Comisia Europeană deschide proceduri oficiale contra TikTok. În vizor, riscuri sistemice legate de integritatea alegerilor prezidenţiale din România
17 Decembrie 2024 Agerpres
Lucrările se vor axa pe gestionarea riscurilor la adresa alegerilor sau a discursului civic.
Comisia Europeană a iniţiat proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii europene privind serviciile digitale (Digital Services Act, DSA) în legătură cu obligaţia TikTok de a evalua şi a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special în contextul recentelor alegeri prezidenţiale din România din 24 noiembrie, indică un comunicat al executivului UE postat pe website-ul său.
"Trebuie să ne protejăm democraţiile de orice fel de ingerinţă străină. Ori de câte ori suspectăm o astfel de ingerinţă, în special în timpul alegerilor, trebuie să acţionăm rapid şi ferm. În urma unor indicii serioase că actori străini au intervenit în alegerile prezidenţiale din România prin utilizarea TikTok, investigăm acum cu atenţie dacă TikTok a încălcat Legea privind serviciile digitale prin faptul că nu a abordat astfel de riscuri. Ar trebui să fie foarte clar că, în Uniunea Europeană, toate platformele online, inclusiv TikTok, trebuie să fie trase la răspundere", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Trebuie să ne protejăm democraţiile de orice fel de ingerinţă străină. Ori de câte ori suspectăm o astfel de ingerinţă, în special în timpul alegerilor, trebuie să acţionăm rapid şi ferm. În urma unor indicii serioase că actori străini au intervenit în alegerile prezidenţiale din România prin utilizarea TikTok, investigăm acum cu atenţie dacă TikTok a încălcat Legea privind serviciile digitale prin faptul că nu a abordat astfel de riscuri. Ar trebui să fie foarte clar că, în Uniunea Europeană, toate platformele online, inclusiv TikTok, trebuie să fie trase la răspundere", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Lucrările se vor axa pe gestionarea riscurilor la adresa alegerilor sau a discursului civic, legate de următoarele domenii:
- sistemele de recomandare ale TikTok, în special riscurile legate de manipularea neautentică coordonată sau de exploatarea automatizată a serviciului;
- politicile TikTok privind reclamele politice şi conţinutul politic plătit.
În ceea ce priveşte cele două elemente, una dintre suspiciunile pe care Comisia urmează să le investigheze este dacă TikTok a atenuat cu diligenţă riscurile pe care le prezintă aspectele regionale şi lingvistice specifice ale alegerilor naţionale.
Dacă suspiciunile Comisiei se dovedesc a fi corecte, aceste deficienţe ar constitui încălcări ale articolului 34 alineatele (1) şi (2) şi ale articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul privind serviciile digitale. Comisia va efectua acum cu prioritate o investigaţie aprofundată.
Această decizie de deschidere a unei investigaţii ia în considerare informaţiile primite din rapoartele declasificate ale serviciilor de informaţii de către autorităţile române, precum şi rapoartele terţilor. Investigaţia urmează, de asemenea, analiza rapoartelor de evaluare a riscurilor prezentate de TikTok în 2023 şi 2024, răspunsurile la solicitările de informaţii ale Comisiei şi documentele interne furnizate de TikTok.
Coimisiún na Meán, coordonatorul serviciilor digitale pentru Irlanda, a fost asociat la investigaţia Comisiei şi va contribui cu expertiza şi analiza sa la acest caz. Irlanda este ţara de stabilire a TikTok în UE.
După iniţierea oficială a procedurilor, Comisia Europeană va continua să colecteze probe, de exemplu prin trimiterea de cereri suplimentare de informaţii, prin desfăşurarea de acţiuni de monitorizare, interviuri, inspecţii şi prin solicitarea accesului la algoritmi. Astfel de solicitări de informaţii pot impune TikTok să furnizeze date şi documente pe care a fost obligată să le păstreze pe baza ordinului de păstrare impus de Comisie la 5 decembrie.
Iniţierea procedurilor oficiale împuterniceşte Comisia Europeană să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislaţiei, cum ar fi măsuri provizorii şi decizii de neconformitate. De asemenea, Comisia este împuternicită să accepte orice angajament asumat de TikTok de a remedia aspectele care fac obiectul procedurii.
Actul legislativ privind serviciile digitale nu stabileşte niciun termen legal pentru încetarea procedurilor oficiale. Durata unei investigaţii aprofundate depinde de mai mulţi factori, inclusiv de complexitatea cazului, de măsura în care societatea în cauză cooperează cu Comisia şi de exercitarea dreptului la apărare.
În plus, iniţierea unei proceduri oficiale nu aduce atingere niciunei alte proceduri pe care Comisia ar putea decide să o iniţieze în temeiul altor dispoziţii ale Actului legislativ privind serviciile digitale.
Amenzile maxime posibile sunt de 6% din cifra de afaceri anuală globală a furnizorului de servicii.
La 5 decembrie, Comisia a emis un ordin de păstrare către TikTok, ordonând platformei să îngheţe şi să păstreze datele legate de riscurile sistemice reale sau previzibile pe care serviciul său le-ar putea prezenta asupra proceselor electorale şi a discursului civic din UE. Acest ordin de păstrare se referă la alegerile naţionale din Uniunea Europeană care au loc între 24 noiembrie 2024 şi 31 martie 2025.
Aceasta este a treia anchetă pe care Comisia a lansat-o împotriva TikTok, în urma anchetei în curs deschise la 19 februarie 2024 şi a anchetei încheiate cu angajamente în august 2024.
În 30 aprilie 2024, Comisia a lansat un instrument pentru avertizorii de integritate pentru Actul legislativ privind serviciile digitale. Instrumentul DSA pentru avertizorii de integritate oferă persoanelor care deţin informaţii privilegiate o modalitate sigură şi protejată de confidenţialitate de a partaja informaţii anonime sau atribuite Comisiei Europene cu privire la practici dăunătoare transmise de platformele online foarte mari.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 331 / 4901 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





