
Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională OUG privind Codul administrativ
28 August 2019
MEDIAFAXAvocatul Poporului consideră că modificarea Codului administrativ prin Ordonanță de urgență nu se justifică.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat miercuri Curtea Constituțională cu privire la Ordonanța de urgență a Guvernului pe Codul Administrativ, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție.
Avocatul Poporului consideră că modificarea Codului administrativ prin Ordonanță de urgență nu se justifică.
„ În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanței sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură și nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susținerea urgenței și situației extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanțe. Avocatul Poporului consideră că maniera aleasă pentru soluționarea situației administrației publice centrale și locale din România nu este adecvată, întrucât mecanismul legislativ al ordonanței de urgență prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situații extraordinare, urgente și a căror reglementare nu poate fi amânată”, se arată în comunicatul de presă transmis de Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului consideră că modificarea Codului administrativ prin Ordonanță de urgență nu se justifică.
„ În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanței sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură și nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susținerea urgenței și situației extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanțe. Avocatul Poporului consideră că maniera aleasă pentru soluționarea situației administrației publice centrale și locale din România nu este adecvată, întrucât mecanismul legislativ al ordonanței de urgență prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situații extraordinare, urgente și a căror reglementare nu poate fi amânată”, se arată în comunicatul de presă transmis de Avocatul Poporului.
Un alt motiv de neconstituționalitate vizează articolul 109 referitor la răspunderea membrilor Guvernului și articolul 111 privind controlul parlamentar al activității Guvernului.
„Din examinarea argumentelor utilizate de Guvern pentru justificarea demersului legislativ în calitate de legiuitor delegat, Avocatul Poporului constată că se tinde la inversarea raporturilor constituționale dintre Parlament și Guvern. Niciodată situația extraordinară si urgența unui demers legislativ delegat nu pot fi acceptate ca o sancțiune a eșecului procesului de legiferare derulat de Parlament, acesta fiind reprezentantul poporului și unica autoritate legiuitoare. Principiul colaborării loiale dintre instituțiile și autoritățile statului nu înlătură funcția de control pe care Parlamentul o are asupra Guvernului și nu inversează acest control”, se mai arată în comunicatul remis MEDIAFAX.
Avocatul Poporului mai transmite că OUG privind Codul administrativ contravine Constituției și afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță Guvernul.
„Analizând noua soluție legislativă, Avocatul Poporului constată că din condițiile generale pentru ocuparea funcției de membru al Guvernului a fost înlăturată condiția incompatibilității, ceea ce produce consecințe negative prin fragilizarea statutului membrilor Guvernului și a instituției în ansamblu. Eliminarea condiției de ocupare a funcției de către o persoană aflată într-unul din cazurile de incompatibilitate poate conduce la situații de fapt în care o persoană decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică în aplicarea Legii nr. 176/2010, să fie numită în funcția de membru al Guvernului doar pentru ca mai apoi, când se constată interdicția, să înceteze calitatea de membru. Similar, oferirea unui termen de 15 zile după învestire pentru a ieși din situația de incompatibilitate, afectează în mod negativ credibilitatea unei instituții fundamentale a statului, întrucât permite declanșarea procedurilor constituționale prevăzute de art. 103-104 (care implică Președintele României, prim-ministrul și Parlamentul), în considerarea unei persoane aflate într-o situație de incompatibilitate”, precizează instituția.
Guvernul a adoptat, pe 3 iulie, modificări la OUG privind Codul administrativ. Astfel, autorităţile locale pot decide, prin hotărâri de consiliu, utilizarea limbii minorităţilor în unităţile administrativ teritoriale şi în cazul în care nu este atinsă ponderea de peste 20% de reprezentare.
O modificare vizează înlocuirea sintagmei în forma „bilingv” cu sintagma „în limba români şi în limba minorităţilor”, în cazul în care în comunitate trăiesc mai multe minorităţi.
De asemenea, au fost efectuate modificări pentru clarificarea procedurii legate de trecerea unui bun din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ teritoriale. Astfel ministerele pot iniţiat actul normativ pentru procedura mutării bunului respectiv din domeniul public în cel al unităţilor administrativ teritoriale.
O altă modificare clarifică statutul secretarului general al Guvernului.
„Printr-o altă prevedere este clarificat statutul secretarului general al guvernului în sensul că acesta are rang de ministru şi nu poate fi în acelaşi timp şi înalt funcţionar public, sunt chestiuni mai degrabă tehnice ce trebuiau lămurite acolo în legislaţie, potrivit prevederilor venite din avizul Consiliului Legislativ”, a transmis în iulie purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4571 / 5547 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
Filip & Company asistă Continental și divizia sa ContiTech în procesul de vânzare a unității de business Original Equipment Solutions către Regent | Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Bohâlțeanu și Asociații a asistat Grupul Ion Moș în achiziția brandului românesc Lucas Bites, o etapă importantă în strategia de expansiune a grupului. Echipa de proiect, coordonată de Ionuț Bohâlțeanu (Head of Corporate ̸ M&A)
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Kinstellar, local counsel în regiunea CEE pentru GTCR, cumpărătorul Zentiva, într-o tranzacție de 4,1 miliarde euro. Rusandra Sandu (Partner) a coordonat echipa în jurisdicția locală | Kirkland & Ellis și Freshfields au fost lead counsels
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...