Salariile mondiale au reînceput să crească mai rapid decât preţurile (OIM)
28 Noiembrie 2024 Agerpres
Raportul publicat joi constată că, începând din 2000, inegalitatea salarială, măsurată prin compararea celor mai mari salarii cu ele mai mici, a scăzut în aproape două treimi din toate ţările.
Salariile medii au reînceput să crească mai rapid decât preţurile la nivel mondial, potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Muncii (OIM) publicat joi, care atrage totuşi atenţia asupra inegalităţilor salariale persistente, informează AFP.
Potrivit acestui raport cu privire la salarii mondiale în 2024-25, după ce au scăzut cu 0,9% în 2022, salariile reale la scară mondială au revenit pe creştere în 2023, când au înregistrat un avans de 1,8%, pe fondul unei scăderi progresive a inflaţiei. De asemenea, datele preliminare disponibile pentru primele două trimestre din 2024 sugerează că în acest an salariile reale ar putea înregistra o creştere de 2,7%, "adică cea mai puternică creştere din ultimii 15 ani", estimează OIM.
Potrivit acestui raport cu privire la salarii mondiale în 2024-25, după ce au scăzut cu 0,9% în 2022, salariile reale la scară mondială au revenit pe creştere în 2023, când au înregistrat un avans de 1,8%, pe fondul unei scăderi progresive a inflaţiei. De asemenea, datele preliminare disponibile pentru primele două trimestre din 2024 sugerează că în acest an salariile reale ar putea înregistra o creştere de 2,7%, "adică cea mai puternică creştere din ultimii 15 ani", estimează OIM.
Cu toate acestea, creşterea salariilor a fost una inegală la nivel regional, în condiţiile în care economiile emergente au înregistrat o creştere mai puternică decât economiile avansate, arată raportul OIM. În timp ce economiile avansate din G20 au înregistrat o scădere a salariilor reale atât în 2022 cât şi în 2023, pentru ca în 2024 să înregistreze un avans de 0,9%, creşterea salariilor reale a rămas pozitivă în 2022 şi 2023 în economiile emergente din G20, pentru care se preconizează un avans de 5,9% în 2024.
"Revenirea pe creştere a salariilor reale este o evoluţie binevenită. Totuşi nu trebuie să uităm că milioane de muncitori şi familiile lor continuă să sufere de pe urma crizei costului vieţii care le-a erodat standardele de trai şi că disparităţile salariale în interiorul ţărilor rămân inacceptabile", a declarat directorul general de la OIM, Gilbert F. Houngbo.
Raportul publicat joi constată că, începând din 2000, inegalitatea salarială, măsurată prin compararea celor mai mari salarii cu ele mai mici, a scăzut în aproape două treimi din toate ţările. În funcţie de sistemul de măsurare utilizate, inegalitatea salarială a scăzut cu 0,5 până la 1,7% pe an.
În pofida acestei tendinţe pozitive, puternice inegalităţi salariale persistă la nivel mondial, potrivit OIM. Raportul arată că, la nivel global, cei mai prost plătiţi 10% dintre muncitori nu câştigă decât 0,5% din masa salarială mondială, în timp ce 10% din cei mai bine plătiţi câştigă aproape 38% din această masă salarială mondială.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3183 / 21244 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





