ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Economist al Băncii Mondiale despre infrastructura din România: Prima regulă a pieţei unice e să ai autostradă către Germania

17 Octombrie 2019   |   AGERPRES

Pe de altă parte, coordonatorul politicii economice pentru statele UE al Băncii Mondiale a atras atenţia că piaţa unică europeană nu funcţionează la nivel de circulaţie a serviciilor.

 
 
Prima regulă a pieţei unice din Uniunea Europeană este să ai o autostradă către Germania, a transmis miercuri autorităţilor române economistul-şef al diviziei de Management Fiscal şi Macro pentru Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale şi coordonator al politicii economice pentru statele UE, Rogier van den Brink.

"Am fost în zona Timişoarei, am vorbit cu mai mulţi fermieri, dar primul lucru de spus, atunci când vorbim de creşterea tradiţională, creşterea 'de modă veche' a economiei, este că nu există o autostradă între Bucureşti şi Timişoara. Prima regulă a pieţei unice a Uniunii Europene este să ai o autostradă către Germania. Dacă nu ai această autostradă lucrurile rămân să întârzie la stadiul de proiect, ori asta nu ar trebui să se întâmple", a afirmat Rogier van den Brink, în cadrul Bucharest Forum 2019.


Pe de altă parte, coordonatorul politicii economice pentru statele UE al Băncii Mondiale a atras atenţia că piaţa unică europeană nu funcţionează la nivel de circulaţie a serviciilor.

"Ne place să credem că piaţa unică europeană e chiar o piaţă unitară. Dar nu este o piaţă unică decât la nivel de circulaţie a bunurilor, nu la nivel de circulaţie a serviciilor. Contabilul belgian nu poate munci în Portugalia, iar arhitectul italian nu poate munci în Germania. Deci în realitate breslele, asociaţiile profesionale pe care le cunoaştem foarte bine, sunt încă foarte puternice. Iar de când manufactura, munca tradiţională de producţie, şi-a cam trăit traiul, e important ca acum pieţele de servicii să preia ştafeta. Iar în Europa pieţele de servicii nu pot face asta", a menţionat Rogier van den Brink.

Economistul-şef al diviziei de Management Fiscal şi Macro pentru Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale s-a plâns şi de lipsurile pieţe digitale din UE, arătând că în Uniune e dificilă până şi cumpărarea unei bucăţi de săpun de la comerciantul Amazon.

"Există, de asemenea, lipsuri ale pieţei digitale. Spre exemplu, eu am trăit în Belgia şi încercând doar să comand o bucată de săpun de pe Amazon, credeam că dau clic pe săpunul dorit, însă citesc că acest produs nu poate fi livrat în Belgia, şi atunci trebuie să umbli pe Amazon Germania, apoi pe Amazon Marea Britanie, pe Amazon Franţa, şi toate astea doar ca să cumperi o bucată de săpun. Deci piaţa de servicii nu este o piaţă unică, ori acest lucru este o sursă de ratare a creşterii economice, pentru că piaţa digitală nu este acolo unde trebuie", a avertizat economistul Băncii Mondiale.

Bucharest Forum este un eveniment organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, tema de discuţii a primei zile a forumului fiind "Europa emergentă la 30 de ani".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10591 / 10737
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...