DNA: Marian Vanghelie - urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu
14 Ianuarie 2022 Agerpres
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este urmărit penal de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de constituire de grup infracţional, trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu, prejudiciul estimat fiind de peste 256 milioane lei, a informat, joi, DNA.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de 22 de suspecţi, între care funcţionari publici, directori din cadrul instituţiilor subordonate Primăriei Sectorului 5 şi Consiliului local, pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei în legătură cu achiziţii nelegale, supraevaluate efectuate de SC Economat Sector 5 (societate la care unic asociat este Consiliul local).
Astfel, arată sursa citată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Marian-Daniel Vanghelie, la data faptelor consilier în cadrul Consiliului Local Sector 5 Bucureşti, pentru trafic de influenţă în formă continuată (2 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Marian Leonard Petre, la data faptelor director general al SC Economat Sector 5 SRL, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (57 acte materiale), constituire a unui grup infracţional organizat, participaţie improprie în formă continuată (17 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de luare de mită, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi cinci infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, dar şi o rudă a lui Vanghelie, administrator de societate comercială, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Sub urmărire penală au fost puşi şi Marian Ţigănuş, la data faptelor viceprimar Sector 5 Bucureşti, pentru abuz în serviciu în formă continuată (16 acte materiale); Marian Lupaşcu, la data faptelor director general la SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA, pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată (22 acte materiale); Loredana Ionela Zidărescu, la data faptelor şefa Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice la societatea anterior menţionată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată; Vicenţiu Daniel Antonescu, la data faptelor director general al Administraţiei Domeniului Public sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale); Paul Alexandru Lăzărescu, la data faptei director general al Administraţiei Pieţelor sector 5, pentru abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale) şi Valerian Sălăvăstru, la data faptelor director executiv al Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (11 acte materiale).
În vizorul procurorilor au ajuns şi Mariana Stoica, la data faptelor director al Centrului Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată (17 acte materiale); Nicoleta Isabela Disăgilă, la data faptelor şefa Direcţiei Generale Economice din cadrul Primăriei Sector 5, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie în formă continuată (16 acte materiale) la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave; Floricica Carmen Rămulescu, la data faptelor director Achiziţii în cadrul S.C. Economat Sector 5 S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, dar şi un administrator de societate comercială, persoană din anturajul primilor doi menţionaţi, pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi favorizarea făptuitorului, constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Alţi cinci administratori ai unor societăţi comerciale sunt puşi sub urmărire penală pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Totodată, pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, este urmărit penal şi un economist în cadrul unei firme.
De asemenea, trei administratori de firme sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, unul dintre ei săvârşind infracţiunea în formă continuată.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, la finele anului 2018, Marian Vanghelie - la data faptelor consilier în cadrul Consiliului local Sector 5, Marian Leonard Petre - la data faptelor directorul general al S.C. Economat sector 5 S.R.L. - şi un om de afaceri ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane (administratori ai unor societăţi comerciale) şi care ar fi avut ca scop obţinerea de foloase de către firmele controlate de Vanghelie şi implicit de persoanele care au sprijinit grupul, prin prejudicierea bugetului SC Economat Sector 5 SRL (unde acţionar majoritar este Consiliul local sector 5).
"Obţinerea acestor foloase s-ar fi realizat prin efectuarea de către SC Economat Sector 5 SRL a unor achiziţii de bunuri nelegale şi la preţuri supraevaluate (produse alimentare şi nealimentare între care patinoare artificiale, tarabe, nebulizatoare, agende, bomboane şi dulciuri, cântare comerciale, măşti FFP2 şi geluri dezinfectante etc), de la societăţile controlate de aceştia. Grupul a acţionat în perioada 2018 - 2020 şi ar fi avut o structură bine determinată, ierarhia în cadrul acestuia fiind dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfăşurarea activităţii infracţionale", precizează DNA.
La vârful ierarhiei, spun procurorii, s-ar fi aflat Marian Daniel Vanghelie, urmat de Petre Marian Leonard - directorul general al Economat sector 5, şi un om de afaceri, suspect în prezenta cauză.
"Mecanismul de acţionare al grupului era unul complex. Astfel, după achiziţia bunurilor respective de către societăţile controlate de oamenii de afaceri de la diverşi furnizori, acestea erau revândute la suprapreţ către S.C. Economat Sector 5 SRL, în mod direct, dar şi prin crearea mai multor lanţuri comerciale în care erau interpuse aceleaşi societăţi, controlate de membrii grupării", indică DNA.
Mai departe, arată anchetatorii, această societate ar fi revândut produsele respective la preţuri supraevaluate către aproape toate entităţile din subordinea Primăriei Sectorului 5 sau a Consiliului local Sector 5 (Administraţia Domeniului public, Administraţia Pieţelor Sector 5, Centrul Cultural şi de Tineret "Ştefan Iordache", Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Sector 5, şcoli, grădiniţe etc.).
DNA menţionează că au existat creşteri de preţuri chiar şi de 31 de ori mai mari faţă de preţul practicat de furnizorul iniţial (capsator plastic mediu - S.C. Economat sector 5 S.R.L. a achiziţionat produsul respectiv cu preţul de 81,6 lei, în condiţiile în care preţul iniţial a fost de 2,59 lei).
"Prin demersurile menţionate mai sus, ar fi fost produs un prejudiciu estimat în valoare totală de peste 256 milioane lei", mai precizează procurorii.
Într-un context asemănător, arată anchetatorii, în perioada 2016-2019, Marian Vanghelie ar fi pretins de la un om de afaceri un procentaj de 50% din profitul pe care societatea acestuia urma să îl realizeze din vânzarea de mărfuri supraevaluate către SC Economat Sector 5 şi ar fi primit suma totală de 80.463.800 lei, pentru a-şi exercita influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra directorului general, Marian Leonard Petre, în scopul determinării acestuia să efectueze achiziţiile respective şi să asigure plata integrală, cu celeritate, a facturilor de vânzare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1800 / 4964 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





