ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai

11 Iunie 2021   |   AGERPRES

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 este 100,56%.

 
 
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 3,8% în luna mai a acestui an, de la 3,2% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 5,70%, mărfurile alimentare cu 1,52%, iar serviciile cu 2,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 este 3,8%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 - mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 - mai 2020) este 2,8%", se spune în comunicat.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2021 comparativ cu luna aprilie 2021 este 100,56%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2021 comparativ cu luna mai 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 3,2%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2020 - mai 2021) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2019 - mai 2020) determinată pe baza IAPC este 2,3%.

Rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare şi va atinge nivelul de 4,1% în luna decembrie, conform Raportului trimestrial asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

"Ulterior publicării Raportului din luna martie s-au materializat unele presiuni inflaţioniste semnificative, induse preponderent de componentele coşului de consum aflate în afara controlului politicii monetare - îndeosebi pe segmentul preţurilor combustibililor, dar şi al celorlalte componente ale grupei bunurilor energetice (energie electrică şi gaze naturale). În schimb, pentru rata anuală a inflaţiei de bază (CORE2 ajustat), revizuirile sunt relativ minore, aceasta urmând să atingă 2,8% în decembrie 2021 şi 3% în decembrie 2022. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC se va înscrie pe o traiectorie pronunţat ascendentă în lunile următoare, atingând 4,1% în luna decembrie. Natura preponderent temporară a şocurilor anticipate pentru acest an, va implica ulterior efecte de bază favorabile, urmând ca rata anuală a inflaţiei IPC să coboare până la 3% la finele anului 2022. În plus, corecţia de la valori situate uşor peste 4%, în cursul anului 2021, la valori plasate confortabil în intervalul ţintei, respectiv în apropiere de 3%, este de aşteptat să aibă loc deja în cursul trimestrului I 2022", se spune în raport.

Comparativ cu Raportul asupra inflaţiei din martie, revizuirile ratei anuale a inflaţiei IPC sunt consistente pentru finalul anului 2021 (+0,7 puncte procentuale), respectiv +0,2 puncte procentuale pentru decembrie 2022 (la acest orizont, în principal ca urmare a unei contribuţii mai ridicate din partea indicelui CORE2 ajustat).
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15414 / 20995
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...