ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Eurohold: Curtea de Arbitraj de la Sofia a confirmat legalitatea şi caracterul executoriu al contractului de reasigurare între EIG Re şi Euroins România

09 Iulie 2024   |   Agerpres

"Actuala decizie a Curţii de Arbitraj confirmă faptul că acţiunile conducerii EIG Re, Euroins România, precum şi ale Euroins Insurance Group, au fost legale şi efectuate în deplină conformitate cu cerinţele legislaţiei bulgare aplicabile", se menţionează în comunicat.

 
 
Curtea Internaţională de Arbitraj a confirmat legalitatea şi caracterul executoriu al contractului de reasigurare încheiat între EIG Re şi Euroins România, potrivit unui comunicat al Eurohold remis marţi AGERPRES.

Conform sursei citate, conducerea Euroins Insurance Group îşi continuă procesul corespunzător de apărare a intereselor tuturor părţilor interesate şi asiguraţilor.

"Curtea de Arbitraj Internaţional din cadrul Institutului de Drept Internaţional Privat de la Sofia a luat o decizie, pe 2 iulie 2024, cu privire la dosarul de arbitraj iniţiat de Compania de Asigurări EIG Re EAD (EIG Re) în legătură cu Contractul de Reasigurare (Contractul de Reasigurare), încheiat la data de 9 februarie 2023 între EIG Re şi Euroins România - Asigurare Reasigurare S.A. (Euroins România), subsidiară a Euroins Insurance Group AD", se menţionează în comunicat.


Potrivit sursei citate, decizia confirmă pe deplin cererea de arbitraj a EIG Re, inclusiv prin "confirmarea că acest contract de reasigurare este încheiat în conformitate cu toate cerinţele legislaţiei bulgare (legislaţia aplicabilă în legătură cu Contractul de reasigurare)".

În comunicat se menţionează că acest contract de reasigurare "este pe deplin efectiv şi nu există condiţii de nulitate parţială şi/sau totală a vreuneia dintre clauze şi/sau Contractul de reasigurare" şi a fost reziliat legal la 17 martie 2023. Astfel, în urma încetării de drept a Contractului de reasigurare, prima minimă şi de depozit sunt reţinute în mod legal de către EIG Re.

"Actuala decizie a Curţii de Arbitraj confirmă faptul că acţiunile conducerii EIG Re, Euroins România, precum şi ale Euroins Insurance Group, au fost legale şi efectuate în deplină conformitate cu cerinţele legislaţiei bulgare aplicabile. Acţiunile Conducerii Euroins Insurance Group s-au concentrat pe deplin pe asigurarea suportului necesar poziţiei de solvabilitate a Euroins România, iar Contractul de Reasigurare a fost unul dintre instrumentele cheie în acest proces", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, actuala Decizie de Arbitraj confirmă faptul că "demersurile întreprinse de către Conducerea Euroins Insurance Group au fost suficiente şi legale pentru a asigura sprijinul necesar al filialei din România a Grupului". De asemenea, confirmă că motivele revocării licenţei Euroins România au fost legate exclusiv de acţiunile extrem de discutabile ale fostei conduceri a autorităţii de supraveghere financiară din România (ASF), care au afectat în mod semnificativ drepturile tuturor deţinătorilor de poliţe de asigurare.

Eurohold Bulgaria AD este un grup energetic şi financiar care operează în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, listat la Bursa de Valori din Bulgaria şi Varşovia.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4699 / 21896
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...