ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană suspectează Sanofi de abuz de poziție dominantă pe piața vaccinurilor antigripale

01 Octombrie 2025   |   Agerpres

Printre concurenții firmei franceze se numără compania americană Viatris și compania australiană CSL Seqirus.

 
 
Grupul farmaceutic francez Sanofi a anunțat marți că este vizat de o anchetă a Comisiei Europene, care suspectează un posibil abuz de poziție dominantă, transmite AFP.

'Sanofi confirmă că reprezentanți ai Comisiei Europene au efectuat percheziții la sediile Sanofi din Franța și Germania în data de 29 septembrie 2025, în cadrul unui anchete cu privire la comportamentul firmei în sectorul vaccinurilor împotriva gripei sezoniere', a informat compania farmaceutică într-un comunicat de presă.

Sanofi a adăugat că va coopera în totalitate la ancheta UE, care este posibil să se finalizeze cu o amendă de până la 10% din vânzările anuale ale companiei dacă suspiciunile Comisiei Europene se vor confirma.


Anterior, executivul comunitar a anunțat că a a efectuat inspecții neanunțate la sediul unei companii active în sectorul vaccinurilor. 'Comisia își exprimă îngrijorarea că este posibil ca societatea inspectată să fi încălcat normele antitrust ale UE care interzic abuzurile de poziție dominantă pe piață (articolul 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene)', a informat executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Deschiderea unei anchete nu înseamnă că o firmă este automat vinovată de o infracțiune, iar companiile au șansa de a contesta descoperirile organismelor de reglementare.

Vaccinurile antigripale reprezintă un domeniu de activitate important pentru Sanofi, care dezvoltă mai multe vaccinuri. Acestea sunt administrate pe scară largă în cadrul campaniilor anuale de vaccinare, precum cea care va începe în Franța pe 14 octombrie.

Printre concurenții firmei franceze se numără compania americană Viatris și compania australiană CSL Seqirus.

În ultimii ani, Sanofi a întâmpinat mai multe eșecuri, inclusiv cu vaccinul său anti-Covid, care a ajuns prea târziu pe piață. Recent, capitalizarea bursieră a grupului a scăzut în urma rezultatelor dezamăgitoare pentru un tratament pentru eczeme pe care miza foarte mult.

În Franța, grupul Sanofi a fost, de asemenea, amendat la sfârșitul lunii septembrie pentru practici anticoncurențiale legate de anticoagulantul său Plavix. Producătorul farmaceutic a fost obligat să plătească daune de peste 150 de milioane de euro sistemului francez de asigurări de sănătate, un nivel rar întâlnit.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 20020
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocati stagiari promoția septembrie 2025 | Litigii
Decizie ÎCCJ: O victorie fiscală de referință în materia cheltuielilor intra-grup internațional și a reciclării deșeurilor de ambalaje, obținută de avocații Mușat & Asociații | Echipă interdisciplinară, coordonată de partenerii Angela Porumb și Răzvan Graure
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...