ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Boloş: În cinci luni, am redus la zero riscul de decomitere pe anul acesta în ceea ce priveşte Politica de Coeziune

22 Mai 2025   |   Agerpres

Potrivit acestuia, pe Politica de Coeziune, luna viitoare România va primi de la Comisia Europeană încă 1,8 miliarde euro iar cererile de plată estimate să fie trimise în 2025 se ridică la 4,4 miliarde euro.

 
 
Riscul de a pierde bani, în acest an, pe Politica de Coeziune a fost redus la zero şi suntem într-o fază foarte avansată cu renegocierea PNRR, pentru a putea transmite şi cererea de plată 4, a anunţat miercuri seara, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

"Pe PNRR ştiţi situaţia, este un mecanism prin care Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu dispune de pârghiile de gestionare a fondurilor alocate ministerelor de linie. Aici, în mandatul precedent, am reuşit transmiterea şi plata a două cereri de plată aferente PNRR, iar în decembrie am găsit un PNRR cu o cerere de plată 3 blocată, pe care am reuşit să o deblocăm parţial şi să aducem 1,3 miliarde euro în ţară, pentru finanţarea deficitului bugetar şi a proiectelor aferente PNRR. În plus, am reuşit să ajungem într-o fază foarte avansată cu renegocierea planului, pentru a putea transmite şi cererea de plată 4. În ceea ce priveşte Politica de Coeziune, instrument aflat în deplin control al MIPE, putem clarifica situaţia într-o singură frază: în doar cinci luni, am redus la zero riscul de decomitere (de a pierde bani) pe anul acesta", a scris ministrul într-o postare pa pagina sa de Facebook.


Potrivit acestuia, pe Politica de Coeziune, luna viitoare România va primi de la Comisia Europeană încă 1,8 miliarde euro iar cererile de plată estimate să fie trimise în 2025 se ridică la 4,4 miliarde euro.

"Sunt multe cifre de prezentat. În spate este o muncă asiduă, de la momentul lansării unui apel, depunere, evaluare, contractare şi până la finalizarea proiectului. Voi reveni într-o postare separată cu stadiul pe larg în ceea ce priveşte Politica de Coeziune 2021-2027", a arătat Marcel Boloş.

Acesta s-a referit şi la execuţia bugetară şi a susţinut că, pentru noua perioadă de programare (titlu gestionat de MIPE şi Ministerul Transporturilor), plăţile pentru anul 2025 sunt la un nivel de 13 miliarde de lei, dintr-o alocare de 62,6 miliarde de lei, iar acest lucru se datorează faptului că noul exerciţiu este în curs de implementare, iar roadele apelurilor de proiecte şi contractelor de finanţare semnate menţionate anterior se vor cunoaşte în a doua parte a anului.

De asemenea, pe Titlul 58, aferent exerciţiului 2014-2020 şi altor finanţări specifice din fonduri, plăţile pentru anul 2025 sunt la un nivel de 5,44 miliarde de lei, dintr-o alocare de 11,98 miliarde de lei, iar astea vor fi utilizate pentru închiderea programelor aferente exerciţiului precedent.

În ceea ce priveşte titlurile aferente PNRR (60, 61), plăţile pentru anul 2025 sunt la un nivel de 10,2 miliarde de lei, dintr-o alocare de 47,1 miliarde de lei, iar aici ritmul de implementare depinde de fiecare minister de linie, fondurile fiind alocate în bugetele acestora.

"În final, aş sublinia că cine cunoaşte cu adevărat acest domeniu ştie că astfel de rezultate nu se obţin din inerţie şi nici cu vorbe tari. Ele se construiesc zilnic - prin rigoare, prin efort colectiv şi prin asumare. Atunci când munca unei întregi echipe este pusă sub semnul întrebării pe baza unor percepţii grăbite sau a unor agende personale, trebuie să readucem realitatea în prim-plan", a subliniat Boloş.

Acesta a revenit la conducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene în luna decembrie a anului trecut, după ce anterior a ocupat funcţia de ministru al Finanţelor. El a mai ocupat de două ori funcţia de ministru al Fondurilor Europene, în perioada noiembrie 2019 - decembrie 2020 şi în perioada mai 2022 - iunie 2023.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 188 / 9703
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
Women Lawyers | Din vorbă în vorbă cu Andreea Mihalache, Partener în cadrul firmei Popescu & Asociații, profesionist reputat, cu aproape 30 de ani de experiență ca avocat litigant la cel mai înalt nivel: ”Dincolo de oportunitatea de a lucra la dosare complexe, am și sprijinul unei echipe unite, ceea ce face ca fiecare provocare să fie o oportunitate de învățare și evoluție profesională”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
CMS, alături de Bitdefender la achiziția Mesh Security | Horea Popescu (Managing Partner CMS România) și Mircea Moraru (Senior Counsel), în echipa multidisciplinară coordonată de la Londra, care a oferit consultanță cumpărătorului în toate aspectele tranzacției supusă acum aprobărilor din partea autorităților de reglementare
“Schimbare” este cuvântul de ordine pe piața muncii, spun avocații de Employment de la Mușat & Asociații, fenomenul fiind potențat de avansul tehnologic rapid, evoluția așteptărilor angajaților și necesitatea adaptării la noile realități economice și sociale | Echipa gestionează un număr mare de proiecte care implică restructurări ample ale companiilor multinaționale, creşterea numărului de litigii fiind evidențiată în analiza tendințelor observate. De vorbă cu membrii echipei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2025
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...