ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Marius Moldovan este noul președinte executiv al Transilvania Investments

12 August 2024   |   BizLawyer

Rezultatele financiare pentru prima jumătate a acestui an vor fi publicate în data de 12 august a.c.

 
 
Marius Moldovan a preluat rolul de președinte executiv al fondului de investiții Transilvania Investments, odată cu avizul Autorității de Supraveghere Financiară din data de 9 august a.c. Alături de colegii Stela Corpacian și Răzvan Raț, vicepreședinți executivi, Marius Moldovan își asumă misiunea de a implementa strategia de dezvoltare a fondului pentru următorii 4 ani, concentrată pe maximizarea randamentelor pentru investitori și asigurarea unei creșteri sustenabile.

Cu o experiență de peste două decenii în piața de capital din România, Marius Moldovan revine în echipa executivă a fondului pe investiții pe care a mai coordonat-o, ca președinte, în perioada 2020-2021. Rolurile deținute de acesta de-a lungul timpului, atât în structurile de conducere și supraveghere ale Transilvania Investments, cât și în cele ale companiilor în care Transilvania Investments este acționar majoritar, îi conferă expertiza necesară pentru implementarea direcțiilor strategice definite pentru dezvoltarea fondului de investiții.


În noul său mandat de președinte executiv, Marius Moldovan va urmări, împreună cu membrii Directoratului, atingerea obiectivelor principale stabilite de către acționarii Transilvania Investments pentru perioada 2024-2028: realizarea unei creșteri anuale de cel puțin 6% a valorii activului net unitar și o reducere de cel puțin 7% a discount-ului de tranzacționare, remunerarea acționarilor printr-un mix de instrumente (dividende și reducerea discount-ului de tranzacționare), creșterea ponderii dividendelor generate de portofoliul de participații majoritare, restructurarea portofoliului istoric, etc.

„Transilvania Investments are, în acest moment, o echipă pregătită să aducă o perspectivă proaspătă și să aplice strategii inovative în activitatea sa. Rămânem concentrați pe creșterea portofoliului administrat, iar identificarea de noi oportunități în acest sens este vitală pentru a atinge obiectivele ambițioase pe care le-am setat în beneficiul acționarilor noștri. Sunt încrezător că, prin noul leadership, vom continua trendul crescător din ultimii ani.”, spune Marius Moldovan, noul președinte executiv al Transilvania Investments.

Transilvania Investments administrează, la data de 30.06.2024, active în valoare totală de 2.061,88 milioane lei, în creștere cu 38,19% faţă de valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului precedent și în creștere cu 13,04% comparativ cu 31.12.2023. Fondul de investiții a început, în luna iulie, distribuirea către acționari  a dividendelor aferente exercițiului financiar 2023, în valoare brută de 0,015 lei/acțiune.

Rezultatele financiare pentru prima jumătate a acestui an vor fi publicate în data de 12 august a.c.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3944 / 21299
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
În spatele scenei, alături de echipa de Investigatii interne & Audit penal de la Popescu & Asociații | De vorbă cu partenerii Adrian Chirvase și Adina Vlaicu despre mecanismele din spatele succesului reputat în această arie și modul în care echipa sprijină organizațiile în menținerea unor standarde înalte de integritate. Expertiza de top și rigoarea procedurală devin instrumente de gestionare a riscurilor comerciale
OMV Aktiengesellschaft a câștigat, la Paris, încă o dispută legată de costurile de mediu derivate din privatizarea Petrom. Statul român trebuie să plătească 59 mil. €, din care 28 mil. € dobânzi și costuri arbitrale, după un arbitraj câștigat de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners și Norton Rose Fulbright | Argumentele statului - ajutor de stat ilegal și o privatizare dezavantajoasă - nu au stat în picioare
Dispute-Resolution.Center: Cum lucrează și în ce tip de proiecte sunt implicați avocații din echipa de Disputes, Litigation & Arbitration de la Vernon | David. De vorbă cu Daniela David (Senior Partner) și Irina Pârvulescu (Partner), despre tendințele pieței, indicatori calitativi și cantitativi cu care se măsoară succesul și modul în care se construiește, pe termen lung, o practică robustă
Soluție definitivă la ÎCCJ, obținută de Țuca Zbârcea & Asociații: Colecția de artă comparată „Alexandra și Barbu Slătineanu”, restituită moștenitorilor după 16 ani de procese
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Norvegienii de la LINK Mobility preiau Web2SMS de la Netopia Holding, cel mai mare furnizor local de mesagerie A2P din România. Avocați cu senioritate înaltă în tranzacția gestionată juridic la nivel de managing partner
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...