ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

AHK România se implică în consolidarea legăturilor dintre România, Germania şi Republica Moldova

03 Decembrie 2024   |   Agerpres

Forumul de afaceri "Dezvoltarea parteneriatului: explorarea împreună a ecosistemului de business din Moldova", organizat în paralel şi moderat de directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a reunit reprezentanţi ai companiilor din cele trei ţări.

 
 
Guvernul Republicii Moldova este pe deplin angajat să sprijine orice investitor şi este gata să ofere asistenţă completă celor interesaţi să contribuie la creşterea economică a ţării, a transmis premierul Dorin Recean, companiilor româneşti, moldoveneşti şi germane, prezente la Chişinău pentru extinderea cooperării şi parteneriatele de afaceri, cu ocazia unei delegaţii de afaceri organizate de Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România), în colaborare cu agenţia Invest Moldova.

Potrivit unui comunicat al AHK România, remis marţi AGERPRES, delegaţia, care include printre altele un forum de afaceri şi o întâlnire regională a membrilor AHK, îşi propune să consolideze relaţiile economice dintre cele trei state, analizând totodată şansele de dezvoltare ale Republicii Moldova în contextul geopolitic actual.


"Prin delegaţia de afaceri şi prin numeroasele evenimente organizate în timpul vizitei, am construit încă o dată punţi de legătură pentru a aduce împreună comunităţile de afaceri din România, Germania şi Republica Moldova. Acest lucru creează relaţii de afaceri valoroase care, în cele din urmă, aduc creştere economică şi prosperitate. Invităm companiile moldoveneşti să devină membre ale AHK România şi să facă astfel parte dintr-o comunitate economică trilaterală puternică", arată sursa citată.

Prim-ministrul Republicii Moldova a declarat în cadrul întâlnirii regionale a membrilor AHK România, că ţara sa are o resursă valoroasă - oamenii talentaţi - care sprijină dezvoltarea şi inovarea în diverse domenii, cum ar fi viticultura, tehnologia informaţiei, divertismentul digital, electronica, produsele farmaceutice sau energia. El a subliniat, în context, necesitatea investiţiilor de capital pe termen lung pentru a dezvolta în continuare aceste industrii.

În acelaşi timp, prin programe de învăţământ profesional dual, inspirate din modelul german, viitorii profesionişti sunt bine pregătiţi pentru a contribui la creşterea economică şi pentru a atrage noi investiţii.

"Ţara noastră are un potenţial enorm de dezvoltare: avem talent, inovaţie şi un mediu favorabil de creştere pe termen lung. Vom face tot ceea ce este necesar pentru ca dumneavoastră să vă simţiţi confortabil şi să investiţi aici, în Moldova", a declarat Recean, citat în comunicat.

Unul dintre subiectele discutate la întâlnire a fost securitatea, ce va fi sporită prin diverse proiecte, iar directorul general al Siemens, Petru Ruşeţ a subliniat că Siemens Energy intenţionează să se implice mai mult în Universitatea Tehnică din Moldova.

Un alt subiect discutat a fost ajutorul de stat, care va fi alocat în domenii-cheie precum materialele de construcţii, industrializarea agriculturii şi produsele farmaceutice. Finanţarea este deja alocată, iar schema de ajutor de stat EU Compliance va fi lansată anul viitor.

Petru Ruşeţ a mai spus că lanţurile de aprovizionare sunt în prezent suprasolicitate, ceea ce ridică probleme în ceea ce priveşte capacitatea de distribuţie şi calitatea anumitor produse sau materii prime. Cu toate acestea, Moldova şi România aduc pe piaţă produse de înaltă calitate, ceea ce înseamnă o oportunitate.

Pregătirea pentru reconstrucţia Ucrainei este văzută, de asemenea, ca o oportunitate semnificativă atât pentru Moldova, cât şi pentru România, precizează AHK România.

Forumul de afaceri "Dezvoltarea parteneriatului: explorarea împreună a ecosistemului de business din Moldova", organizat în paralel şi moderat de directorul general al AHK România, Sebastian Metz, a reunit reprezentanţi ai companiilor din cele trei ţări.

Viceprim-ministrul şi ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării din Republica Moldova, Alaiba Dumitru, a anunţat că guvernul său susţine investiţiile printr-un sistem de taxare favorabil IMM-urilor sau prin ajutorul de stat în domenii ca textile, auto, materiale de construcţie etc. El a menţionat şi avantajul intrării Republicii Moldova pe noi pieţe, datorită statutului său de ţară candidată la Uniunea Europeană: "A investi astăzi în Moldova înseamnă a investi într-un viitor stat membru al UE. Nu este doar o oportunitate, ci o şansă strategică de a beneficia de avantajele pe termen lung ale unei pieţe aflate în transformare accelerată".

Programul delegaţiei a mai inclus întâlniri cu partenerii de la Invest Moldova Agency, vizite la Primăria municipiului Chişinău şi la Universitatea Tehnică a Moldovei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Energiei, la unele companii locale, precum şi evenimente de networking şi întâlniri B2B între oameni de afaceri din România, Moldova şi Germania.

Au participat companii germane şi româneşti interesate de piaţa din Republica Moldova, din diverse sectoare de activitate: energie, prelucrarea metalelor şi inginerie mecanică, utilaje agricole, inginerie electrică, întreţinerea şi mentenanţa clădirilor, transport de mărfuri şi producţia de băuturi. România şi Germania sunt printre cei mai importanţi investitori din Republica Moldova. Potrivit ministrului Dezvoltării Economice şi al Digitalizării în Republica Moldova, în prezent, activează 1.600 de întreprinderi cu capital românesc şi 426 de întreprinderi cu capital german.

AHK România este reprezentanţa oficială a economiei germane. Înfiinţată în 2002, AHK numără peste 650 de firme-membre şi oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. De la 1 ianuarie 2020, în cadrul AHK România funcţionează şi Centrul de competenţă pentru Republica Moldova.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3121 / 21210
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...