ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Industria hârtiei şi cartonului din România, afectată de costurile energetice excesive şi exporturile masive de maculatură (patronat)

29 Iulie 2025   |   Agerpres

Conform sursei citate, în România, preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt, în mod constant, mai mari decât în alte ţări europene şi non-UE, realitate care afectează competitivitatea producătorilor locali.

 
 
Industria hârtiei şi cartonului din România este afectată de costurile energetice excesive şi exporturile masive de maculatură care privează producătorii locali de o resursă esenţială, susţin reprezentanţii Patronatului Industriei de Celuloză şi Hârtie (ROMPAP). 

ROMPAP reprezintă 23 de companii din sector, cu o cifră de afaceri cumulată de aproape 1 miliard de euro şi peste 5.000 de locuri de muncă directe.

"Două vulnerabilităţi sistemice afectează grav competitivitatea acestei ramuri strategice: costurile energetice excesive şi exporturile masive de maculatură, care privează producătorii locali de o resursă esenţială", susţin reprezentanţii patronatului, într-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.


Conform sursei citate, în România, preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt, în mod constant, mai mari decât în alte ţări europene şi non-UE, realitate care afectează competitivitatea producătorilor locali.

"Industria hârtiei este, prin natura sa, una cu un consum intensiv de energie. În România, preţurile la energie electrică şi gaze naturale sunt, în mod constant, mai mari decât în alte ţări europene şi non-UE. Această realitate afectează direct competitivitatea producătorilor locali, care sunt nevoiţi să opereze cu costuri energetice semnificativ mai mari decât concurenţa externă. Impactul este cu atât mai mare cu cât energia poate reprezenta, în medie, până la 30% din costul total de producţie al unei fabrici de hârtie sau carton.", a afirmat Ionel Ciucioi, director executiv al ROMPAP, în comunicat.

Potrivit acestuia, eliminarea plafonării preţului la energia electrică în România, fără includerea industriei hârtiei pe lista sectoarelor vulnerabile, a agravat şi mai mult situaţia.

"Spre comparaţie, în alte ţări din Uniunea Europeană, industriile cu consum ridicat sunt sprijinite prin scheme de compensare, reduceri fiscale sau acces la contracte bilaterale pe termen lung. Având în vedere că aproximativ 90% din ambalajele de hârtie, utilizate în România sunt produse local, orice creştere a costurilor de producţie se transmite automat în preţurile finale şi afectează lanţuri industriale întregi - de la sectorul alimentar şi retail până la agricultură şi logistică. Nu este pentru prima dată când industria se confruntă cu astfel de presiuni. Acum trei ani, unele fabrici au fost nevoite să-şi întrerupă temporar activitatea din cauza costurilor prohibitive la energie. Semnalele de alarmă au fost deja trase", a adăugat Ionel Ciucioi.

El a subliniat că, pe lângă costurile energetice, industria se confruntă cu o altă problemă structurală, respectiv lipsa accesului la materie primă.

"România colectează anual aproximativ 700.000 de tone de maculatură, însă peste 30% din această cantitate pleacă la export, în special către Turcia - peste 90.000 de tone în 2023 şi 30.000 de tone doar în primul trimestru din 2025. În acelaşi timp, Turcia a instituit o taxă de protecţie de 87 dolari/tonă pentru importul de hârtie, blocând practic accesul producţiei româneşti pe piaţa sa. În paralel, controlează exporturile proprii de maculatură printr-un sistem de avizare, ceea ce face ca aceasta materie prima sa fie procesată în ţară şi sa aibă un cost scăzut. Beneficiind de aceste avantaje companiile din Turcia reuşesc să plătească preţuri semnificativ mai ridicate pentru importurile de maculatură din România, influenţând astfel preţul din ţara noastră. Aceste dezechilibre afectează grav competitivitatea tuturor producătorilor din România şi pun în pericol locuri de muncă şi investiţii", a adăugat directorul executiv al ROMPAP.

Conform patronatului, situaţia actuală sugerează necesitatea unei abordări echilibrate care să ţină cont de mai mulţi factori.

"În domeniul energetic, includerea industriei pe lista sectoarelor vulnerabile şi implementarea de mecanisme de sprijin ar putea contribui la menţinerea competitivităţii. Experienţa altor ţări europene oferă modele de scheme de compensare sau facilităţi fiscale pentru industriile cu consum intensiv de energie. Pentru fluxurile de materie primă, dezvoltarea unor mecanisme de prioritizare a necesarului intern de maculatură ar putea susţine obiectivele de reciclare şi eficienţa economiei circulare. Dialogul între autorităţi şi industrie rămâne esenţial pentru dezvoltarea unor politici coerente care să echilibreze competitivitatea economică cu obiectivele de sustenabilitate", se precizează în document.

Potrivit celui mai recent Raport al European Paper Recycling Council (EPRC), Europa a atins o rată de reciclare de 75,1% în 2024, iar obiectivul este de 76% până în 2030.

"România, prin Strategia Naţională pentru Economie Circulară (SNEC), şi-a propus ţinte chiar mai ambiţioase: 75% rată de reciclare pentru hârtie şi carton în 2025, 85% până în 2035. Însă aceste obiective devin tot mai greu de atins într-un context în care o parte semnificativă a materiei prime reciclabile - maculatura - pleacă în afara ţării, fără un mecanism de prioritizare a necesarului intern.", se menţionează în comunicat.

Potrivit aceluiaşi raport EPRC, 6 milioane de tone de maculatură au fost exportate din Europa în 2024 către ţări terţe precum India, Vietnam sau Turcia. În paralel, consumul de hârtie şi carton în UE a crescut cu peste 5%. Această dinamică tensionează piaţa şi reduce disponibilitatea internă a maculaturii - o resursă esenţială pentru economia circulară, arată comunicatul.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1202 / 20805
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
CMS asistă CCE cu privire la vânzarea proiectului fotovoltaic Horia 2 către Renalfa Solarpro Group. Echipa multidisciplinară a fost coordonată de Rodica Manea (Corporate M&A), cu sprijinul Variniei Radu (Head of Energy)
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...