ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Evoluția pieței românești de fuziuni și achiziții în 2023: Piața locală de M&A a crescut cu 6,1%, ca valoare, față de anul anterior, dar numărul tranzacțiilor a scăzut cu 6,2%. Care au fost cele mai mari tranzacții

23 Ianuarie 2024   |   BizLawyer

• Valoarea totală a tranzacțiilor a fost estimată la 7,1 miliarde USD în 2023 • Sectoarele de imobiliare, ospitalitate și construcții au fost cele mai active ca număr de tranzacții, declasând tehnologia de pe prima poziție • SUA au continuat să fie prima ţară în funcţie de originea investitorului pentru tranzacțiile inbound

Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY România

 
 
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 241 de tranzacții1 în 2023, cu o valoare totală estimată de 7,1 miliarde USD2. Aceasta reprezintă o creștere de 6,1% față de valoarea estimată în 2022 (6,6 miliarde USD) și o reducere de 6,2% ca număr de tranzacții față de 2022 (257).

La nivel global, în 2023, activitatea de fuziuni și achiziții și-a continuat traiectoria descendentă, prelungind declinul observat în 2022 și marcând un minim al ultimilor 10 ani în ceea ce privește valoarea totală a tranzacțiilor. Această tendință a fost cauzată de factori precum creșterea costurilor de finanțare, intensificarea tensiunilor geopolitice, încetinirea generală a activității economice și accentuarea restricțiilor de reglementare. Multiplele perturbări au dus la scăderea valorii pieței globale de fuziuni și achiziții cu 13% de la an la an, în timp ce activitatea de fuziuni și achiziții din Europa a scăzut cu 19%. În acest context, activitatea de fuziuni și achiziții din România în 2023, asemenea anului 2022, a continuat să sfideze atât tendințele globale, cât și pe cele regionale, remarcându-se încă o dată prin performanțele sale.


Investitorii strategici și-au menținut rolul predominant în piața locală de fuziuni și achiziții, reprezentând 88% din volumul tranzacțiilor în 2023. Tranzacțiile domestice au înregistrat o creștere marginală ca număr, până la 119 (comparativ cu 116 în 2022), în timp ce volumul tranzacțiilor realizate de investitorii străini (inbound) a scăzut cu 13,9% de la an la an, până la un total de 105. Cu toate că numărul de tranzacții outbound a scăzut la 11, față de 14 în 2022, acesta rămâne puternic din perspectivă istorică și reflectă apetitul sporit al investitorilor români de a realiza tranzacții transfrontaliere.

„Într-un mediu de piață dificil la nivel regional, activitatea M&A din România și-a continuat dinamica pozitivă și a depășit performanța piețelor dezvoltate şi în 2023. Numărul de tranzacții domestice a rămas ridicat, reprezentând aproape jumătate din volumul total şi reflectând fundamentele solide ale pieței locale. Încrederea investitorilor în piața românească este evidențiată și de anunțul a două mega-tranzacții - Profi Rom Food și Enel România, care au contribuit semnificativ la valoarea totală a tranzacțiilor din 2023. Având în vedere că atât vânzătorii, cât și cumpărătorii au acum o înțelegere mai clară asupra viitorului, în special în ceea ce privește evoluția inflației și normalizarea politicii monetare, anticipăm că anul 2024 va aduce din nou o dinamică pozitivă pentru piața românească de M&A. Aceasta va fi susținută de o revenire a cererii din partea investitorilor care au așteptat să vadă evoluția pieței și de nivelurile record de capital de investit de care dispun fondurile de private equity", a declarat Iulia Bratu, Head of Lead Advisory, EY România.

Sectoarele cele mai active în ceea ce privește volumul tranzacțiilor au fost cele de imobiliare, ospitalitate și construcții (17% din numărul de tranzacții) și produsele de consum și retail (15,4%), urmate de tehnologie (12,4%) și energie & utilități (12,0%). În comparație cu 2022, numărul de tranzacții din sectoarele de imobiliare, ospitalitate și construcții a scăzut cu 16,3% în 2023, din cauza creşterii susţinute a costurilor de finanțare, dar a depășit totuși tehnologia ca sector principal, indicând astfel reziliența segmentului.

Tehnologia a ocupat poziția a treia ca volum de tranzacții, subliniind importanța tot mai mare a abordării nevoilor de transformare digitală într-o nouă economie, accelerată de apariția tehnologiilor noi, precum inteligența artificială. Produsele de consum și retail au ocupat locul al doilea, stimulate de puterea de cumpărare a consumatorilor locali și încrederea investitorilor în piața românească. De asemenea, companiile din domeniul energiei și al utilităților au continuat să beneficieze de tranziția către energia verde la nivel european.

Cele mai mari tranzacții ale anului

•    Achiziția Profi Rom Food de către Ahold Delhaize, un jucător semnificativ în piața globală de retail alimentar, de la fondul de private equity Mid Europa Partners, pentru suma de 1,4 miliarde USD
•    Achiziția Enel România de către grupul energetic grecesc Public Power Corporation, pentru suma de 1,3 miliarde USD
•    Achiziția Alpha Bank Romania de către Unicredit, cu sediul în Italia, pentru suma de 319 milioane USD
•    Mitiska REIM a vândut 25 de parcuri comerciale către M Core Property HQ, pentru suma de 236 de milioane de USD, una dintre cele mai mari tranzacții înregistrate vreodată în sectorul local al imobiliarelor comerciale
•    Grupo Bimbo, companie de produse alimentare din Mexic, a achiziționat Vel Pitar pentru suma de 210 milioane USD.

În 2023, dimensiunea medie a tranzacțiilor a scăzut ușor, la 40 de milioane USD, continuând tendința descendentă post 2020. Acest efect este amplificat și de tendința constantă a neraportării valorilor pentru tranzacțiile mai mari. În cele din urmă, cei mai activi investitori după țara de origine au provenit din SUA (9,5% din tranzacțiile inbound), Olanda (8,6%) și Franța, Elveția și Polonia (7,6% fiecare).

Notă: (1) Baza de date de fuziuni și achiziții a EY pentru România exclude tranzacțiile cu participații mai mici de 15%, precum și valoarea pentru tranzacțiile cu mai multe țări, în cazul în care valoarea activelor specifice fiecărei țări nu este dezvăluită. (2) include o estimare a valorii tranzacțiilor, în cazul în care nu au fost divulgate anterior date de către părți sau nu sunt disponibile în bazele de date ale unor terți și/sau raportate de surse media. (3) se referă la tranzacții cu valori divulgate între 5 și 500 milioane USD.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5759 / 21811
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...