
Bloomberg | Constructorii auto europeni concurează cu băncile de retail pentru depozitele consumatorilor
03 Iulie 2023
AgerpresEforturile constructorilor auto de a atrage depozite de la consumatori vine într-un moment în care costurile cu emisiunile de noi obligaţiuni au explodat.
O parte dintre cei mai mari constructori auto din Europa încep să arate din ce în ce mai mult ca nişte bănci de retail, transmite Bloomberg.
Renault, Volkswagen şi BMW se numără printre producătorii de automobile care încep să facă progrese în afacerile care se bazează pe depozitele de la consumatori. Potrivit acestora, depozitele consumatorilor sunt o modalitate mai ieftină pentru a finanţa afacerile cu leasingul de automobile, după ce o creştere fără precedent a dobânzilor bancare a făcut emiterea de obligaţiuni corporate, principalul instrument de finanţare în ultimii ani, o opţiune mult mai puţin atractivă.
Diviziile de finance ale constructorilor auto pot utiliza depozitele pe care le atrag de la consumatori pentru a garanta împrumuturi destinate achiziţionării de automobile pentru alţi consumatori, ajutând astfel la creşterea în continuare a vânzărilor. Este o modificare de situaţie faţă de era dobânzilor ultra reduse, când companiile puteau să vândă obligaţiuni la randamente reduse pentru a strânge fonduri, şi a utiliza banii pentru a acorda împrumuturi consumatorilor. Conturile anumitor constructori auto cer ca depozitele să fie păstrate pentru o anumită perioadă de timp. Însă alţii nu au niciun fel de limită de timp şi sunt ceva similar cu un cont de economii la o bancă tradiţională.
Renault, Volkswagen şi BMW se numără printre producătorii de automobile care încep să facă progrese în afacerile care se bazează pe depozitele de la consumatori. Potrivit acestora, depozitele consumatorilor sunt o modalitate mai ieftină pentru a finanţa afacerile cu leasingul de automobile, după ce o creştere fără precedent a dobânzilor bancare a făcut emiterea de obligaţiuni corporate, principalul instrument de finanţare în ultimii ani, o opţiune mult mai puţin atractivă.
Diviziile de finance ale constructorilor auto pot utiliza depozitele pe care le atrag de la consumatori pentru a garanta împrumuturi destinate achiziţionării de automobile pentru alţi consumatori, ajutând astfel la creşterea în continuare a vânzărilor. Este o modificare de situaţie faţă de era dobânzilor ultra reduse, când companiile puteau să vândă obligaţiuni la randamente reduse pentru a strânge fonduri, şi a utiliza banii pentru a acorda împrumuturi consumatorilor. Conturile anumitor constructori auto cer ca depozitele să fie păstrate pentru o anumită perioadă de timp. Însă alţii nu au niciun fel de limită de timp şi sunt ceva similar cu un cont de economii la o bancă tradiţională.
"În actualul context al dobânzilor ridicate, depozitele au devenit semnificativ mai ieftine decât finanţarea de pe piaţă", spune Jean-Marc Saugier, vicepreşedinte la Mobilize Financial Services, o divizie a Renault. Grupul auto francez a demarat afacerile prin care acceptă depozite de la consumatori în anul 2012 pentru a-şi diversifica finanţarea dar începând de anul trecut a făcut progrese pe piaţa de banking. Renault a finanţat anul trecut aproape jumătate din programul său de împrumuturi destinate achiziţionării de automobile via depozite de la consumatori, în creştere faţă de 35% în 2018.
Gigantul auto francez, care recent a anunţat planuri care vizează combinarea operaţiunilor sale cu diviziile Volkswagen Financial Services AG şi Volkswagen Bank GmbH, a majorat dobânzile acordate la depozite de două ori în acest an, până la 3,1%, pentru a atrage mai mulţi deponenţi. Un purtător de cuvânt a precizat că de la începutul anului şi până în prezent au fost deschise aproximativ 160.000 de noi conturi, ceea ce a adus noi depozite în valoare de opt miliarde de euro.
Constructorul auto german BMW oferă şi el conturi de depozite prin intermediul diviziei sale de servicii financiare, cu dobânzi de până la 3,2%. La fel ca şi Volkswagen, BMW a majorat recent dobânzile la depozitele pe termen fix şi conturile de economii. BMW a fost în măsură să majoreze semnificativ volumul total al depozitelor iar acestea joacă un rol strategic în mixul de refinanţare al diviziei bancare a grupului BMW, a declarat un purtător de cuvânt.
Eforturile constructorilor auto de a atrage depozite de la consumatori vine într-un moment în care costurile cu emisiunile de noi obligaţiuni au explodat. Un index Bloomberg care analizează obligaţiunile emise de constructorii europeni de automobile arată că în ultimii doi ani randamentele au urcat de la 0,29%, până la 4,23%.
De exemplu, RCI Banque, entitatea care emite obligaţiuni pentru divizia bancară a Renault, a vândut luna trecută obligaţiuni pe cinci ani în valoare de 750 de milioane de euro, la un randament de 4,95%, un salt semnificativ faţă de randamentul de 0,62% pentru obligaţiunile emise în luna ianuarie 2022.
"Constructorii auto încearcă să atragă cât mai multe depozite pot. Ei se bucură de o mare recunoaştere a mărcii în rândul deponenţilor în ţări precum Germania şi Franţa", spune Nesche Yazgan, analist la BlueBay Asset Management. În acelaşi timp, cei care fac economii în Europa nu au la fel de multe opţiuni ca şi cei din SUA, unde fondurile de piaţă monetară oferă o alternativă facilă la băncile tradiţionale, adaugă Nesche Yazgan.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 5456 / 19590 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...