ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligaţii fiscale restante
31 Octombrie 2025 Agerpres
Pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanţe.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală  (ANAF) informează companiile de stat, care au datorii neachitate până  la data de 30 septembrie 2025, că trebuie să plătească aceste obligaţii  fiscale, sprijinind astfel conformarea voluntară a contribuabililor, a  anunţat vineri instituţia.
Totalul obligaţiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 şi neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale publicate pe site-ul instituţiei este de 9,42 miliarde lei, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.
	Totalul obligaţiilor fiscale restante la 30 septembrie 2025 şi neachitate până la 30 octombrie 2025 pentru cei 249 operatori economici cu capital/patrimoniu integral ori majoritar deţinut direct sau indirect de autorităţile publice centrale ori locale publicate pe site-ul instituţiei este de 9,42 miliarde lei, potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES.
Astfel, pentru a încuraja achitarea acestor sume, la începutul lunii noiembrie 2025, ANAF va trimite notificări oficiale tuturor companiilor de stat care înregistrează restanţe.
Scopul acestor notificări este: informarea companiilor de stat cu privire la obligaţiile restante; îndrumarea acestora către conformarea la plată şi prezentarea posibilităţilor de a accesa facilităţi fiscale, în condiţiile legii, menţionează reprezentanţii ANAF.
Potrivit instituţiei, companiile de stat "pot solicita eşalonarea clasică a plăţii datoriilor, cu respectarea condiţiilor prevăzute de Capitolul IV al Titlului VII din Codul de procedură fiscală."
Formularul pentru cererea de eşalonare poate fi descărcat de pe site-ul ANAF.
Totodată, ANAF informează companiile de stat asupra faptului că "neachitarea până la sfârşitul lunii noiembrie 2025 a obligaţiilor fiscale restante va determina ANAF să întreprindă demersurile necesare prevăzute de lege, în vederea recuperării acestora, inclusiv demararea sau continuarea, după caz, a măsurilor de executare silită.".
| Publicitate pe BizLawyer? | 
![]() ![]()  | 
| Articol 20 / 20307 | Următorul articol | 
| Publicitate pe BizLawyer? | 
![]()  | 
 
	       
        BREAKING NEWS
                    	    	ESENTIAL
                    	    Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Țuca Zbârcea & Asociații obține o soluție favorabilă într-un important litigiu de drept fiscal și vamal | Ionuț Șerban (Partener): „Este o victorie importantă pentru clientul nostru și un precedent valoros în disputele de drept vamal”
Avocații PNSA au stat alături de M Plus Croatia d.o.o, lider european în outsourcing-ul proceselor de afaceri și tehnologie, în tranzacția prin care a achiziționat Valoris Group - jucător local care deservește proiecte multilingve pentru clienți internaționali | Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
ITR World Tax 2026 | Brandurile din avocatura locală cu o activitate notabilă în domeniul taxelor urcă în top. NNDKP, CMS, PNSA, TZA, Schoenherr, Băncilă, Diaconu și Asociații, Mușat & Asociații sau Popescu & Asociații, printre cele mai bune firme locale evidențiate pe palierele de General corporate tax, Transfer pricing și Tax controversy
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
Citeste pe SeeNews Digital Network
    
    - 
        	
BizBanker
 - 
        	
BizLeader
-  in curand...
                 
 
 - 
        	
SeeNews
in curand... 
			







			
RSS
                        


 
 
 
 
 

