ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Grindeanu, despre actul adiţional semnat de ARF cu Alstom: Nu pot accepta aşa ceva; probabil că se va ajunge tot în instanţă

04 Februarie 2025   |   Agerpres

Întrebat dacă ştia despre acest act adiţional, ministrul Transporturilor a răspuns: "Evident că nu".

 
 
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu ştia despre actul adiţional semnat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară cu Alstom pentru modificarea graficului de livrare a celor 37 de rame contractate de statul român, document care, potrivit interpretărilor, scuteşte producătorul francez de plata penalităţilor de întârziere în valoare de zeci de milioane de euro.

Întrebat dacă ştia despre acest act adiţional, ministrul Transporturilor a răspuns: "Evident că nu".

"Cum bine ştiţi - şi sunt bucuros din acest punct de vedere - am şi câştigat un proces, noi, ministerul, companiile, cu Alstom, pe întârzierile pentru metrou (ramele ce trebuiau să fie livrate Metrorex - n. r.). Şi acolo s-a câştigat procesul. Acelaşi lucru mă aştept să-l facem şi pe partea asta, cea legată de garniturile de tren, iar cei de la ARF, din ceea ce am discutat eu cu ei, îmi spun că nu intră (actul adiţional - n. r.) în contradicţie cu acele penalităţi. Nu pot accepta aşa ceva. Şi probabil că cei de la Alstom, nu vreau eu să-i îndemn, dar probabil că se va ajunge tot în instanţă, unde iarăşi vom câştiga, la fel ca la Metrou", a afirmat Grindeanu, marţi, la Parlament, după dezbaterile din comisiile de specialitate reunite pe marginea proiectului de buget pe 2025 al MTI.


Şeful de la Transporturi a spus că nu ştie care este noul termen pentru livrarea tuturor celor 37 de rame Alstom Coradia, dar în perioada următoare "vor tot veni garnituri de tren".

"Cred că pe parcursul acestui an, detaliat nu ştiu pe noul grafic amintit, dar ştiu că a doua garnitură de tren a intrat în urmă cu o săptămână în ţară şi, pe parcursul lunilor viitoare, vor tot veni garnituri de tren, asta neintrând în coliziune sau în contradicţie cu penalităţile de care aminteam mai devreme, pe care ARF trebuie să le recupereze de la Alstom", a transmis Sorin Grindeanu.

Directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a afirmat, luni, că în 2024 compania a pierdut, prin neîncasare, aproape 30 de milioane de lei, pentru că nu a intrat în posesia trenurilor contractate de statul român cu Alstom şi a anunţat că va da în judecată Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), care a încheiat cu producătorul un act adiţional ce a modificat graficul iniţial de livrare a ramelor Coradia, anulând, practic, penalităţile ce ar fi trebuit aplicate pentru nelivrarea la timp a acestora.

"Noi am făcut licitaţii de adjudecare a ramelor - 13, 12, 17. Noi am semnat un contract cu ARF în decembrie 2023, în care aveam un grafic de livrare. Noi trebuia să avem cele 12 rame în februarie 2024. Este contractul semnat de ARF cu Alstom. A trecut un an. Noi n-avem nicio ramă preluată. (...) Dacă aveam cele 12 rame, nu vreau să fac un calcul cu încărcare maximă pe ruta Bucureşti - Constanţa - Braşov, unde circulă aceste trenuri, eu am făcut dintr-un calcul, aşa... este un minus de neîncasări de vreo 30 de milioane de lei. Noi vom face o sesizare în instanţă şi vom da în judecată ARF-ul, iar dacă statul român îşi permite să plătească aceste penalităţi mie şi să nu le recupereze de la cei care au creat acest prejudiciu, respectiv de la Alstom, nu e treaba mea. În schimb, tot pe la jumătatea lunii decembrie, s-a semnat un adiţional între ARF şi firma Alstom, care a modificat integral graficul de livrare a ramelor. Deci, se semnează de către ARF un adiţional în care modifică graficul de livrare şi mi se spune că toate ramele vin în 2025. Practic, ce ai făcut cu acest adiţional? Ai anulat toate penalităţile care trebuiau facturate în anul 2023 - 2024. Odată modificat graficul de livrare, automat aceste penalităţi cad", a declarat, luni, Preoteasa, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, acesta a afirmat că nici noul grafic de livrare a trenurilor nu este respectat.

"Am un act semnat tot de ARF, aici probabil altcineva trebuie să-l verifice, şi spune că 'se poate considera că s-a creat un avantaj evident la Alstom Ferroviaria SPA şi Alstom Transport într-un mod care nu a fost prevăzut în contractul iniţial, acesta având posibilitatea să livreze ramele electrice interregionale într-un termen mult mai mare decât cel ofertat şi cel maxim admis de ARF prin caietul de sarcini, fiind modificate în egală măsură condiţiile iniţiale şi procedurile de atribuire". Deci, astea sunt acte ale ARF-ului: unde a semnat odată un grafic de livrare nou şi unde scrie că acest grafic de livrare nou nu este legal. Este adevărat că în caietul de sarcini era o precizare apropo de depunerea ofertelor, dar să zicem că s-a trecut de etapă, că orice ofertă care depăşeşte 31 de luni de la data adjudecării se consideră neconformă. Iniţial Alstom a spus că livrează, dar acum deja s-a ajuns la 36 de luni, deci n-a avut din start această părere. (...) Deja au intrat în întârziere şi pe graficul nou. Trebuia să vina una (o ramă - n. r.) în decembrie. Suntem în februarie. Am văzut că a intrat în România, este la ei. Eu cred că graficul este când ajunge la noi, nu când intră la ei. Deci, trebuia să intre în noiembrie una, să zicem că este aceasta cu care am plecat, în decembrie una, nu s-a întâmplat, în martie una, în aprilie două, în mai patru, în iunie trei. Noi, la ora asta, nu am preluat de la Alstom nicio ramă", a susţinut acesta.

Şeful CFR Călători a subliniat că singura ramă nouă livrată de Alstom, cu care operează transportatorul naţional feroviar de călători, a fost preluată de ARF şi circulă "prin convenţie". Dar chiar şi aşa trenul face o singură cursă dimineaţa la Braşov, dus-întors, după care revine în depoul Alstom, pentru "mici probleme de remediat".
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1737 / 10904
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...