
Discuții între oficiali români și americani pe tema drepturilor de proprietate intelectuală. România este pe lista de monitorizare a Administraţiei Americane
29 Octombrie 2019
AGERPRESMinistrul Ştefan-Radu Oprea s-a întâlnit cu o delegaţie guvernamentală din SUA, condusă de Andrei Iancu, subsecretar de stat pentru comerţ - proprietate intelectuală şi director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA (US PTO).
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea, i-a asigurat marţi pe oficialii americani asupra determinării şi demersurilor Executivului de la Bucureşti pentru a îndeplini toate standardele şi a scoate România de pe lista statelor monitorizate în privinţa protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală, conform unui comunicat remis spre difuzare.
"Este important să menţinem acest subiect, în continuare, printre priorităţile agendei europene, având în vedere perspectiva dimensiunii internaţionale a acestuia. România trebuie să devină o voce puternică a Uniunii Europene în susţinerea drepturilor de proprietate intelectuală", a spus Oprea.
Potrivit MMACA, consolidarea componentei economice a Parteneriatului Strategic româno-american şi scoaterea României de pe lista de monitorizare a Administraţiei Americane ("Watch List") în domeniul proprietăţii intelectuale au fost principalele subiecte aflate pe agenda discuţiilor de marţi între ministrul Ştefan-Radu Oprea şi o delegaţie guvernamentală din SUA, condusă de Andrei Iancu, subsecretar de stat pentru comerţ - proprietate intelectuală şi director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA (US PTO).
"Este important să menţinem acest subiect, în continuare, printre priorităţile agendei europene, având în vedere perspectiva dimensiunii internaţionale a acestuia. România trebuie să devină o voce puternică a Uniunii Europene în susţinerea drepturilor de proprietate intelectuală", a spus Oprea.
Potrivit MMACA, consolidarea componentei economice a Parteneriatului Strategic româno-american şi scoaterea României de pe lista de monitorizare a Administraţiei Americane ("Watch List") în domeniul proprietăţii intelectuale au fost principalele subiecte aflate pe agenda discuţiilor de marţi între ministrul Ştefan-Radu Oprea şi o delegaţie guvernamentală din SUA, condusă de Andrei Iancu, subsecretar de stat pentru comerţ - proprietate intelectuală şi director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci din SUA (US PTO).
În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au abordat aspecte relevante în domeniul proprietăţii intelectuale, precum impactul pirateriei şi contrafacerii asupra inovaţiei şi asupra sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. A fost evocat, de asemenea, un studiu recent al OCDE, care indică o creştere îngrijorătoare a comerţului cu obiecte contrafăcute.
Ministrul Ştefan-Radu Oprea i-a informat pe oficialii americani asupra constituirii şi progreselor înregistrate de grupul de lucru interministerial pentru proprietate intelectuală, iniţiat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, care vizează amendarea legislaţiei în domeniu, asigurarea şi pregătirea personalului de specialitate, îmbunătăţirea activităţii Direcţiei Generale a Vămilor şi introducerea acestui subiect în programa de învăţământ liceal.
Subsecretarul american a subliniat importanţa protecţiei drepturilor de proprietate intelectuală asupra creării şi menţinerii de locuri de muncă, deschiderii de noi pieţe pentru bunuri şi servicii, precum şi asupra stimulării inovaţiei şi investiţiilor. Acesta a indicat palierele pe care trebuie acţionat astfel încât demersul de apărare a proprietăţii intelectuale să fie unul eficient: stabilirea legislaţiei corespunzătoare, asigurarea resurselor şi garantarea educaţiei în domeniu, din faze incipiente.
"Andrei Iancu a felicitat, totodată, partea română pentru modul în care Preşedinţia României la Consiliul UE a tratat dosarul proprietăţii intelectuale, remarcând că România are un rol important în domeniu la nivel european", se mai menţionează în comunicat.
Cele două părţi au convenit asupra necesităţii transferului de know-how american în domeniu şi asupra menţinerii colaborării şi a unui dialog deschis pe acest subiect - inclusiv prin stabilirea unui plan de acţiune şi examinarea posibilităţii de a crea un grup de lucru comun, conform propunerii demnitarului român.
"Ministrul Oprea a transmis, de asemenea, delegaţiei americane un mesaj de continuitate şi angajament al autorităţilor române în privinţa dezvoltării şi extinderii Parteneriatului Strategic între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii", mai arată sursa citată.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4297 / 5490 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...