ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

INS: Pensia medie lunară a crescut în primul trimestru din 2023 cu 12,6%

14 Iunie 2023   |   Agerpres

Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut cu 13,8% , respectiv cu 13%.

 
 
Pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari - de asigurări sociale, invaliditate, urmaş - plătite de casele de pensii ) a fost, în primul trimestru al acestui an, de 2.101 lei, în creştere cu 12,6% faţă de trimestrul precedent, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică remis, miercuri, AGERPRES.
 
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 2.003 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 52,8% (comparativ cu 49% în trimestrul precedent).
 
Comparativ cu acelaşi trimestru al anului precedent, pensia medie lunară şi pensia medie de asigurări sociale de stat au crescut cu 13,8% , respectiv cu 13%.
 
Indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 110,5%.
 
În trimestrul I 2023, numărul mediu de pensionari a fost de 4.983.000 de persoane, în scădere cu 9.000 de persoane faţă de trimestrul IV 2022. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.599.000 persoane, în scădere cu 5.000 de persoane faţă de trimestrul precedent.
 
Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, numărul mediu de pensionari a scăzut cu 41.000 persoane, iar cel al categoriei aparţinând asigurărilor sociale de stat a scăzut cu 18.000 persoane.
 
Potrivit INS, pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,3% în totalul celor de asigurări sociale. Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (79,9%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial au reprezentat 2,2%.
 
Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10. Acest raport prezintă variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui.
 
Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.078 de lei (1.588 lei în judeţul Botoşani, 1.602 lei în judeţul Giurgiu, 1.603 lei în judeţul Vrancea faţă de 2.666 lei în judeţul Hunedoara, 2.540 lei în Municipiul Bucureşti şi 2.347 lei în judeţul Braşov).
 
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent - indemnizaţie socială) , în trimestrul I 2023, a fost de 1.149.900 persoane, din care: 1.029.500 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,4% din totalul pensionarilor din această categorie; 114.500 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 64,8% din totalul acestora; 5.900 persoane din sistemul militar, reprezentând 3,0% din totalul acestei categorii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6703 / 20686
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...