ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România a devenit membru al European Solar PV Industry Alliance

13 Martie 2024   |   AGERPRES

Fondată în 2023, APCE este o asociaţie dedicată protejării intereselor prosumatorilor şi ale comunităţilor de energie, având ca obiectiv principal crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea şi implementarea soluţiilor energetice sustenabile.

 
 
Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (APCE) a fost acceptată în calitate de membru în European Solar PV Industry Alliance.

"Această afiliere reprezintă un pas semnificativ în misiunea noastră de a reprezenta interesele prosumatorilor din România. Prin această asociere internaţională, APCE intră într-o nouă zonă având suport direct şi nemijlocit de la această asociaţie. Sub egida Comisiei Europene şi a asociaţiilor internaţionale de profil APCE va interveni acolo unde există o nevoie în societate şi acolo unde statul sau alte instituţii nu au suficiente resurse sau nu doresc să se implice", se menţionează într-un comunicat al asociaţiei.

Fondată în 2023, APCE este o asociaţie dedicată protejării intereselor prosumatorilor şi ale comunităţilor de energie, având ca obiectiv principal crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea şi implementarea soluţiilor energetice sustenabile.


European Solar PV Industry Alliance este o platformă înfiinţată de Uniunea Europeană în anul 2022 si este dedicată consolidării colaborării şi schimbului de expertiză în domeniul energiei solare fotovoltaice.

"În calitate de membru al European Solar PV Industry Alliance, APCE va continua să acţioneze ca un apărător al intereselor prosumatorilor şi al comunităţilor de energie din România. Ne angajăm să reprezentăm aceste interese cu integritate şi profesionalism, colaborând strâns cu autorităţile guvernamentale, organizaţiile internaţionale şi alte părţi interesate pentru a promova o tranziţie energetică durabilă şi echitabilă", precizează sursa citată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4930 / 21445
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Interviuri Esențiale | Horea Popescu, Managing Partner CMS România, după preluarea funcției de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est: ”Ascensiunea liderilor locali către coordonarea regională este un pas normal în dezvoltarea firmei. Modelul nostru de management se sprijină pe pilonii transparenței și predictibilității. Vizăm o evoluție care să protejeze capitalul uman, pilonul central al oricărei firme de avocatură, asigurând totodată o prezență regională consolidată pentru a răspunde cu excelență nevoilor clienților noștri”
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...