Acordul comercial dintre SUA şi UE nu este departe de scenariul de bază al BCE, spune Christine Lagarde
20 August 2025 Agerpres
Luna trecută, UE a acceptat ca majoritatea produselor pe care le exportă spre SUA să fie supuse unor tarife vamale suplimentare de 15%, evitând astfel un război comercial total şi oferind companiilor mai multă claritate, chiar dacă noile bariere vor încetini creşterea economică.
Acordul comercial convenit între SUA şi Uniunea Europeană este unul apropiat de scenariul de bază al Băncii Centrale Europene, dar persistă încă incertitudini în sectoare importante precum produsele farmaceutice şi semiconductorii, a declarat miercuri preşedinta BCE, Christine Lagarde, transmite Reuters.
Luna trecută, UE a acceptat ca majoritatea produselor pe care le exportă spre SUA să fie supuse unor tarife vamale suplimentare de 15%, evitând astfel un război comercial total şi oferind companiilor mai multă claritate, chiar dacă noile bariere vor încetini creşterea economică.
"Acordul comercial prevede un tarif mediu efectiv estimat undeva între 12% şi 16% pentru importurile SUA de bunuri din zona euro", a declarat Lagarde la un forum de afaceri organizat la Geneva. "Acest tarif mediu efectiv este uşor mai mare, dar în continuare aproape de ipotezele pe care le-am inclus în prognozelor noastre de bază din luna iunie. Rezultatul acordului comercial este cu mult sub un scenariu sever, care prevedea tarife americane de peste 20%", a adăugat Lagarde.
Luna trecută, UE a acceptat ca majoritatea produselor pe care le exportă spre SUA să fie supuse unor tarife vamale suplimentare de 15%, evitând astfel un război comercial total şi oferind companiilor mai multă claritate, chiar dacă noile bariere vor încetini creşterea economică.
"Acordul comercial prevede un tarif mediu efectiv estimat undeva între 12% şi 16% pentru importurile SUA de bunuri din zona euro", a declarat Lagarde la un forum de afaceri organizat la Geneva. "Acest tarif mediu efectiv este uşor mai mare, dar în continuare aproape de ipotezele pe care le-am inclus în prognozelor noastre de bază din luna iunie. Rezultatul acordului comercial este cu mult sub un scenariu sever, care prevedea tarife americane de peste 20%", a adăugat Lagarde.
Conform scenariului de bază al BCE, care a stat la baza previziunilor din luna iunie, zona euro ar urma să înregistreze în 2026 o creştere economică de 1,1%, însă un rezultat mai "nefavorabil" al negocierilor comerciale dintre SUA şi UE ar fi redus creşterea economică până la 0,7%.
Uniunea Europeană, care s-a bazat întotdeauna pe un comerţ extern important pentru creştere economică, ar trebui acum să îşi diversifice schimburile comerciale cu alte state pentru a menţine creşterea economică şi a contracara impactul negativ al tarifelor americane, a subliniat miercuri Lagarde.
"Chiar dacă SUA sunt, şi vor rămâne, cel mai important partener comercial, Europa ar trebui de asemenea să îşi propună o creştere a legăturilor comerciale cu alte jurisdicţii, profitând de avantajele economiei sale orientate spre export", a apreciat preşedinta BCE.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1066 / 10918 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





