Guvern: Angajaţii instituţiilor publice pot exercita concomitent cel mult două mandate de membru al CA
12 Mai 2023 Agerpres
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, persoanele numite ca membri în mai mult de două consilii de administraţie şi/sau de supraveghere la întreprinderile publice îşi vor exercita opţiunea.
Guvernul a stabilit, vineri, prin ordonanţa de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare, că angajaţii din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de subordonare şi de finanţare, pot exercita concomitent cel mult două mandate de membru al consiliului de administraţie şi/ sau de membru al consiliului de supraveghere în întreprinderi publice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, persoanele numite ca membri în mai mult de două consilii de administraţie şi/sau de supraveghere la întreprinderile publice îşi vor exercita opţiunea.
O altă măsură cuprinsă în actul normativ aprobat de Executiv prevede că "în anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin derogare de la prevederile alineat (5) şi alineat (7) ale articolului 374 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele şi durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă se stabilesc de către conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, nemaifiind necesar acordul angajaţilor".
Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă, Executivul a fixat unele limite lunare de cheltuieli la nivelul administraţiei şi derogarea de la aceste limite doar prin memorandum aprobat de către Guvern.
"Sumele reţinute, în proporţie de 10% în bugetul de stat, în bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj se anulează cu ocazia primei rectificări bugetare, cu excepţia cheltuielilor de investiţii, a cheltuielilor cu stocurile rezervă de stat şi de mobilizare şi cheltuielilor aferente despăgubirilor civile", conform aceluiaşi comunicat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 919 / 4940 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Consolidare strategică pe piața serviciilor medicale: Regina Maria achiziționează Neuroaxis, liderul clinicilor de neurologie din România | Ce consultanți au fost în tranzacție
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





