Grindeanu: Sper ca CSM să dea avizul pe proiectul pensiilor magistraților și joi seara să existe o ședință de guvern
26 Noiembrie 2025 Agerpres
Președintele PSD a menționat că în cazul în care se respectă acest program, Guvernul ar putea să își angajeze răspunderea săptămâna viitoare pentru acest proiect.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că în cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii dă joi avizul asupra proiectului legii privind pensiile magistraților, Guvernul ar putea să își angajeze răspunderea pentru acesta săptămâna viitoare în Parlament.
'Știți foarte bine părerea mea și continui să o susțin, că noi am pierdut timpul o lună de zile, când trebuia să folosim acea perioadă pentru a trimite un proiect de lege și nu eram la mâna CSM, dar deja ține de trecut această treabă. Și atunci, eu sper să dea CSM acest aviz, astfel încât joi seara să existe o ședință de guvern și să poată fi trimis acest proiect și Guvernul să își angajeze răspunderea. Eu cred că e în interesul României totuși ca Guvernul să facă de îndată o ședință și să trimită către Parlament acest proiect de lege. Doar că am văzut că încă se votează în diverse curți de apel, sunt programate astfel de voturi. Era bine să nu rămânem într-o zonă în care să fim într-o formă de prizonierat la o decizie', a spus Grindeanu, miercuri, la Palatul Parlamentului.
'Știți foarte bine părerea mea și continui să o susțin, că noi am pierdut timpul o lună de zile, când trebuia să folosim acea perioadă pentru a trimite un proiect de lege și nu eram la mâna CSM, dar deja ține de trecut această treabă. Și atunci, eu sper să dea CSM acest aviz, astfel încât joi seara să existe o ședință de guvern și să poată fi trimis acest proiect și Guvernul să își angajeze răspunderea. Eu cred că e în interesul României totuși ca Guvernul să facă de îndată o ședință și să trimită către Parlament acest proiect de lege. Doar că am văzut că încă se votează în diverse curți de apel, sunt programate astfel de voturi. Era bine să nu rămânem într-o zonă în care să fim într-o formă de prizonierat la o decizie', a spus Grindeanu, miercuri, la Palatul Parlamentului.
Președintele PSD a menționat că în cazul în care se respectă acest program, Guvernul ar putea să își angajeze răspunderea săptămâna viitoare pentru acest proiect.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 309 / 10554 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





