ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Constanţa: Auditor public din cadrul Curţii de Conturi, trimis în judecată de DNA pentru şantaj

28 Aprilie 2023   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, în octombrie 2022, în contextul derulării unui proces de partaj, inculpatul Popescu Nicolae, în calitatea menţionată, ar fi exercitat constrângeri asupra fostei soţii - funcţionar public, pentru a o determina să îi lase în proprietate un imobil (în valoare de 249.620 euro) dobândit în timpul căsătoriei, precum şi să preia părţile sociale ale unei firme controlate şi administrate, în fapt, de inculpat prin intermediul unei persoane interpuse şi care acumulase datorii importante faţă de bugetul de stat (772.132 lei).

 
 
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi - Camera de Conturi Constanţa şi membru al autorităţii de audit, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, au informat, vineri, reprezentanţii instituţiei.
 
Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, în octombrie 2022, în contextul derulării unui proces de partaj, inculpatul Popescu Nicolae, în calitatea menţionată, ar fi exercitat constrângeri asupra fostei soţii - funcţionar public, pentru a o determina să îi lase în proprietate un imobil (în valoare de 249.620 euro) dobândit în timpul căsătoriei, precum şi să preia părţile sociale ale unei firme controlate şi administrate, în fapt, de inculpat prin intermediul unei persoane interpuse şi care acumulase datorii importante faţă de bugetul de stat (772.132 lei).
 
"În acelaşi context, inculpatul i-ar fi mai transmis fostei soţii că va renunţa şi la demersurile care vizau tragerea la răspundere penală a acesteia într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru un presupus furt comis între soţi şi respectiv, pentru presupuse infracţiuni comise de aceasta împotriva fiului lor minor. Concret, constrângerile la care ar fi apelat inculpatul Popescu Nicolae ar fi constat în exercitarea de ameninţări ce ar fi vizat crearea unei situaţii defavorabile la locul de muncă pentru fosta soţie şi care ar fi avut ca urmare concedierea acesteia. De asemenea, inculpatul i-ar mai fi transmis că nu va mai sesiza organele judiciare cu privire la săvârşirea de către aceasta a altor presupuse fapte penale", se arată în comunicat.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 807 / 4801
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
ZRVP a asistat UniCredit Bank în materia relațiilor de muncă în contextul fuziunii cu Alpha Bank Romania. Cătălin Micu (partener) a coordonat proiectul, alți trei avocați, în prim plan | Buna colaborare cu factorii cheie din proiect și focusul pe comunicarea eficientă în cadrul organizațiilor implicate a făcut ca toate etapele planificate să fie implementate și inerentele provocări să fie depășite cu succes
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...