Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Bogdan C. Stoica, Partener PNSA, evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners în practica de fuziuni și achiziții: ”Apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui numar record de fonduri de investiții ̸ private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție, sunt de natură să dea încredere”
15 Mai 2025 B. A.
Avocații cu o practică recunoscută de ghidurile juridice internaționale au fost solicitați să spună cum ar caracteriza piața tranzacțiilor și care ar fi tendințele actuale, dar și care vor fi factorii care ar urma să aibă impact asupra evaluărilor, negocierilor și activității de M&A, în general.
| |
Anul 2025 ar putea fi marcat în primul rând de trendul de revenire a fondurilor de private equity ca jucători activi în piața de M&A locală, a declarat, într-un interviu acordat BizLawyer, Bogdan C. Stoica, Partener Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) și co-coordonator al practicii de M&A. ”Mă aștept ca ecosistemul fondurilor de investiții/private equity locale, care a fost în mare parte în pregătire în ultimele 24 de luni, finanțate în egală măsură privat și instituțional, să înceapă să fie din ce în ce mai vizibil în piață. Sigur, nu cred că anul 2025 are potențialul să marcheze tranzacții de dimensiuni mari făcute de aceste fonduri, însă mă aștept la un an de debut interesant cu concretizări de tranzacții spre finalul acestuia”, a precizat avocatul intervievat de platfoma BizLawyer.
El a adăugat că este de așteptat ca marea parte a tranzacțiilor de M&A să fie realizate și în 2025 tot de investitorii strategici, deja prezenți în Romania sau în regiune.
”În ce privește evaluările, cred că prima parte a anului 2025 o să fie marcată de o volatilitate foarte mare datorată efectelor potențiale majore ale alegerilor politice din Romania, dar și efectelor politicii comerciale și de securitate a SUA. Aceste elemente vor influența probabil masiv disponibilitatea cumpărătorilor de a accepta evaluări optimiste ale afacerilor țintă”, a apreciat name partner-ul PNSA.
În opinia sa, cele mai interesante pentru investitori, anul acesta, rămân industriile cu profil de necesitate: domeniul producției alimentare și domeniile asociate, energia și serviciile medicale, distribuția. Domeniul IT și cel al serviciilor conexe vor continua să ofere un număr mare de tranzacții.
Analiștii Mergermarket susțin că economia europeană slăbită va stimula activitatea de M&A în următoarele luni, companiile europene urmând să recurgă la fuziuni și achiziții pentru a se dezvolta în EMEA și în afara acesteia, în timp ce cumpărătorii din străinătate - atât corporații, cât și sponsori financiari - continuă să caute chilipiruri.
În acest context, publicația noastră a adresat un set de întrebări avocaților considerați de ghidurile juridice internaționale drept Leading Lawyers în practica de M&A, referitoare la activitatea din 2024 și proiecțiile acestora pentru anul în curs. BizLawyer a încercat să afle care este pulsul pieței de M&A, ce tip de investitori au fost și rămân interesați de proiecte în Romania și de ce tranzacțiile devin mai puțin transparente.
Avocații cu o practică recunoscută de ghidurile juridice internaționale au fost solicitați să spună cum ar caracteriza piața tranzacțiilor și care ar fi tendințele actuale, dar și care vor fi factorii care ar urma să aibă impact asupra evaluărilor, negocierilor și activității de M&A, în general. Am vrut să știm de ce mai pică uneori deal-urile, cu referiri la durata medie a unei tranzacții. De asemenea, am fost interesați să aflăm care vor fi sectoarele cele mai interesante pentru investitori, domenii care vor genera cele mai multe tranzacții în 2025.
Nu am ocolit nici motivele de îngrijorare ale perioadei în privința activității din această arie de practică și am ”scanat” împreună cu interlocutorii noștri marile provocări ale anului viitor, cu accent pe ceea ce va avea un rol important în tranzacțiile viitoare.
Continuăm această serie cu Bogdan C. Stoica, Partener Popovici Nițu Stoica & Asociații și co-coordonator al practicii de M&A, avocat evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners, adică a celor mai puternici parteneri din domeniul lor, care conduc tranzacții de top și sunt apreciați de colegi și clienți deopotrivă. Potrivit Chambers & Partners, Bogdan C. Stoica „oferă consultanță juridică sofisticată, cu o înțelegere profundă a problemelor complexe”, fiind, totodată, ”foarte riguros în analiza sa, eficient în comunicare, mereu disponibil și foarte atent la detalii”.
Citește și
→ Cum văd anul 2025 profesioniștii considerați Leading Lawyers de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Florian Nițu, Managing Partner PNSA, poziționat de Legal500 în categoria ‘Hall of Fame’ în practica de M&A: ”Cu excepția unor cataclisme geostrategice pe care nu le putem vedea și pe care noi, din România, nici nu le putem preveni, avem motive bune să fim optimiști. Resurse, Infrastructură, Energie, Tech și Food sunt cele cinci domenii în care vom vedea cu precădere investiții și tranzacții noi, în mod accelerat, dar coerent totuși, formând o nouă paradigmă de dezvoltare”2024 pare să fi readus un interes în creștere pentru achiziții
Partenerul PNSA spune că 2024 a fost, pe ansamblu, un an bun pentru piața de M&A din România. ”Într-adevăr, valoarea medie a tranzacțiilor nu a fost la fel de mare ca cea din anii anteriori, însă acest lucru se datorează în primul rând faptului că nu au mai fost înregistrate tranzacții cu valori record în anumite industrii. Pe de altă parte, tranzacțiile de asemenea valori au caracter excepțional și e clar că nu le putem aștepta decât o dată la câțiva ani”, explică Bogdan C. Stoica.
Mult mai important decât valoarea medie a tranzactiilor a fost însă interesul constant al vânzătorilor și investitorilor pentru exit-uri și achiziții, spune avocatul. ”Practic, după o perioadă de relativă incertitudine, marcată de o stare de expectativă a investitorilor, 2024 pare să fi readus un interes în creștere pentru achiziții, fie că vorbim de investitori strategici sau financiari. Dacă adăugăm la aceasta și faptul că 2024 a fost un an al alegerilor, precum și climatul dificil internațional, cred că putem concluziona că 2024 a fost un an foarte bun pentru piața de M&A”, a nuanțat Bogdan C. Stoica în interviul acordat BizLawyer.
El spune că, așa cum anticipa la începutul anului trecut, 2024 a fost dominat de achizițiile făcute de investitorii strategici, în special de cei deja prezenți în România sau în regiune. Fondurile de investiții, deși prezente pe piață, au avut totuși o pondere minoritară în economia tranzacțiilor de M&A din România și s-au concentrat în continuare pe tranzacții de dimensiuni mai degrabă reduse, pe investiții în start-up-uri, pe împărțirea riscului între ținte de dimensiuni mai mici.
Anul trecut, potrivit firmelor de consultanță, pe piața de M&A locală a fost dezvăluită valoarea pentru aproape trei sferturi din tranzacțiile anunțate, unul dintre cele mai scăzute niveluri de transparență văzute pe piețele din CEE. Care ar fi, în opinia sa, cauza pentru care tranzacțiile devin mai puțin transparente? ”Comunicarea transparentă a datelor financiare ale unei tranzacții poate fi atât o chestiune culturală, cât și una care ține de cerințe legale. Din punct de vedere cultural, nu cred că există diferențe semnificative între piața de M&A din România și cea din CEE. Pe de altă parte, implicarea în tranzacții, din poziția de achizitor, a unor companii mari precum cele listate la bursă sau a unor companii cu acționariat sofisticat și cu cerințe de raportare publică vor conduce indirect la un grad mai mare de transparentizare. Procentul referit este cumva concordant și cu valoarea medie mai scăzută a tranzacțiilor din 2024”, a spus Bogdan C. Stoica.
-----------------------------------------------------------
Citește și

→ Refinitiv Legal Advisers - Full Year 2024 | La nivel global, piața fuziunilor și achizițiilor a crescut cu 10% anul trecut, iar pe continentul European avansul a fost de 22%
-----------------------------------------------------------
Provocări și motive de optimism
El a ținut să evidențieze că nu crede că un grad mai redus de transparentizare a datelor particulare ale unei tranzacții ar putea avea legătură cu o tendință particulară a pieței din România.
Cât despre durata medie a tranzactiilor, partenerul PNSA spune că aceasta a crescut în perioada post-pandemică de la 4-5 luni la 6-7 luni, o tendință resimțită, de altfel, la nivel global. ”A contribuit la aceasta atât climatul geo-strategic și politic relativ incert, cât și introducerea unor pași noi în ecomomia tranzacțiilor precum aprobarile FDI, atenția sporită la riscuri pe care altădată investitorii nu le tratau cu atât de multă importanță”, a adăugat interlocutorul BizLawyer.
Referindu-se la perioada dificilă pe care o traversam, el spune că îngrijorările sunt legate în primul rând de rezultatul alegerilor prezidențiale din România, de menținerea țării pe trendul pozitiv european, de calmarea tensiunilor sociale și politice și, foarte important, de efectele politicilor comerciale și de securitate ale actorilor internaționali în zona României. ”Pe de altă parte, proiectele mari de infrastructură derulate în prezent de România, faptul că economia României este acum mult mai solidă, sentimentul fără precedent de solidaritate europeană în fața unei multitudini de provocări, toate acestea sunt de natură să dea încredere. S-ar adăuga aici apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui număr record de fonduri de investiții/private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție”, a transmis Bogdan C. Stoica în interviul acordat BizLawyer.
-----------------------------------------------------------
Citește și
-----------------------------------------------------------
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 292 / 2232 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel ) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





