ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Directorii financiari din România, optimişti în privinţa îmbunătăţirii indicatorilor macroeconomici în acest an

07 Martie 2024   |   Agerpres

Potrivit raportului, majoritatea respondenţilor din România consideră că majorarea costurilor va continua să fie un factor de presiune pentru companii în 2024, în special costurile cu forţa de muncă (99%), cu producţia şi distribuţia (86%), cu transportul (78%) şi cu serviciile (73%).

 
 
Companiile din România se aşteaptă la îmbunătăţirea indicatorilor macroeconomici, cum ar fi produsul intern brut (PIB), inflaţia şi şomajul, dar par să aibă în continuare o abordare prudentă, pe fondul gradului ridicat de incertitudine, reiese din studiul Deloitte CFO Survey România 2024, prezentat joi în cadrul celei de-a V-a ediţii a evenimentului "Deloitte CFO Summit 2024".

În acest context, estimările privind creşterea economică s-au îmbunătăţit uşor în comparaţie cu anul trecut, iar directorii financiari din România (CFO) se aşteaptă la o creştere medie a PIB-ului de 1,5% în acest an, nivel care este peste cel de 1,2% din anul precedent, însă mult sub prognozele instituţiilor internaţionale, precum Comisia Europeană şi Banca Mondială. Cu toate acestea, respondenţii sunt mai optimişti decât omologii lor din Europa Centrală, care se aşteaptă la o creştere economică medie de 1,1%, în 2024.


De asemenea, şase din zece CFO din companiile active în România (60%) se aşteaptă ca indicele preţurilor de consum să îşi continue creşterea în acest an, dar previziunile lor privind inflaţia s-au temperat semnificativ faţă de anul precedent, de la 11,2% la 6,75%.

"Aş remarca că perspectiva generală care pare să se contureze din sondajul nostru este ceva mai rezervată decât m-aş fi aşteptat. Risc să speculez că explicaţiile ar putea ţine atât de momentul în care ni s-a furnizat inputul, cât şi de natura rolului directorilor financiari, aceştia fiind în mod natural mai conservatori, mai prudenţi, mai ales că trebuie să gestioneze riscurile şi costurile. Mi se pare poate un pic mai evident asta în predicţiile mai rezervate de creştere economică şi îngrijorările mai numeroase decât m-aş fi aşteptat legate de creşterea impozitului pe profit şi a TVA", a explicat Alexandru Reff, country managing partner al Deloitte România şi Republica Moldova, în cadrul conferinţei de specialitate.

Potrivit raportului, majoritatea respondenţilor din România consideră că majorarea costurilor va continua să fie un factor de presiune pentru companii în 2024, în special costurile cu forţa de muncă (99%), cu producţia şi distribuţia (86%), cu transportul (78%) şi cu serviciile (73%).

În plus, rezultatele cercetării arată că, faţă de anul trecut, 70% dintre directorii financiari se aşteaptă acum la creşterea costurilor asociate impozitului pe profit, iar jumătate dintre ei estimează şi o creştere a costurilor asociate TVA, faţă de 27% anul trecut.

"Mai rezultă, de data asta cu mai mare claritate, că predomină în rândurile directorilor financiari preocupările privind gestionarea cheltuielilor şi a îndatorării. Probabil pe fondul aşteptării că inflaţia va continua să pună presiune pe costuri pentru o piaţă a muncii încinsă şi, desigur, va continua să pună presiune pe dobânzi. Evident că aceste preocupări sau abordări, dacă sunt într-adevăr reale şi generalizate, pot crea dificultăţi pentru economie în ansamblu, când toată lumea se concentrează pe gestionarea costurilor. În fine, perspectiva generală a directorilor financiari din România pare ceva mai preocupată, mai rezervată decât media centrală europeană, în condiţiile în care mie mi se pare totuşi că evoluţiile, performanţele locale, cele recente şi cele la care ne putem aştepta nu sunt mai rele decât cele din jurul nostru", a spus Reff.

Pe de altă parte, un număr semnificativ mai mic de respondenţi se aşteaptă la creşterea costurilor de finanţare în acest an (55%, faţă de 88% în 2023). Sursele interne de finanţare rămâne cele preferate de 55% dintre participanţii la studiu, iar împrumuturile bancare sunt considerate atractive de doar 21% dintre respondenţi.

În ceea ce priveşte şomajul, companiile din România sunt destul de optimiste. Astfel, aproape jumătate (46%) dintre participanţii la studiu sunt de părere că acest indicator va rămâne stabil în 2024, în creştere de la 33%, anul trecut.

Raportul Deloitte evidenţiază faptul că intensificarea cadrului de reglementare reprezintă cel mai mare risc pentru companiile din România (64% dintre CFO, pondere dublă faţă de anul trecut şi semnificativ mai mare decât media europeană de 38%). Alţi factori de risc sunt: lipsa angajaţilor cu competenţele necesare (46%, în scădere faţă de 63%, în 2023), reducerea cererii interne (42%) şi a celei externe (34%), precum şi riscurile geopolitice (31%).

În acest context, pentru mai mult de o treime dintre companii (37%), reducerea costurilor este prioritară, urmată de creşterea organică (21%), digitalizarea (9%) şi expansiunea pe pieţele existente (8%).

Studiul Deloitte CFO Survey România 2024 a fost efectuat în perioada octombrie-decembrie 2023, pe un eşantion de aproximativ 550 de directori financiari din 15 ţări din Europa Centrală (Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Kosovo, Letonia, Lituania, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria).

Directorii financiari ai unora dintre cele mai importante companii din România au participat, joi, la cea de-a V-a ediţie a evenimentului Deloitte CFO Summit 2024, pentru a discuta despre aşteptările pentru anul 2024, dar şi despre Inteligenţa Artificială Generativă (Gen AI).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4728 / 21210
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Neagu Dinu Partners, firmă înființată anul trecut, își face rapid loc în prim-planul practicii de Litigii & Arbitraj din piața locală, cu un model de lucru pragmatic, în care partenerii cooordonează dosarele și păstrează controlul calității în mandate complexe | De vorbă cu Simona Neagu (Partener fondator) despre așteptările tot mai ridicate ale clienților, colaborările internaționale și disciplina internă care susține performanța echipei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...