Şedinţă de Guvern | Va fi completată Legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
15 Februarie 2023 Agerpres
"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, orice acţiune sau inacţiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului Uniunii Europene" se arată în expunerea de motive a proiectului.
Guvernul urmează să adopte în şedinţa de miercuri un proiect de lege de completare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prin care introduce pedeapsa cu închisoarea de la 7 la 15 ani pentru infracţiuni comise în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului Uniunii Europene.
"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, orice acţiune sau inacţiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului Uniunii Europene" se arată în expunerea de motive a proiectului. |
"Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, orice acţiune sau inacţiune comisă în cadrul unor scheme frauduloase cu caracter transfrontalier având ca efect diminuarea cu cel puţin 10.000.000 de euro, în echivalentul monedei naţionale, a resurselor bugetului Uniunii Europene" se arată în expunerea de motive a proiectului. |
Printr-un proiect de lege va fi ratificat Acordul cuprinzător privind transportul aerian dintre statele membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est şi Uniunea Europeana şi statele membre ale acesteia, semnat la Bali - Indonezia, la data de 17.10.2022.
"Scopul Acordului este crearea treptată a unui spaţiu aerian comun între Uniunea Europeană, statele sale membre şi statele membre ASEAN, care să se bazeze în special pe norme identice în domeniul siguranţei, al securităţii, al managementului traficului aerian, al mediului, al protecţiei consumatorilor, al sistemelor de rezervare informatizate, precum şi cu privire la aspectele sociale", se precizează în expunerea de motive a proiectului.
Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre pentru aprobarea plăţii unei contribuţii financiare voluntare a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în valoare de 50.000 de euro, destinată înfiinţării Biroului OCDE pentru Ucraina.
Executivul va aproba şi hotărârile cuprinse în Protocolul celei de a doua sesiuni a Comisiei hidrotehnice interguvernamentale, semnat la Chişinău, la 3 noiembrie 2022, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor Prutului şi Dunării, semnat la Chişinău, la 28 iunie 2010.
În şedinţa de Guvern va fi aprobată, prin hotărâre, declararea proiectului de investiţii "Conductă de transport gaze naturale pentru alimentarea CET Mintia" ca proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale.
"Prin raportare la dimensiunile conductei şi la presiunea de 50/40 bari, aferentă proiectelor de importanţă naţională, se creează posibilitatea dezvoltării reţelei naţionale de transport gaze care să asigure condiţiile optime pentru alimentarea cu gaze naturale a termocentralei de la Mintia, care va contribui la creşterea siguranţei în alimentarea cu energie electrică, asigurarea echilibrării sistemului energetic naţional şi contribuirea la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea gazului natural ca şi combustibil pentru producerea energiei electrice", se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Conducta de transport gaze naturale pentru alimentare CET Mintia inclusiv alimentarea cu energie electrică, protecţie catodică şi fibră optică, cu lungimea de cca 56 km este un obiectiv de investiţii care se va include în Programele de Modernizare şi Dezvoltare al SNTGN Transgaz SA Mediaş, şi va fi finanţat din surse proprii ale societăţii, se mai spune în document.
Pe agenda şedinţei figurează şi un memorandum privind aprobarea prelungirii perioadei de implementare pentru o serie de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM 2014-2020).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1364 / 5743 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Cum arată practica de achiziții publice a NNDKP în 2026: dinamică accelerată, mandate complexe în infrastructură și apărare instrumentate de avocați care operează agil la granița dintre drept, tehnologie și strategie, confirmată Tier 1 în ghidurile juridice internaționale | Adina Chilim-Dumitriu și Cristian Dranca vorbesc despre modul în care o echipă de elită gestionează ambiguitățile legislative, mandatele transfrontaliere și provocările unui sistem aflat în transformare structurală accelerată
Activitate intensă în practica de Healthcare, Pharma & Life Sciences de la Kinstellar, cu un tablou al proiectelor divers și complex, ce solicită constant experiența pluridisciplinară a echipelor de avocați | De vorbă cu Luiza Bedros (Partener) și Marc Barabas (Associate) despre modul în care lucrează echipa, mandatele complexe în care acționează pentru jucători-cheie și provocările cu care se confruntă clienții din acest sector
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





