CCR va dezbate anul viitor proiectul referitor la măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice
20 Noiembrie 2025 Agerpres
Proiectul prevede, printre altele, reașezarea sistemului de impunere în sfera taxelor și impozitelor locale.
Curtea Constituțională a României va dezbate, pe 4 februarie 2026, proiectul legii privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care a fost reexaminat în Parlament.
Proiectul prevede, printre altele, reașezarea sistemului de impunere în sfera taxelor și impozitelor locale.
Pentru această lege, Guvernul și-a angajat răspunderea în fața plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 1 septembrie, iar pe 9 septembrie legea a fost transmisă pentru promulgare președintelui. După asumarea răspunderii Guvernului, pe 8 septembrie, proiectul a fost contestat la CCR. Ulterior, Curtea Constituțională l-a declarat parțial neconstituțional. Pe 11 noiembrie, președintele a transmis Parlamentului legea, în vederea reexaminării dispozițiilor declarate neconstituționale și punerii lor de acord cu decizia Curții.
Proiectul prevede, printre altele, reașezarea sistemului de impunere în sfera taxelor și impozitelor locale.
Pentru această lege, Guvernul și-a angajat răspunderea în fața plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului în data de 1 septembrie, iar pe 9 septembrie legea a fost transmisă pentru promulgare președintelui. După asumarea răspunderii Guvernului, pe 8 septembrie, proiectul a fost contestat la CCR. Ulterior, Curtea Constituțională l-a declarat parțial neconstituțional. Pe 11 noiembrie, președintele a transmis Parlamentului legea, în vederea reexaminării dispozițiilor declarate neconstituționale și punerii lor de acord cu decizia Curții.
Concret, CCR a stabilit că este neconstituțională o prevedere referitoare la testarea funcționarilor publici cu testul poligraf.
Legea are ca obiect de reglementare instituirea unui pachet de măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, al insolvenței și în domenii conexe, cu accent pe: utilizarea eficientă a resurselor statului român prin gestionarea prudentă a zonelor de optimizare fiscală, respectiv pentru a asigura un tratament egal, nediscriminatoriu și transparent al tuturor plătitorilor de impozite și taxe; restructurarea facilităților fiscale, mai ales a acelor categorii de facilități fiscale care și-au atins obiectivele, iar menținerea acestora nu se mai justifică în perioade de deficit bugetar excesiv; reașezarea sistemului de impunere în sfera taxelor și impozitelor locale; instituirea unor noi reglementări fiscale pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit; utilizarea eficientă a fondurilor publice alocate pentru finanțarea diferitelor categorii de servicii publice la nivelul autorităților publice centrale, autorităților publice locale, instituțiilor publice de interes.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 62 / 5690 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Bulboacă & Asociații își extinde echipa de parteneri prin promovarea Roxanei Tiutiu și a Ralucăi Ilie (Antonescu)
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





