ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Mediului: Există riscul ca în toamna acestui an statul român să sufere deja o primă condamnare la CEJ

22 August 2023   |   AGERPRES

Acesta a menţionat că este vorba de depozite de deşeuri municipale, industriale, periculoase şi nepericuloase neînchise.

 
 
Statul român ar putea primi o condamnare la Curtea Europeană de Justiţie în această toamnă pentru o neîndeplinire a dispoziţiilor dintr-o cauză anterioară, unde a fost condamnat şi unde nu a luat măsuri adecvate suficiente, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Acesta a menţionat că este vorba de depozite de deşeuri municipale, industriale, periculoase şi nepericuloase neînchise.

"Deja facem obiectul unor dosare pe care le avem deschise în faţa Curţii Europene de Justiţie. Parte din acele dosare vizează şi modul în care România colectează separat deşeurile, vizează modul în care România depozitează deşeuri. Avem o cauză în care există riscul ca statul român să fie condamnat şi care tocmai asta spune, că în cinci gropi de gunoi din România depozitarea se face necorespunzător şi în baza unei decizii celebre ale Curţii Europene de Justiţie, se numeşte decizia Malagrotta, România este pasibilă să sufere sancţiuni pecuniare pentru că aruncăm alandala, reciclabil şi alte tipuri de materiale....În acest moment, statul român nu plăteşte sancţiuni pecuniare din cauza unor condamnări suferite în faţa Curţii Europene de Justiţie însă mă folosesc de această ocazie să trag un semnal de alarmă pentru că există riscul ca în toamna acestui an statul român să sufere deja o primă condamnare într-o cauză ce vizează tocmai neîndeplinirea dispoziţiilor dintr-o cauză anterioară unde statul român a fost condamnat şi unde nu a luat măsuri adecvate suficiente", a spus Mircea Fechet.


El a precizat că este vorba de 101 depozite de deşeuri municipale, industriale, periculoase şi nepericuloase neînchise, din care în prezent au rămas 33 în discuţie şi în legătură cu care îşi manifestă îngrijorarea că există riscul de a fi condamnaţi, la fel cum există riscul de a fi condamnaţi şi în alte dosare.

"Nu ştiu pe de rost care e lista celor 33 de depozite industriale periculoase şi nepericuloase. Ceea ce pot însă să spun este că ele vizează, pe de o parte entităţi care aparţin statului român, societăţi care astăzi sunt în faliment sau în insolvenţă, operatori economici care nu au capacitate suficientă să ecologizeze aceste deşeuri şi aş putea să vă dau câteva exemple. Că discutăm despre Donau Chem în judeţul Teleorman sau discutăm despre Sofert în judeţul Bacău sau discutăm despre Suplacu de Barcău, Steaua Română, fostele rafinării de stat şi multe altele până la 33, important este să găsim acele soluţii prin care statul român să poată interveni şi să se poată asigura că ele vor fi cât mai repede ecologizate pentru că vom plăti penalităţi care vor fi calculate zilnic, de la data punerii în întârziere, care este aferentă anului 2020, dacă îmi amintesc eu bine şi dacă citez bine din memorie, până la data la care vom închide şi ultimul depozit din lista celor 33", a afirmat Mircea Fechet.

Întrebat despre cele cinci gropi de gunoi neconforme, el a spus că este greu să facem un top legat de cele mai conforme sau cele mai neconforme depozite de deşeuri.

"Ceea ce pot spune este că cele cinci depozite aferente procedurii de infringement în care suntem parte sunt verificate aleatoriu de către Comisia Europeană şi cauza pe care o avem în faţa Curţii Europene de Justiţie este una care, deşi vizează cinci probleme punctuale, de fapt se doreşte a se adresa unei probleme sistemice. Adevărul este că în România sunt foarte puţine depozite ecologice unde treaba se face ca la carte, unde treaba se face aşa cum o cere legea. Obligaţia tratării deşeurilor înainte de depozitare este înfiinţată încă din anul 2005, printr-o hotărâre de guvern. Deci, avem acum 20 de ani de când există această obligaţie şi, în loc să vă citez cinci gropi, cinci depozite ecologice, să nu le mai spun gropi, care tratează neconform deşeurile, mi-ar fi mai uşor să vă spun cele puţine care le tratează aşa cum trebuie. Pentru că, repet, din păcate, cu excepţia judeţului Bihor, cu excepţia judeţului Covasna, cu excepţia judeţului Iaşi şi or mai fi două, trei, sunt puţine facilităţi care tratează toate fracţiile reciclabile, care stabilizează fracţia biodegradabilă pentru a nu avea emisii de metan sau de alţi compuşi toxici în atmosferă, pe de o parte, şi pe de altă parte, a reduce cantităţile de gunoi", a menţionat Mircea Fechet.

De asemenea, el a făcut referire la situaţia de la groapa din Vidra şi a menţionat că nu este un exemplu de bună practică.

"La Vidra, din păcate, şi municipiul Bucureşti, în general, nu este cel mai bun exemplu de bună practică. Spun asta pentru că 200.000 tone de deşeuri ajung lunar în groapa de depozitare aferentă municipiului Bucureşti şi nici într-un caz nu putem să spunem că acolo se întâmplă lucrurile aşa cum ar trebui ci, dimpotrivă, trag un semnal de alarmă pe această cale pentru administraţia publică locală din municipiul Bucureşti să găsească într-un timp rezonabil o soluţie tehnică care să presupună nişte capacităţi adecvate în ceea ce priveşte sortarea, în ceea ce priveşte tratarea, în ceea ce priveşte stabilizarea biologică, aerobă sau anaerob a deşeurilor biodegradabile din municipiul Bucureşti, pentru că avem o veritabilă problemă la acestea", a mai declarat Mircea Fechet.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor participă marţi la conferinţa finală "Reciclăm în România", dedicată promovării campaniei privind colectarea separată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2384 / 9996
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer | Technology & Data protection
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...