ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Contractul pentru centrala de la Iernut, majorat cu peste zece milioane lei

31 Martie 2025   |   Agerpres

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz şi Duro Felguera Spania au încheiat în data de 5 aprilie 2023 contractul privind finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii "Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze", în valoare de 344,926 milioane lei (fără TVA), care prevedea constituirea de garanţii de 17,5 milioane euro.

 
 
Contractul privind finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a centralei de la Iernut, încheiat între Romgaz şi Duro Felguera, a fost majorat, printr-un act adiţional, cu suma de 10,487 milioane lei, reprezentând valoarea serviciilor suplimentare de asistenţă tehnică prestate de subcontractorul General Electric, informează Romgaz printr-un raport remis, luni, Bursei de Valori Bucureşti.

"SNGN Romgaz SA informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, în data de 28 martie 2025, a fost încheiat Actul adiţional nr. 2 la Contractul de proiectare şi execuţie lucrări nr. 40928/03.04.2023 având ca obiect "Finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze" încheiat cu Duro Felguera SA. Încheierea Actului adiţional a fost aprobată în prealabil de Consiliul de Administraţie al SNGN Romgaz SA. (...) Prin Actul adiţional nr. 2 se majorează preţul Contractului cu suma de 10.487.880 RON reprezentând valoarea serviciilor suplimentare de asistenţă tehnică prestate de subcontractorul General Electric", se menţionează în raport.


Potrivit sursei citate, în consecinţă, garanţia de bună execuţie a Contractului se va suplimenta corespunzător, celelalte clauze contractuale rămânând neschimbate.

Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz şi Duro Felguera Spania au încheiat în data de 5 aprilie 2023 contractul privind finalizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a obiectivului de investiţii "Dezvoltarea CTE Iernut prin construcţia unei centrale termoelectrice noi cu ciclu combinat cu turbine cu gaze", în valoare de 344,926 milioane lei (fără TVA), care prevedea constituirea de garanţii de 17,5 milioane euro.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 615 / 9208
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...