Statele europene încep să relaxeze prudent restricțiile anunțate în contextul pandemiei de COVID-19 (cu accent pe „prudent”)
15 Aprilie 2020 Andreea Artenie, Partener Reff & Asociații
Indiferent de regiunea în care se află sau de modelul economic pe care se bazează, statele europene au un element comun când vine vorba de abordare: prudența, în linie cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, care a subliniat că, deși controlul răspândirii virusului pare să dea unele semne de progres, este prea devreme pentru a renunța la măsurile de protecție.
| |
|
Andreea Artenie, Partener Reff & Asociatii, societatea de avocati membră a retelei Deloitte Legal |
Cele mai multe dintre deciziile care vizează sprijinirea economiei se adresează în principal companiilor mici și mijlocii, care au resimțit imediat efectele crizei, și includ posibilitatea amânării plății taxelor și/sau a ratelor bancare, precum și facilități de finanțare, prin garanții de stat la contractarea creditelor, dobânzi preferențiale pentru sectoarele grav afectate etc. Totuși, unele state au anunțat sau au adoptat deja măsuri de sprijinire și pentru companiile mari. Printre acestea se numără Germania, care oferă companiilor mari garanții pentru creditele acordate de KFW Bank, banca deținută de stat, Lituania, care pune la dispoziție un fond special pentru asigurarea lichidității, Slovacia, unde se așteaptă noi măsuri dedicate acestui segment de companii, precum și Polonia sau Slovenia.
În ceea ce privește semnalele de relaxare a restricțiilor, unele dintre acestea provin din Cehia, care permite, începând din data de 7 aprilie, efectuarea de activități sportive individuale în aer liber, alte activități în parcuri, în natură și în alte locuri publice accesibile, dar cu anumite limitări, menite să asigure protecția, cum ar fi purtarea de măști și menținerea distanței. De asemenea, începând din 14 aprilie, cehii pot călători în străinătate pentru „activități esențiale”, cum ar fi deplasări în interes de serviciu, controale medicale sau vizitarea familiei, cu mențiunea că fiecare călătorie va fi urmată de 14 zile de carantină obligatorie.
Alte state au anunțat că vor relaxa restricțiile în perioada următoare, pentru a permite reluarea activităților economice, cum este cazul Austriei, al Spaniei și al Poloniei, ori că iau în calcul această opțiune, cum este cazul Germaniei, unde urmează consultări între cancelarul Angela Merkel și landurile federale.
Indiferent de regiunea în care se află sau de modelul economic pe care se bazează, statele europene au un element comun când vine vorba de abordare: prudența, în linie cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, care a subliniat că, deși controlul răspândirii virusului pare să dea unele semne de progres, este prea devreme pentru a renunța la măsurile de protecție. Țările europene fac pași mici și precauți în această direcție, însă, poate mai important decât amploarea deciziilor este chiar mesajul de optimism pe care îl transmit.
România nu a atins încă vârful pandemiei - drept dovadă în acest sens, decretul pentru prelungirea stării de urgență cu încă 30 de zile tocmai a fost semnat de președinte și publicat în Monitorul Oficial, acesta conținând totodată noi măsuri menite să răspundă unor carențe în defensiva statului împotriva răspândirii pandemiei și a efectelor acesteia, inclusiv în domeniul economic și social. De asemenea, mediul de business încă face eforturi pentru a se adapta la situația nou creată, în speranța că lucrurile vor reveni la normal în curând. Companiile care par să reușească în acest demers sunt cele care au început să privească situația în care se află drept „noua normalitate” și, în consecință, se reinventează. Starea generală rămâne, însă, caracterizată de atenția sporită la noile reglementări și la facilitățile anunțate de stat pentru a sprijini economia, precum și de viteza de reacție pentru a asigura conformarea și, mai ales, supraviețuirea businessului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10132 / 10672 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





