ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preşedintele provizoriu al Directoratului SAPE a fost revocat din funcţie

04 Iunie 2025   |   Agerpres

Demarează procedura de selecţie pentru ocuparea celor 2 (două) poziţii de director vacante, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

 
 
Consiliul de Supraveghere al Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE) a decis revocarea lui Alexandru Valeriu Grigore din funcţia de preşedinte provizoriu al Directoratului şi demararea procedurii de selecţie pentru ocuparea celor două poziţii de director vacante, în conformitate cu prevederile ordonanţei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

"În cadrul şedinţei desfăşurate în data de 4 iunie 2025, Consiliul de Supraveghere al SAPE SA a adoptat următoarele decizii: revocarea domnului Alexandru Valeriu Grigore din funcţia de preşedinte provizoriu al Directoratului SAPE SA; aprobarea demarării procedurii de selecţie pentru ocuparea celor 2 (două) poziţii de director vacante, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste decizii reflectă angajamentul SAPE SA pentru asigurarea unei guvernanţe corporative solide şi transparente, în concordanţă cu cerinţele legale şi cu bunele practici în domeniu. SAPE SA va informa publicul cu privire la etapele procedurii de selecţie, pe măsură ce acestea vor fi parcurse", se arată într-un comunicat al societăţii, remis miercuri AGERPRES.


Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie SA (SAPE) s-a înfiinţat în anul 2013, prin divizarea parţială a Electrica. SAPE a preluat toate drepturile şi obligaţiile din contractele de privatizare ale fostelor companii Electrica Banat, Electrica Dobrogea, Electrica Moldova, Electrica Oltenia şi Electrica Muntenia Sud.

Cele mai importante participaţii ale SAPE, în prezent, sunt: Titan Power (67,3%), Indra Soluciones Tecnologias de la Informacion România (49%), PPC Energie (21,42%), Reţele Electrice România (17,92%), Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (20%).

SAPE SA are un capital social în valoare de 868,5 milioane de lei iar acţionar unic este statul român, prin Ministerul Energiei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 355 / 19577
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...