ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ARF semnează cu Alstom contractul de achiziţie a 16 locomotive electrice noi

29 Ianuarie 2024   |   AGERPRES

Finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

 
 
Reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF) şi ai Asocierii Alstom (Alstom Transport SA - lider, Alstom Transportation Germany GmbH - asociat) vor semna, luni, contractul de achiziţie a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), precum şi cei ai părţilor contractante, respectiv ARF şi ai companiei Alstom Transport.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a reluat pe 22 martie 2023 licitaţia pentru cele 16 locomotive electrice noi, după ce aceasta a fost suspendată, în urma contestaţiei depuse la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) de Alstom Transport SA. CNSC s-a pronunţat şi a respins contestaţia producătorului francez care viza modul de plată a avansului. Alstom Transport a considerat că plata unui avans de 15% la semnarea contractului, urmată de plata locomotivelor la livrare, reprezintă o măsură disproporţionată, a precizat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.


Potrivit anunţului din SEAP, achiziţia vizează 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h - 200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, precum şi achiziţionarea serviciilor de mentenanţă şi reparaţii pentru o perioadă de 20 de ani, necesare funcţionării în condiţii optime de siguranţă şi confort a respectivelor locomotive.

"Având în vedere prevederile art. 221, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, actualizată, privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 72, alin (1), lit. (a) din Directiva 2014/24/UE şi concluziile studiului de fezabilitate în contractul de achiziţie va fi prevăzută o Clauză de Revizuire, posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani (20 ani +20 ani), conform cerinţelor din CS; Suplimentarea cantităţilor achiziţionate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unor acte adiţionale la contractul de achiziţie", se spune în anunţ.

Pe 16 ianuarie 2024, ARF a anunţat că a desemnat Asocierea Alstom (Alstom Transport SA - lider, Alstom Transportation Germany GmbH - asociat) drept câştigătoare a licitaţiei pentru achiziţia a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS.

Astfel, după finalizarea propunerilor tehnice şi financiare, al unicului producător de material rulant care a depus documentaţia de licitaţie, primirea avizelor conform necondiţionate de la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) şi încărcarea Raportului final al procedurii în SICAP, Comisia de evaluare a oficializat câştigarea licitaţiei, prin desemnarea producătorului de material rulant francez Alstom Transport SA.

Oferta financiară se ridică la suma de 767,51 milioane de lei fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice şi contravaloarea mentenanţei pentru o perioadă de 20 de ani.

"De asemenea, precizăm că în contractul de achiziţie este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional", spune ARF, într-un comunicat.

Pe data de 29 noiembrie 2023, Guvernul a reaprobat nota de fundamentare în vederea achiziţionării celor 16 locomotive electrice noi.

"În conformitate cu propunerea financiară a operatorului economic, pentru achiziţionarea a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS este necesară suma totală de 528,882 milioane lei cu TVA, durata de execuţie a proiectului de investiţii fiind de 31 luni", reiese dintr-un comunicat transmis de Guvern.

Finanţarea se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Locomotivele vor putea să circule cu o viteză maximă de 160 - 200 km/h şi să tracteze până la 16 vagoane de călători. Introducerea locomotivelor electrice vizează creşterea eficienţei serviciilor de transport feroviar, reducerea poluării şi creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor pe rutele: Dej - Braşov - Bucureşti - Constanţa; Timişoara - Arad - Braşov - Bucureşti - Constanţa; Timişoara - Cluj - Iaşi; Iaşi/Suceava - Bucureşti - Constanţa.

Din cei 528 de milioane de lei, 368 de milioane reprezintă fonduri externe nerambursabile prin PNRR, iar 76 de milioane sunt de la bugetul de stat.

Conform notei de fundamentare, Hotărârea de Guvern aprobată în septembrie 2022 prevedea o valoare totală a cheltuielilor de 438.323.000 de lei.

În cadrul şedinţei de evaluare a ofertei financiare, din 25 octombrie, comisia de evaluare a constatat faptul ca oferta financiară depăşeşte valoarea estimată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară la demararea achiziţiei prin raportul de consultare a pieţei. Astfel, oferta financiară a fost 767.510.640 lei fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice şi contravaloarea mentenanţei pentru o perioada de 20 ani. Comisia de evaluare a solicitat Direcţiei Generale Programe Europene din cadrul Ministerului Transporturilor un punct de vedere privind posibilitatea suplimentării fondurilor necesare încheierii contractului de achiziţie. Aceasta a transmis că "valoarea contractului de finanţare poate fi suplimentată cu menţiunea că această suplimentare" va reprezenta contribuţie naţională.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3479 / 19590
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...