Radu Crăciun se retrage din funcția de Președinte – Director General al BCR Pensii, Cristian Pascu este numit la conducerea companiei
15 Aprilie 2026 BizLawyer
Cristian Pascu aduce la conducerea BCR Pensii o experiență de peste 25 de ani în domeniul bancar și al piețelor financiare, construită în jurul infrastructurii serviciilor de depozitare și custodie precum și relației cu investitori instituționali locali și străini.
BCR Pensii anunță retragerea lui Radu Crăciun din funcția de Președinte și Director General, după un mandat de 10 ani marcat de stabilitate, leadership solid și contribuții semnificative la dezvoltarea sistemului de pensii private din România. În perioada mandatului său, BCR Pensii și-a consolidat poziția în piață, traversând cu succes contexte economice complexe și contribuind activ la promovarea sănătății financiare pe termen lung pentru clienții săi și întreaga piață per ansamblu. Cristian Pascu, în prezent Șef al Departamentului de Instituții Financiare în cadrul Băncii Comerciale Române, este numit la conducerea companiei.
După o perioadă îndelungată de implicare directă în conducerea executivă și în dinamica operațională zilnică, decizia lui Radu Crăciun de retragere marchează o tranziție firească într-o nouă etapă a parcursului său profesional și de viață, în care va putea valorifica experiența unei cariere extinse. „După o perioadă intensă de implicare executivă, consider că este momentul potrivit pentru această tranziție, în care pot contribui într-un alt mod, dar cu aceeași convingere la evoluția mediului de business și investițional din România. Le mulțumesc colegilor mei, o echipă remarcabilă, pentru că mi-au fost alături într-un domeniu vital pentru România, un domeniu care necesită responsabilitate și o perspectivă investițională strategică dincolo de ciclurile economice”, a declarat Radu Crăciun.
După o perioadă îndelungată de implicare directă în conducerea executivă și în dinamica operațională zilnică, decizia lui Radu Crăciun de retragere marchează o tranziție firească într-o nouă etapă a parcursului său profesional și de viață, în care va putea valorifica experiența unei cariere extinse. „După o perioadă intensă de implicare executivă, consider că este momentul potrivit pentru această tranziție, în care pot contribui într-un alt mod, dar cu aceeași convingere la evoluția mediului de business și investițional din România. Le mulțumesc colegilor mei, o echipă remarcabilă, pentru că mi-au fost alături într-un domeniu vital pentru România, un domeniu care necesită responsabilitate și o perspectivă investițională strategică dincolo de ciclurile economice”, a declarat Radu Crăciun.
Funcția de Director General va fi preluată de Cristian Pascu. Cristian Pascu aduce la conducerea BCR Pensii o experiență de peste 25 de ani în domeniul bancar și al piețelor financiare, construită în jurul infrastructurii serviciilor de depozitare și custodie precum și relației cu investitori instituționali locali și străini. De-a lungul carierei sale, a avut un rol activ în dezvoltarea ecosistemului pieței de capital din România, prin implicarea în organisme profesionale și asociative relevante, contribuind la evoluția standardelor și a cadrului de funcționare al industriei. „Sistemul de pensii private reprezintă un pilon esențial pentru stabilitatea economică și pentru sănătatea financiară a oamenilor. Rolul nostru este să livrăm încredere, siguranță și performanță sustenabilă pe termen lung. Preiau această responsabilitate cu respect pentru ceea ce a fost construit și cu ambiția de a duce mai departe misiunea BCR Pensii alături de colegii mei”, a declarat Cristian Pascu.
Numirea sa în funcția de Director General al BCR Pensii marchează o etapă de concentrare pe responsabilitățile executive ale companiei și pe dezvoltarea acesteia în perioada următoare. În acest context, Cristian Pascu va prioritiza misiunea BCR Pensii, urmând ca rolurile sale din cadrul AAF și Consiliul Bursei de Valori să fie preluate, în mod natural, de alți profesioniști ai industriei.
„Îi mulțumim lui Radu Crăciun pentru contribuția sa remarcabilă și pentru modul în care a ghidat compania într-o perioadă complexă pentru industrie. Suntem într-un moment în care consecvența și disciplina investițională sunt esențiale. De aceea, suntem încrezători că experiența și profilul profesional al lui Cristian Pascu vor susține sănătatea financiară a clienților noștri și dezvoltarea companiei în etapa următoare”, a spus Dana Dima, Președintele Consiliului de Supraveghere al BCR Pensii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 81 / 21562 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





