ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR amână din nou decizia referitoare la noul proiect privind reforma pensiilor magistraților

11 Februarie 2026   |   Agerpres

Este a cincea oară când judecătorii constituționali amână decizia în acest caz.

 
 
Curtea Constituțională a României a amânat din nou, pentru 18 februarie, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. 

Surse din CCR au precizat, pentru AGERPRES, că s-a decis amânarea pentru a se analiza cererea primită de la Instanța supremă de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară în legătură cu proiectul Guvernului de modificare a pensiilor speciale ale magistraților. 

Instanța supremă consideră că măsurile din proiectul Guvernului ''pot conduce la un tratament discriminatoriu al magistraților în raport cu alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu''. 


Este a cincea oară când judecătorii constituționali amână decizia în acest caz. 

La ședința CCR din 16 ianuarie, toți cei nouă judecători constituționali au fost prezenți, însă luarea unei decizii a fost amânată pentru a putea fi studiate mai multe documente, printre care și o expertiză contabilă extrajudiciară depusă de Instanța supremă cu o zi înainte.

Anterior, două ședințe nu s-au putut desfășura deoarece patru dintre cei nouă judecători nu s-au prezentat. Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc, propuși de PSD la CCR, au invocat mai multe motive printre care faptul că au fost chemați la serviciu în zile nelucrătoare, iar ședințele au fost programate prea repede.

Instanța supremă, condusă de Lia Savonea, anunța pe 15 ianuarie că a realizat o expertiză cu ajutorul unui expert contabil care ar arăta că prin aplicarea proiectului Guvernului pensia de serviciu a magistraților va fi mai mică decât cea calculată pe bază pe contributivitate, iar documentul a fost trimis judecătorilor CCR.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Primul proiect al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, ca urmare a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție. CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

La începutul lunii decembrie, judecătorii de la Instanța supremă au decis cu unanimitate de voturi să sesizeze Curtea Constituțională și în legătură cu noul proiect propus de Guvern.

Magistrații au fost convocați de președintele ICCJ, Lia Savonea, pentru a-și exprima poziția, în cadrul Secțiilor Unite.

Toți cei 102 judecători prezenți la ședință au votat pentru sesizarea CCR.

''(Proiectul) anulează de facto pensiile de serviciu, creând pentru magistrații care nu îndeplinesc condițiile de pensionare la data intrării în vigoare a legii reducerea până la anulare a caracterului pensiei de serviciu, iar pentru generațiile viitoare va deveni chiar inferioară celei din sistemul public de pensii. Legea încalcă independența justiției raportat la standardele statutului stabilite prin Deciziile CJUE, CEDO și ale CCR. Toate aceste instanțe au pronunțat decizii exprese și explicite care fac ca soluția legislativă să fie incompatibilă cu garantarea independenței justiției. Legea încalcă decizii anterioare ale CCR care au sancționat expres soluții normative identice cu cele cuprinse în proiectul actual și prin aceasta încalcă principiul supremației Constituției și caracterului obligatoriu al deciziilor CCR'', consideră Instanța supremă.

De asemenea, judecătorii sunt de părere că legea atacată creează un regim juridic dezavantajos și discriminatoriu pentru magistrați în privința dreptului lor la pensie, în raport cu categorii profesionale aflate în situații similare sau analoage, alți beneficiari ai unor pensii de serviciu.

În plus, susțin ei, în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege nu există nicio fundamentare bazată pe cifre în legătură cu impactul financiar al noii reglementări.

''În sistemul pensiilor de serviciu, din totalul de peste 200.000 de beneficiari ai pensiilor de serviciu, 90% aparțin sistemului de apărare și ordine publică (aproximativ 190.000 de persoane, militari, polițiști, ofițeri SRI, SIE, SPP, funcționari publici cu statut special, jandarmi etc.), iar peste 10.000 aparțin celorlalte categorii profesionale (magistrați, grefieri, funcționari publici parlamentari, membri ai corpului diplomatic și consular al României, personal aeronautic civil navigant și personalul Curții de Conturi). Pentru plata drepturilor tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu (inclusiv ale magistraților, dar altele decât cele ale sistemului de apărare și ordine publică), bugetul necesar a fost de 2,2 miliarde de lei. Bugetul total alocat pentru plata pensiilor militare în 2024 a depășit 14 miliarde de lei. Cea mai mare parte a acestei sume este alocată de MAI, cu un buget de peste 7,36 miliarde de lei, urmat de MApN cu peste 5,5 miliarde de lei și SRI cu peste 1,08 miliarde de lei. Expunerea de motive este mai degrabă destinată comunicării publice a unui narativ neadevărat decât a fundamentării oficiale și riguroase a necesității modificării cadrului legal doar în ce privește pe magistrați'', susține ICCJ.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 22 / 4951
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...