ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

DSV Road: Suntem optimiști privind exportul de mărfuri în 2024, înregistrând o creștere de peste 20% la început de an

20 Martie 2024   |   BizLawyer

Industriile auto și electronică, motorul transportului de mărfuri românești către Europa.

 
 
În primele luni din an, segmentul de export de mărfuri a înregistrat o creștere ușoară față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce indică o evoluție optimistă pe parcursul anului, potrivit datelor interne DSV Road, parte din grupul DSV, a treia cea mai mare companie de transport de mărfuri din Europa. Segmentul de export este susținut în mare parte de industria auto și industria electronică, unde există o cerere mai ridicată pentru transport către Europa, punctează reprezentanții companiei.

 “Deși 2024 este un an provocator în industria transportului de mărfuri, observăm o tendință de creștere ușoară a exportului de mărfuri din România în alte țări. În cadrul DSV Road, activitatea de export a înregistrat o creștere de 22% în primele două luni din an comparativ cu aceeași perioadă din 2023, ca urmare a încheierii de noi parteneriate și a lărgirii portofoliului de clienți. Astfel, per ansamblu suntem optimiști privind evoluția acestui segment în următoarele luni. Sunt mai multe motive care pot da un impuls exportului, printre care extinderea rețelei de autostrăzi, dar și creșterea potențialului de business și calitatea produselor românești. Totodată, se dezvoltă segmentul de fabricare a produselor din diverse domenii de către firme internaționale în România, în special industria auto și cea electronică”, declară Sergiu Iordache, Managing Director DSV Road.


Ce produse exportă România și în ce țări

Astfel, printre cele mai exportate produse sunt vehiculele și componentele auto, România atrăgând investiții semnificative și dezvoltând capacități de producție competitive la nivel global. De la echipamente electronice de consum la componente IT și echipamente industriale, exporturile din această industrie au cunoscut o creștere semnificativă în ultima perioadă, consolidând poziția României pe harta exporturilor europene. O tendință de creștere se remarcă și în domeniul agriculturii, fiind exportate cereale, legume și fructe, dar și utilaje agricole. Alte tipuri de produse care merg la export sunt materiale plastice și din cauciuc, produsele textile, metale și articole din metale.

Piața pe care România exportă cel mai mult continuă să fie, în ultimii ani, Germania, urmată de Italia, Ungaria și Franța, conform datele INS. În 2022, valoarea exporturilor către aceste state a fost de aproape 40 de miliarde de euro, mai arată datele oficiale.

“În afară de piețele cu tradiție către care afacerile din România exportă cel mai mult, au intrat pe harta exportului și țări ca Polonia și Bulgaria, interesate de produsele românești. Foarte important este că piața se dezvoltă din ce în ce mai mult și harta exportului pentru România se lărgește tot mai mult, astfel încât numărul de IMM-uri care trimit produse în afara granițelor este tot mai mare. IMM-urile românești transportă între 2.000 și 5.000 de tone de mărfuri lunar, fiind efectuate, în medie, 900 de transporturi pe lună”, declară Daniel Babii, Business Development Director în cadrul DSV Road.

Pe fondul creșterii exportului, crește și cererea pentru transportul de tip grupaj, preferat pentru flexibilitatea de a transporta cantități diferite, între 30 kg și 3.000 kg, fără obligația închirierii unui camion întreg. Grupajul este preferat și pentru posibilitatea de a reduce cheltuielile de transport cu până la 80%. Acesta este urmat de transportul intermodal, prin folosirea combinată a trenului și a camionului, și a celui full truck load, cu încărcări complete.

De altfel, un interes crescut al IMM-urilor este și pentru soluția de Green Transport, acestea urmând trendul companiilor multinaționale cu programe de sustenabilitate și strategie ESG de a opta pentru transport de mărfuri pe bază de biocombustibil. Totodată, IMM-urile apelează la analiza impactului asupra mediului prin mărfurile transportate, folosind aplicația CO2 Reporting Tool, prin care este calculată cantitatea de emisii de CO2, primind astfel consultanță pentru optimizarea lanțului logistic.

DSV Road are ca obiectiv reducerea cu până la 40% a cantității de emisii de carbon până în 2030, inclusiv în România. Astfel, la nivelul grupului DSV este disponibil un fond de finanțare în valoare totală de 1 miliard de coroane daneze (peste 134 milioane euro), din care pot fi atrase investiții în programe de ESG, de reducere a CO2 și de protejare a mediului în România.

România este una dintre cele mai importante piețe din regiune pentru grupul danez DSV, prezent local de aproape 30 de ani. Pentru 2024, compania DSV Road estimează o creștere a business-ului cu 10%, după ce anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 80 de milioane de euro datorită creșterii numărului de clienți și a cererii pentru toate tipurile de transport, în special grupaj și intermodal.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2891 / 19463
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat băncile în legătură cu emisiunea record de 1,5 miliarde RON a Băncii Transilvania, prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile denominată în lei. Proiect coordonat din București, cu avocați din Londra în echipă
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | Corina Roman, avocat format în câteva firme mari, spune că a regăsit „cu drag”, la BACIU PARTNERS, aceeași preocupare pentru knowledge și dedicare față de mandatele primite de la clienți. “Nu am crezut niciodată că voi lucra într-un proiect cu sateliți, dar iată că aici am avut această ocazie. Și mi-a plăcut enorm, pentru că m-a scos din zona de confort. Acum, datorită acelei experiențe, știm mai multe și putem explora și acest tip de proiecte la nivel de echipă”
Employment | Pe parcursul ultimului an, s-a remarcat o preocupare crescută din partea angajatorilor pentru „descifrarea” obligațiilor tot mai complexe care le revin în temeiul legislației de dată recentă, spun avocații specializați în Dreptul Muncii de la PNSA. De vorbă cu Ioana Cazacu, coordonatoarea practicii, despre noutățile din legislația muncii, solicitările clienților și mandatele complexe în care a fost implicată echipa
BRD coordonează un club loan de 190 mil. € pentru NE Property BV. Avocații CMS au consiliat consorțiul bancar în această finanțare
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Țuca Zbârcea & Asociații câștigă pentru Silcotub un litigiu major privind recalcularea prețului energiei electrice în lumina Ordonanței de urgență nr. 27 ̸ 2022
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...