
Proiectul de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, adoptat
21 Decembrie 2022
AgerpresS-au înregistrat 81 de voturi "pentru", 29 "împotrivă" şi trei abţineri.
Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind securitatea şi apărarea cibernetică a României, care prevede înfiinţarea Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică în scopul organizării şi desfăşurării în mod unitar la nivel naţional a activităţilor specifice.
S-au înregistrat 81 de voturi "pentru", 29 "împotrivă" şi trei abţineri.
Proiectul de lege, adoptat de Camera Deputaţilor, cuprinde cadrul juridic şi instituţional referitor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor din domeniile securitate cibernetică şi apărare cibernetică, a mecanismelor de cooperare şi a responsabilităţilor instituţiilor cu atribuţii în aceste domenii. Actul normativ stabileşte acţiunea autorităţilor şi instituţiilor publice cu responsabilităţi şi capabilităţi specifice prevenirii şi contracarării ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi riscurilor cibernetice.
"Securitatea şi apărarea cibernetică se realizează prin adoptarea şi implementarea de politici şi măsuri în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor, riscurilor şi ameninţărilor în spaţiul cibernetic", prevede proiectul.
În scopul organizării şi desfăşurării în mod unitar la nivel naţional a activităţilor specifice securităţii cibernetice, se înfiinţează Sistemul National de Securitate Cibernetică (SNSC) drept cadru general de cooperare care reuneşte autorităţile cu responsabilităţi şi capabilităţi în domeniile de aplicare a legii, în vederea coordonării acţiunilor la nivel naţional pentru asigurarea securităţii cibernetice.
Actul normativ se aplică în domeniul securităţii cibernetice pentru:
a) reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate, utilizate sau aflate în competenţa autorităţilor şi instituţiilor publice din domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, justiţiei, situaţiilor de urgenţă, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat;
b) reţelele şi sistemele informatice deţinute de persoanele fizice şi juridice de drept privat şi utilizate în vederea furnizării de servicii de comunicaţii electronice către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale şi locale;
c) reţelele şi sistemele informatice deţinute, organizate, administrate sau utilizate de autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, altele decât cele prevăzute anterior la lit. a), precum şi de persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu scop lucrativ şi nelucrativ de cercetare, dezvoltare, inovare şi producţie în domeniul tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau furnizează servicii publice ori de interes public, altele decât cele de la lit. b).
Persoanele care au în responsabilitate aceste reţele şi sisteme informatice au obligaţia de a notifica incidentele de securitate cibernetică prin intermediul Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore de la constatarea incidentului. Dacă incidentele de securitate cibernetică nu pot fi comunicate complet în acest termen, acestea se transmit în cel mult 5 zile calendaristice de la notificarea iniţială, informaţiile putând fi completate şi ulterior cu cele care reies din investigaţiile realizate pe baza evenimentului.
Conform proiectului, "furnizorii de servicii tehnice de securitate cibernetică au obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţilor (...), la cererea motivată a acestora, în termen de maximum 48 de ore de la data primirii solicitării, date şi informaţii privind incidente, respectiv în maximum 5 zile de la data primirii solicitării, ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi a căror manifestare poate afecta o reţea sau un sistem informatic, precum şi interconectarea acestora cu terţii şi cu utilizatorii finali".
Actul normativ stabileşte sancţiuni în cazul nerespectării de către aceste persoane a obligaţiei de notificare a incidentelor de securitate cibernetică, prin intermediul PNRISC, în termenul prevăzut, a obligaţiei de comunicare completă a incidentelor de securitate cibernetică, precum şi pentru nerespectarea de către furnizorii de servicii de securitate cibernetică a obligaţiei de a pune la dispoziţia autorităţilor date şi informaţii privind incidente, ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi a căror manifestare poate afecta o reţea sau sistem informatic al deţinătorului sau al unor terţi, în termenul stabilit.
Sunt prevăzute amenzi de la 5.000 lei la 50.000 lei, iar în cazul săvârşirii unei noi contravenţii în termen de şase luni limita maximă este de 200.000 lei.
Pentru operatorii economici cu o cifră de afaceri netă de peste 1.000.000 lei sancţiunea va fi cu amendă în cuantum de până la 1% din cifra de afaceri netă, iar, în cazul săvârşirii unei noi contravenţii, în termen de şase luni limita maximă a amenzii este de 3% din cifra de afaceri netă, potrivit unui amendament admis la comisiile de specialitate din Senat.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1188 / 5496 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...