceptul punctat de antreprenor se referă la filiala locală a retailerului olandez Used Products, specializat în vânzarea de produse noi şi pre-utilizate, o afacere aflată astăzi în plin proces de expansiune la nivel local, cu trei magazine în franciză deschise până la finalul lui 2022 și o cifră de afaceri cumulată de aproximativ 8,4 milioane de lei. În paralel, pentru piața din România, este dezvoltat și un magazin online, mai ales că în ultimii ani acest segment a avut o creștere spectaculoasă.

Pentru a pune la punct businessul, astfel încât să se adapteze perfect pieței românești, cei doi antreprenori au făcut deplasări în Olanda și au avut mai multe întâlniri și negocieri cu francizorii, urmate de semnarea contractului de Master Franciză. Inițial, bugetul alocat pentru lansarea în plan local a fost de 200.000 de  euro.

”Conceptul de business e ancorat în nevoia imediată a disponibilității clienților de numerar. Nu mă voi duce niciodată înspre partea de amanet dar, pentru moment, e cea mai ușoară metodă de a explica. Mai concret, oricare dintre noi avem acasă o mulțime de produse pe care nu le mai folosim: un fier de călcat, un prăjitor de pâine, o bicicletă de fitness. Sau poate ne dorim un upgrade la laptopul de la muncă sau, de ce nu, poate copilul își dorește o altă consolă. Ei bine, noi le putem rezolva pe toate în același timp, pe loc. Desigur, îți putem oferi modele superioare la un preț foarte bun și putem garanta funcționarea acestora pentru o perioadă de cel puțin 12 luni”, explică Alexandru Săsărman.

Potrivit spuselor sale, ideea aceasta de franciză nu a fost aprobată sau încurajată de apropiați, care au considerat că este o afacere deja consumată prin modelul de ”consignație”, foarte cunoscut în anii ’90 în România. Treptat, businessul a crescut și la nivel de echipă: dacă la deschiderea primului magazin, în 2018, au fost angrenate trei persoane, în prezent echipa a ajuns la unsprezce, în departamente precum: ”Dezvoltare Franciză”, ”Operațional”, ”Financiar”.

”Modelul de antreprenor l-am găsit în familie, în persoana socrului meu, care a avut o vechime de peste 20 de ani într-o companie multinațională și m-a inițiat în culisele antreprenoriale. Din punctul de vedere al selecției potențialilor francizați, cred că acest business se potrivește profilului pe care l-am avut și eu, personal. Adică: <>. Pentru mine, acesta e locul de muncă perfect”, mai spune Alexandru Săsărman.

Un plan pentru încă șase magazine

Cronologic, primul magazin în franciză din România a fost lansat în 2018 la Cluj-Napoca, al doilea în 2021, în Timișoara, iar al treilea anul trecut, la București. Strategic, unul dintre obiectivele pe care Alexandru Săsărman le-a stabilit pentru 2023 este deschiderea a încă șase magazine, fiind vizate în principal în orașele cu o populație de peste 50.000 locuitori. Și tot la nivel de strategie, compania se află în căutarea de parteneri în Ungaria pentru extinderea cu magazine în sistem de franciză, o măsură care face parte dintr-un proces mult mai amplu de dezvoltare în țările din regiune.

”Meritul reușitelor în acest business se datorează fondatorilor din Țările de Jos, care au construit rețeta în urmă cu mai bine de 25 de ani și, în tot acest timp, au extins rețeaua de franciză în cinci țări europene, urmând, în curând, să se lanseze și în a șasea țară”, adaugă Alexandru Săsărman.
Astăzi, din stocul Used Products – categorii prezente în magazine - fac parte produse precum: telefoane mobile, laptopuri, tablete, console de gaming, aparate foto și video, televizoare, echipamente audio, etc. Toate aceste produse comercializate în magazinele fizice se regăsesc listate și în platforma proprie a companiei, personalizată pentru România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8188 / 20790
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...