ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AmCham România: Taxa pe cifra de afaceri este, de fapt, o taxă pe investiţii, ce va fi acoperită prin tăierea acestora

14 Septembrie 2023   |   Agerpres

Conform organizaţiei, "pe lângă investiţii, sever afectate de o eventuală taxă pe cifra de afaceri, vor fi şi exporturile, capitol la care oricum România înregistrează dezechilibre majore şi în adâncire".

 
 
Noua taxă pe cifra de afaceri este, de fapt, o taxă pe investiţii, iar lipsa de transparenţă şi dialog structurat pe măsuri concrete avute în vedere generează impredictibilitate pentru investitorii români şi străini, deopotrivă, avertizează Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
 
"Pentru companii, o astfel de taxă este o taxă pe investiţii, nu pe cifra de afaceri, care va fi acoperită prin tăierea investiţiilor. Deşi companiile membre AmCham România au început anul optimiste, cu planuri de extindere şi investiţii atât pe termen scurt, cât şi mediu, diversele ipoteze de lucru vehiculate în spaţiul public, lipsa de transparenţă şi dialog structurat pe măsuri concrete avute în vedere, generează impredictibilitate pentru investitorii români şi străini deopotrivă. Planurile de investiţii sunt momentan sistate-amânate. Dincolo de impactul la nivelul fiecărei afaceri, noua taxă va reduce potenţialul României de a atrage noi investiţii de amploare, cu valoare adăugată mare şi afectează oportunitatea României de a deveni un hub regional pentru localizarea companiilor interesate să participe la reconstrucţia Ucrainei. Preluarea unor măsuri fiscale aplicate în alte jurisdicţii trebuie să ţină cont şi de nivelul de digitalizare şi de capacitatea de colectare a administraţiei. În lipsa unei performanţe la aceste capitole, introducerea unor taxe suplimentare tot asupra celor care plătesc deja, nu face decât să crească dezechilibrele, concurenţa neloială şi frustrarea în rândul bunilor platnici", susţin reprezentanţii AmCham România.
 
Conform organizaţiei, "pe lângă investiţii, sever afectate de o eventuală taxă pe cifra de afaceri, vor fi şi exporturile, capitol la care oricum România înregistrează dezechilibre majore şi în adâncire".
 
"Totodată, start-up-urile cu care ne mândrim ca ţară şi pe care le vedem şi ni le dorim să fie viitorii unicorni globali vor fi printre cele mai afectate de o taxă pe cifra de afaceri, subminându-li-se puterea de capitalizare şi eforturile de internaţionalizare. Nu în cele din urmă, deşi conceptual este o taxă aplicată companiilor, taxa pe cifra de afaceri va afecta inevitabil şi consumatorii finali, prin scăderea puterii de cumpărare şi creşterea inflaţiei. În analiza impactului unei companii în România şi în orice ţară, trebuie avută în vedere întreaga amprentă fiscală, adică suma tuturor taxelor şi impozitelor fiscale şi parafiscale plătite, nu doar impozitul pe profit care este doar o parte din poveste", notează sursa citată.
 
AmCham România subliniază, totodată, nevoia ca orice măsuri de politică fiscal-bugetară să asigure un echilibru între obiectivele de atingere a ţintelor bugetare, echitate şi asigurarea unui climat investiţional predictibil, transparent şi competitiv.
 
"În numele celor peste 540 de membri, companii americane, internaţionale şi româneşti, urmărim cu atenţie dezbaterile pe marginea schimbărilor de politică fiscală şi rămânem deschişi pentru un dialog de substanţă pentru a transmite decidenţilor impactul măsurilor preconizate asupra economiei reale", se menţionează în comunicat.
 
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, înfiinţată în anul 1993.
 
În prezent, cele peste 530 de companii americane, internaţionale şi româneşti, membre ale comunităţii AmCham România, fac posibilă implicarea instituţiei în promovarea priorităţilor economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Pieţe de Capital şi Servicii Financiare, Guvernanţă Corporatistă, Concurenţă şi Ajutor de Stat, Energie, Educaţie, Economie Digitală, Fiscalitate, Mediu, Piaţa Muncii, Sănătate, Fonduri Europene, Achiziţii Publice şi Partneriat Public-Privat, Real-Estate şi Turism.
 
Cifra de afaceri cumulată a membrilor AmCham se ridică la valoarea de 65 miliarde de euro.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2085 / 9764
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...