
Schemă de ajutor de stat pentru 200 de companii din zona Praid
02 Iunie 2025
AgerpresÎn prezent, la nivelul Ministerului Economiei, al Ministerului de Finanțe și al Consiliul Concurenței se lucrează pentru operaționalizarea acestei scheme de ajutor de stat, care va fi lansată prin ordin de ministru.
Guvernul, reunit luni în ședință extraordinară, a aprobat o schemă de ajutor de stat adresată unui număr de 200 de companii care depindeau, din punct de vedere al atracției turistice, de Salina Praid, a anunțat, la Palatul Victoria, ministrul Economiei, Bogdan Ivan.
El a precizat, într-o conferință de presă, că este vorba despre agenți economici din industria ospitalității (unități de cazare, restaurante, wellness), pentru care sezonul turistic din această vară este 'compromis'.
În reuniunea Guvernului convocată ca urmare situației de la Salina Praid, a fost adoptată o hotărâre prin care s-au instituit două scheme de ajutor de stat. Una vizează repararea daunelor cauzate de inundații destinată gestionarului salinei, Salrom, precum și altor companii care și-au desfășurat activitatea economică în subteran.
El a precizat, într-o conferință de presă, că este vorba despre agenți economici din industria ospitalității (unități de cazare, restaurante, wellness), pentru care sezonul turistic din această vară este 'compromis'.
În reuniunea Guvernului convocată ca urmare situației de la Salina Praid, a fost adoptată o hotărâre prin care s-au instituit două scheme de ajutor de stat. Una vizează repararea daunelor cauzate de inundații destinată gestionarului salinei, Salrom, precum și altor companii care și-au desfășurat activitatea economică în subteran.
Cea de-a două schemă de ajutor vizează cele aproximativ 200 de companii care depindeau din punct de vedere al atracției turistice de Salina Praid.
'În cazul celor peste 200 de companii, începând de ieri, este prezent la fața locului un coleg secretar de stat, care manageriază la minister segmentul de turism. Are întâlniri, împreună cu reprezentanții administrației publice locale, cu fiecare din aceste companii. În momentul de față, se face analiza bazelor de date pentru instituirea acestui mecanism de finanțare', a explicat Bogdan Ivan.
Potrivit acestuia, ajutorul nu va putea depăși 300.000 de euro per companie. În prezent, la nivelul Ministerului Economiei, al Ministerului de Finanțe și al Consiliul Concurenței se lucrează pentru operaționalizarea acestei scheme de ajutor de stat, care va fi lansată prin ordin de ministru.
'(Schema de ajutor) va veni ca o despăgubire procentuală pentru fiecare companie, procentuală cu cifra de afaceri raportată pe anul 2024. E un model similar cu cel din pandemie, care a avut un efect foarte pragmatic', a transmis ministrul.
La Praid se află și un alt secretar de stat care coordonează activitatea de analiză minieră, pentru a vedea care sunt evoluțiile din punct de vedere geo-morfologic la nivelul salinei vechi și al salinei noi. De asemenea, a fost creat un comandat local pentru situații de urgență, condus de către prefectul județului Harghita.
Bogdan Ivan a vizitat zona, alături de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, la sfârșitul săptămânii trecute.
'Sunt oameni care și-au văzut agoniseala de o viață potențial distrusă. Sunt oameni care au investit economiile de o viață într-o pensiune sau într-o mică firmuliță. Sunt oameni care își pun speranța în Guvern, iar Guvernul a fost prompt. A venit, a livrat și a venit cu soluții concrete pentru oameni', a susținut ministrul Economiei.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 529 / 19729 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...