
Marcu (ASF), despre audierile în cazul City Insurace: Sunt lucruri pe care nu putem să le facem publice. În Parlament am comunicat tot ce puteam să spunem
29 Septembrie 2021
BizLawyerDecizia privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare - reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată luni, 27 septembrie, în Monitorul Oficial.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, a declarat, după audierea în comisiile de specialitate din Parlament, că instituţia a comunicat tot ce se putea în cazul City Insurance şi a precizat că sunt lucruri care nu pot fi făcute publice.
"Eu ştiu că sunteţi interesaţi de tot ce s-a întâmplat cu acest caz. De asta am şi preferat în toată perioada asta să comunicăm cât mai puţin până când ajungem în Parlament să spunem absolut tot ce s-a întâmplat cu această companie. Am fost la comisiile reunite. Am comunicat tot ce puteam să spunem. De asta a fost şi această şedinţă confidenţială. Probabil sigur nu v-a convenit acest lucru. Sunt lucruri pe care nu putem să le facem publice pentru că Autoritatea a sesizat organele de cercetare penală de când a găsit aceste lucruri. Rugămintea mea este către dumneavoastră să aveţi răbdare ca Parchetul, atunci când poate să spună, să spună tot ce am trimis noi către dumnealor. În legătură cu aspectele tehnice, vreau să vă rog să fiţi de acord ca Valentin Ionescu, directorul general care e pe acest sector şi cu ajutorul căruia s-a făcut posibilă această verificare şi această descoperire a tuturor acestor lucruri, să vă precizeze, în momentul în care stabilim de comun acord, cu privire la fiecare abatere care a fost constatată şi la fiecare posibilă infracţiune pe care o puteţi regăsi în decizia pe care am făcut-o publică. Decizie care este extrem de detaliată, dar ştiu că este şi extrem de tehnică", a spus Nicu Marcu.
"Eu ştiu că sunteţi interesaţi de tot ce s-a întâmplat cu acest caz. De asta am şi preferat în toată perioada asta să comunicăm cât mai puţin până când ajungem în Parlament să spunem absolut tot ce s-a întâmplat cu această companie. Am fost la comisiile reunite. Am comunicat tot ce puteam să spunem. De asta a fost şi această şedinţă confidenţială. Probabil sigur nu v-a convenit acest lucru. Sunt lucruri pe care nu putem să le facem publice pentru că Autoritatea a sesizat organele de cercetare penală de când a găsit aceste lucruri. Rugămintea mea este către dumneavoastră să aveţi răbdare ca Parchetul, atunci când poate să spună, să spună tot ce am trimis noi către dumnealor. În legătură cu aspectele tehnice, vreau să vă rog să fiţi de acord ca Valentin Ionescu, directorul general care e pe acest sector şi cu ajutorul căruia s-a făcut posibilă această verificare şi această descoperire a tuturor acestor lucruri, să vă precizeze, în momentul în care stabilim de comun acord, cu privire la fiecare abatere care a fost constatată şi la fiecare posibilă infracţiune pe care o puteţi regăsi în decizia pe care am făcut-o publică. Decizie care este extrem de detaliată, dar ştiu că este şi extrem de tehnică", a spus Nicu Marcu.
Decizia privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare - reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată luni, 27 septembrie, în Monitorul Oficial.
În termen de 30 de zile de la data publicării deciziei, City Insurance are obligaţia predării la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a evidenţei contractelor de asigurare în vigoare la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii, a evidenţei complete a dosarelor de daună, precum şi evidenţelor tehnico-operative şi contabile aferente acestor contracte şi dosare în vederea publicării listei potenţialilor creditori de asigurări, beneficiari ai sumelor cuvenite de la FGA.
De asemenea, s-a dispus prelungirea duratei mandatului administratorului temporar numai pentru a se asigura de către societate predarea evidenţelor menţionate.
Pe de altă parte, City Insurance poate formula contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, însă contestaţia nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurilor.
Guvernul a adoptat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor poate efectua plăţi creditorilor de asigurări în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de retragere licenţei de funcţionare a asiguratorului pentru care s-au constatat indicii de intrare în stare de insolvenţă.
Ministrul Finanţelor, Dan Vâlceanu, a explicat, la momentul respectiv, că ordonanţa prevede şi modificarea definiţiei plafonului de garantare, astfel încât o persoană care are mai multe poliţe de asigurare să poată fi despăgubit pentru fiecare sumă de asigurare în parte. Totodată, plafonul de garantare a fost majorat de la 450.000 de lei la 500.000 de lei.
Ordonanţa de urgenţă adoptată mai prevede că Fondul de Garantare are şi competenţa de a deschide dosare de daună, la solicitarea petenţilor, în cazul daunelor avizate la asiguratori înainte de data retragerii autorizaţiei de funcţionare, dar pentru care nu s-au deschis dosarele de dauna, precum şi de a efectua constatări suplimentare pentru dosarele deja deschise de asiguratori, potrivit comunicatului Ministerului Finanţelor.
Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF) a decis, recent, retragerea autorizaţiei de funcţionare a City Insurance şi a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii pe fondul nerespectării de către asigurător a indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate.
City Insurance S.A. este principalul asigurător românesc, cu o cotă de piaţă de 17%. A fost înfiinţată în anul 1998 de către un grup de investitori şi are sediul central în Bucureşti. Societatea are 400 de angajaţi şi 42 de birouri şi filiale, oferind o gamă largă de asigurări generale.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5464 / 9280 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2025” | Cinci firme din România luptă pentru trofeu: CMS, NNDKP și ȚZA, prezențe constante la gala premiilor, Mușat & Asociații intră în competiție propulsată de activitatea intensă din ultimul an, iar Filip & Company este nominalizată pentru a patra oară consecutiv
GNP Guia Naghi și Partenerii îl promovează pe Tudor NACEV ca Partener coordonator al practicii Regulatory Pharma și Achiziții Publice. El a asistat clienți importanți în proiecte de anvergură
Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...