ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Gazprom anunţă o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze spre Europa via Nord Stream 1

26 Iulie 2022   |   Agerpres

Gazprom a precizat că, începând de miercuri, livrările de gaze via Nord Stream 1, vor coborî până la 33 de milioane de metri cubi pe zi, ceea ce înseamnă că Nord Stream 1 va funcţiona la doar 20% din capacitate.

 
 
Grupul rus Gazprom a anunţat luni că va opri, pentru mentenanţă, o altă turbină din cadrul gazoductului Nord Stream 1, ceea ce înseamnă o nouă reducere drastică a livrărilor de gaze ruseşti spre Europa, informează Reuters şi AFP.
 
Gazprom a precizat că, începând de miercuri, livrările de gaze via Nord Stream 1, vor coborî până la 33 de milioane de metri cubi pe zi, ceea ce înseamnă că Nord Stream 1 va funcţiona la doar 20% din capacitate.
 
Această nouă lovitură vine într-un moment de tensiuni crescute între Rusia şi Occident din cauza invadării Ucrainei. Uniunea Europeană a acuzat Rusia că practică un şantaj energetic în timp ce Kremlinul susţine că reducerea livrărilor de gaze este rezultatul lucrărilor de mentenanţă şi consecinţelor sancţiunilor occidentale.
 
Săptămâna trecută, Gazprom a reluat livrările de gaze ruseşti spre Germania via conducta Nord Stream 1, după o perioadă de mentenanţă de 10 zile, însă conducta funcţionează în prezent la doar 40% din capacitate, un nivel care, potrivit Rusiei, se datorează întârzierilor apărute în revenirea unei turbine pe care firma Siemens Energy a trimis-o pentru service în Canada. Explicaţia venită de la Gazprom a fost criticată de politicenii europeni, în condiţiile în care autorităţile germane au informat că turbina trimisă pentru service în Canada nu urma să fie folosită până în luna septembrie.
 
Gazoductul Nord Stream 1 are o capacitate de 167 milioane de metri cubi pe zi şi este o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală. Potrivit site-ului societăţii Nord Stream, gazele care sosesc în Germania, în oraşul Lubmin, continuă apoi să fie transportate în Belgia, Danemarca, Franţa, Marea Britanie, Olanda şi 'alte ţări'. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10596 / 20934
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...