ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Orban: Luni vom avea discuţia decisivă pentru a stabili forma finală a legii consumatorului vulnerabil

31 August 2021   |   Agerpres

El a precizat că discuţiile au vizat faptul ca această lege să intre în vigoare de la 1 octombrie.

 
 
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că lunea viitoare va avea loc în coaliţie "discuţia decisivă" cu privire la forma finală a legii consumatorului vulnerabil.
 
"Trebuie gândite măsuri de sprijin pentru consumatorul casnic. Avem în dezbatere la Parlament şi chiar am discutat astăzi în coaliţie, luni vom avea discuţia decisivă, la care vor participa ministrul Energiei şi ministrul Muncii, pentru a stabili forma finală a legii consumatorului vulnerabil. Prin intermediul acestei legi, familiile cu venituri mai mici vor beneficia de o sumă de bani pentru a-şi achita factura în funcţie de venit pentru gaz, pentru energie electrică", a afirmat Orban, la TVR1.
 
El a precizat că discuţiile au vizat faptul ca această lege să intre în vigoare de la 1 octombrie.
 
"Şi de la 1 ianuarie să se poată plăti efectiv", a adăugat Orban.
 
Liderul PNL a subliniat necesitatea continuării înmagazinării în depozitele subterane a gazelor şi a creşterii producţiei de gaz. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7299 / 10841
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...