
Avocatul Poporului a formulat o excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi ale Legii referitoare la funcţionarea Poliţiei Române
07 Aprilie 2020
AGERPRESPotrivit AP, "standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres durata maximă a limitării acestei valori constituţionale, iar pe de altă parte să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil durata acestei măsuri".
Avocatul Poporului (AP) a formulat o excepţie de neconstituţionalitate privind prevederi ale Legii nr. 218/2002 referitoare la organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, republicată.
Art. 31, alin 1, lit b, ce prevede că, în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale: să conducă persoane la sediul poliţiei, ca măsură administrativă, în condiţiile prezentei legi, art 36 alin 4 şi 5 potrivit cărora verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată; poliţistul are obligaţia de permite persoanei să părăsească de îndată sediul poliţiei după finalizarea activităţilor conform alin 4 sau a măsurilor legale care se impun din Legea 218/2002, republicată, aduc atingere prevederilor art 23, alin 1 şi art 1 alin 5 din Constituţie, se arată în excepţia de neconstituţionalitate.
Art. 31, alin 1, lit b, ce prevede că, în realizarea atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi şi obligaţii principale: să conducă persoane la sediul poliţiei, ca măsură administrativă, în condiţiile prezentei legi, art 36 alin 4 şi 5 potrivit cărora verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediul poliţiei se realizează de îndată; poliţistul are obligaţia de permite persoanei să părăsească de îndată sediul poliţiei după finalizarea activităţilor conform alin 4 sau a măsurilor legale care se impun din Legea 218/2002, republicată, aduc atingere prevederilor art 23, alin 1 şi art 1 alin 5 din Constituţie, se arată în excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit acesteia, "standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres durata maximă a limitării acestei valori constituţionale, iar pe de altă parte să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil durata acestei măsuri".
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3813 / 5523 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...