ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Codirlaşu (CFA România): Economia va continua să decelereze anul viitor, existând chiar un risc de recesiune

14 Octombrie 2024   |   Agerpres

Anticipaţiile analiştilor referitoare la creşterea economică pentru anul curent au continuat să se reducă faţă de sondajele anterioare şi se situează la valoarea de 1,7%. Pentru anul viitor, economia este anticipată să crească cu 1,1%, existând şi opinii de recesiune printre participanţii la sondaj.

 
 
Economia va continua să decelereze anul viitor, existând chiar un risc de recesiune, deşi nu este scenariul de bază, consideră Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

"Decelerearea economiei în pofida impulsului fiscal semnificativ precum şi incertitudinea cu privire la conduita politicii fiscale în anul următor au condus la continuarea trendului descendent al indicatorului de încredere. Mai mult, pentru anul următor, conform anticipaţiilor, economia va continua să decelereze, existând chiar (deşi nu este scenariul de bază) un risc de recesiune", a explicat Codirlaşu, potrivit unui comunicat al Asociaţiei.

Anticipaţiile analiştilor referitoare la creşterea economică pentru anul curent au continuat să se reducă faţă de sondajele anterioare şi se situează la valoarea de 1,7%. Pentru anul viitor, economia este anticipată să crească cu 1,1%, existând şi opinii de recesiune printre participanţii la sondaj.


Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 a rămas la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,3% din PIB. Anul viitor acesta este estimat să se reducă la 5,9% din PIB.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 56% în următoarele 12 luni.

Potrivit comunicatului CFA România, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (octombrie 2025) a rămas relativ constantă comparativ cu exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,97%. În acelaşi timp, aproximativ 47% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni, iar aproximativ 27% anticipează o stabilitate sau o creştere a acestui indicator.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, în jur de 88% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0407 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0975 lei pentru un euro.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, în luna septembrie, cu 6,7 puncte, până la valoarea de 40,1 puncte. Această situaţie a fost cauzată de scăderea cu 7,3 puncte a componentei de anticipaţie a indicatorului şi cu 5,5 puncte a componentei de condiţii curente.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 13 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente (referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii) şi anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET şi condiţiile macroeconomice globale.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 170 de societăţi membre ale CFA Institute.

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Profesioniştii care sunt membri ai Asociaţiei CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1938 / 10889
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...