
Isărescu: Inflaţia, influenţată de evoluţia deficitului de cont curent, noului indice IRCC asupra creditării şi factorii externi
05 August 2019
MEDIAFAXÎn şedinţa de luni Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50 la sută pe an; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
![]() |
Principalele incertitudini asociate perspectivei inflaţiei decurg din conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, iar evoluţia deficitului de cont curent este preocupantă, alături de impactul noului indice IRCC asupra creditării, a declarat luni Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
„Totodată proliferează semnele de deteriorare a economiei zonei euro şi a celei globale şi sporesc incertitudinile asociate perspectivelor acestora, mai cu seamă în contextul războiului comercial şi al Brexit. Deosebit de relevante sunt deciziile de relaxare ale politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune”, a declarat Isărescu la finalul şedinţei Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.
„Totodată proliferează semnele de deteriorare a economiei zonei euro şi a celei globale şi sporesc incertitudinile asociate perspectivelor acestora, mai cu seamă în contextul războiului comercial şi al Brexit. Deosebit de relevante sunt deciziile de relaxare ale politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune”, a declarat Isărescu la finalul şedinţei Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară.
În şedinţa de luni Consiliul de Administraţie al BNR a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an; menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50 la sută pe an; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Isărescu a remarcat că rata anuală a inflaţiei a scăzut în luna iunie până la 3,8 la sută, de la 4,1 la sută în luna mai, uşor sub nivelul prognozat, dar deasupra intervalului de variaţie al ţintei. Evoluţia s-a datorat scăderii consistente a preţurilor legumelor şi combustibililor. Comparativ cu finalul trimestrului I, când s-a situat la 4,03 la sută, rata anuală a inflaţiei s-a redus exclusiv datorită evoluţiei din iunie. Descreşterea în raport cu luna martie a fost determinată integral de componentele exogene ale IPC, în principal de dinamica preţului combustibililor.
În schimb, rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice) şi-a accelerat creşterea de la 2,7 la sută în martie la 3,3 la sută în iunie. Pe lângă influenţele noii taxe din sectorul telecomunicaţiilor şi ale creşterii preţurilor internaţionale ale unor produse agroalimentare, avansul evidenţiază presiuni inflaţioniste în creştere pe partea cererii şi a costurilor salariale, alături de ajustările în sens ascendent ale aşteptărilor inflaţioniste pe termen scurt.
Rata medie anuală a inflaţiei IPC a continuat să scadă până la 4,1 la sută în luna iunie, de la 4,2 la sută în luna mai 2019, iar rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum s-a redus până la nivelul de 4,0 la sută, de la nivelul de 4,1 la sută înregistrat între decembrie 2018 şi mai 2019.
Noile date statistice confirmă accelerarea creşterii economice în trimestrul I 2019 la 5 la sută, de la 4,1 la sută în intervalul anterior. Pe partea cererii, consumul final a continuat să reprezinte principalul determinant al creşterii economice (4,5 puncte procentuale), urmat de variaţia stocurilor (2,4 puncte procentuale), şi apoi de formarea brută de capital fix cu o contribuţie pozitivă uşor diminuată faţă de varianta anterioară (0,6 puncte procentuale). În schimb, exportul net şi-a redus aportul negativ la evoluţia PIB, pe fondul revizuirii ecartului nefavorabil dintre dinamica exporturilor şi cea a importurilor de bunuri şi servicii.
Cele mai recente date statistice arată o temperare a dinamicii anuale a deficitului balanţei de bunuri şi servicii în primele două luni ale trimestrului II, dar şi o accelerare a adâncirii în termeni anuali a deficitului de cont curent, pe fondul deteriorării balanţei veniturilor secundare.
În acelaşi interval se evidenţiază evoluţii mixte în sfera consumului, investiţiilor şi producţiei: continuarea creşterii robuste, chiar dacă uşor încetinită a activităţii în comerţul cu amănuntul şi servicii, precum şi menţinerea la niveluri ridicate a activităţii în sectorul construcţii, dar şi prelungirea creşterii lente a producţiei industriale, mai cu seamă a celei prelucrătoare.
Creşterea anuală a creditului acordat sectorului privat a încetinit uşor în iunie 2019, la 7,1 la sută de la de 7,7 la sută în trimestrul I, în condiţiile continuării temperării dinamicii componentei în lei, care a rămas însă solidă. Pe acest fond, ponderea creditului în lei în totalul creditului s a majorat la 66,6 la sută (maximul perioadei post iunie 1996).
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 18683 / 19564 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...