Indicele BET al Bursei de la Bucureşti a încheiat şedinţa de marţi peste pragul de 13.000 de puncte
29 Decembrie 2021 Agerpres
Valoarea totală a tranzacţiilor derulate marţi s-a ridicat la 55,709 milioane lei (11,256 milioane euro).
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar indicele principal BET a depăşit pentru prima dată în istorie pragul de 13.000 de puncte, încheind sesiunea de tranzacţionare la 13.015,33 puncte.
Valoarea totală a tranzacţiilor derulate marţi s-a ridicat la 55,709 milioane lei (11,256 milioane euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,61%, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat un avans similar.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 1,40%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în creştere cu 0,52%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în urcare cu 1,34%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 1,86%.
Indice BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, s-a apreciat cu 2,20%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 8,639 milioane de lei, urmate de cele ale Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 3,96 milioane de lei, şi de titlurile Nuclearelectrica - 3,947 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Conted, care s-au apreciat cu 14,74%, urmate de cele ale Bermas (+10,09%) şi de titlurile Rompetrol Well Services (+9,63%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Armătura (-12,09%), Dafora (-6,9%) şi Rompetrol Rafinare (-4,82%).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 13932 / 21709 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





