Schengen | Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă, afirmă Comisia Europeană
20 Decembrie 2024
AgerpresÎn prezent, nouă state din spaţiul Schengen au în vigoare controale frontaliere reintroduse temporar, în legătură cu care Comisia Europeană a fost notificată:
Comisia Europeană nu a fost încă notificată cu privire la nicio reintroducere a controalelor la frontierele interne din partea Bulgariei şi a României, a declarat executivul comunitar, după ce guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România şi Grecia, în urma intrării depline a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025, precum şi adoptarea unei decizii de introducere a controalelor temporare la frontiera cu România.
''În conformitate cu decizia Consiliului din 12 decembrie 2024, controalele la frontierele terestre interne cu Bulgaria şi România vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2025. Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă. Este o decizie a statului membru în cauză. Comisia nu a fost încă notificată cu privire la nici o reintroducere a acestor controale din partea acestor state membre'', a precizat vineri Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
''În conformitate cu decizia Consiliului din 12 decembrie 2024, controalele la frontierele terestre interne cu Bulgaria şi România vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2025. Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă. Este o decizie a statului membru în cauză. Comisia nu a fost încă notificată cu privire la nici o reintroducere a acestor controale din partea acestor state membre'', a precizat vineri Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
Codul frontierelor Schengen (SBC) prevede că statele membre au posibilitatea de a reintroduce temporar controlul la frontierele interne în cazul unei ameninţări grave pentru securitatea internă sau pentru normele publice. Reintroducerea controlului la frontierele interne trebuie să fie aplicată ca măsură de ultimă instanţă, în situaţii excepţionale, şi trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.
Durata unei reintroduceri temporare a controlului la frontierele interne este limitată, în funcţie de baza juridică invocată de statul membru ce introduce un astfel de control frontalier.
Amploarea şi durata controlului frontalier reintrodus ar trebui să fie limitate la minimul necesar pentru a răspunde ameninţării în cauză. Reintroducerea controalelor la frontiera internă ar trebui utilizată doar ca o măsură de ultimă instanţă.
Reintroducerea controlului frontalier este o decizie ce îi revine fiecărui stat membru. Comisia Europeană poate emite o opinie cu privire la necesitatea măsurii şi la proporţionalitatea sa, dar nu se poate opune prin veto deciziei unui stat membru de a reintroduce controlul frontalier.
Controale frontaliere reintroduse temporar care sunt în vigoare
În prezent, nouă state din spaţiul Schengen au în vigoare controale frontaliere reintroduse temporar, în legătură cu care Comisia Europeană a fost notificată:
Germania a reintrodus temporar controale frontaliere până la 15 martie 2025, la graniţele cu:
- Polonia, Elveţia, Cehia (ameninţări grave pentru securitatea şi ordinea publică, implicate de nivelurile ridicate continue de migraţie ilegală şi traficul de migranţi, precum şi de presiunea asupra sistemului de primire a azilanţilor; impactul situaţiei securităţii globale, printre care războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi situaţia din Orientul Mijlociu, asupra securităţii şi migraţiei);
- Austria (riscuri de securitate asociate cu migraţia ilegală care sporesc ameninţările grave pentru ordinea şi securitatea publică, implicate de situaţia deja tensionată a primirii refugiaţilor, şi creşterea potenţială a presiunii migraţioniste la frontierele externe ale UE din cauza evoluţiilor din Afganistan, Turcia şi Siria, precum şi a activităţilor de traficare, a războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi a situaţiei securităţii din Orientul Mijlociu exacerbată de grupări teroriste);
- Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Danemarca (riscuri de securitate legate de migraţia ilegală la frontierele externe ale UE, ce continuă să conducă la niveluri crescute ale intrărilor ilegale, sporind situaţia deja tensionată a găzduirii refugiaţilor, în special în contextul primirii de cetăţeni ucraineni).
Austria a reintrodus controale frontaliere la graniţele cu:
- Ungaria şi Slovenia (terestre) până la 11 mai 2025 (niveluri ridicate continue de migraţie ilegală şi o creştere a activităţilor de traficare la frontiera sudică a Austriei, presiune disproporţionată pe sistemul austriac de primire a azilanţilor, riscuri de securitate rezultate din evoluţiile securităţii globale în Ucraina şi Orientul Mijlociu, precum şi ameninţarea teroristă în Uniunea Europeană);
- Slovacia (terestru) şi Republica Cehă (toate) până la 15 aprilie 2025 (riscuri asociate cu migraţia ilegală, precum cea prin ruta balcanică, presiunea migraţionistă în zona prefrontalieră, precum şi situaţia dificilă a sistemului de primire a azilanţilor şi a serviciilor de bază, războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei şi situaţia securităţii în Orientul Mijlociu agravată de grupări teroriste).
Franţa a reintrodus controale frontaliere până la 30 aprilie 2025 la graniţele cu Belgia, Luxemburg, Germania, Elveţia, Italia şi Spania (ameninţări grave pentru ordinea şi normele publice şi pentru securitatea internă, implicate de activităţi teroriste de nivel înalt, creşterea prezenţei reţelelor infracţionale ce facilitează migraţia ilegală, fluxuri de migraţie ce riscă să fie infiltrate de indivizi radicalizaţi, precum şi treceri ilegale ale frontierei în Canalul Mânecii şi Marea Nordului, alături de creşterea violenţei în rândul migranţilor, în special în zone de pe coasta nordică precum Dunquerque şi Calais, conducând la situaţii periculoase şi tensionate ce implică atât migranţi, cât şi forţe de ordine).
Slovenia a reintrodus controale frontaliere până la 21 iunie 2025 la graniţele terestre cu Croaţia şi Ungaria (ameninţări grave pentru securitatea internă şi ordinea publică implicate de evenimente legate de terorism şi infracţionalitate organizată, printre care trafic de arme, riscul de infiltrări teroriste în fluxurile migratorii via Balcanii Occidentali, şi islamişti radicalizaţi ce pot intra în oraşe europene în timpul sezonului de vacanţă, precum şi ameninţări hibride dinspre Federaţia Rusă, agresiunea continuă rusă contra Ucrainei, încercări ale unor cetăţeni ruşi de a intra ilegal în Slovenia).
Italia a reintrodus controale frontaliere până la 18 iunie 2025 la graniţa terestră cu Slovenia (ameninţarea continuă de infiltrări teroriste în fluxurile migratorii de-a lungul rutei mediterane şi rutei balcanice, crizele actuale din Europa de Est şi Orientul Mijlociu, presiuni migraţioniste în creştere şi riscul de infiltrare teroristă, riscul de acţiuni violente contra cetăţenilor israelieni şi riscuri de securitate ridicate, asociate cu Jubileul Universal al Bisericii Catolice).
Olanda a reintrodus controale frontaliere până la 8 iunie 2025 la graniţele terestre şi aeriene cu Belgia şi Germania (nivel ridicat de migraţie ilegală, trafic de migranţi şi flux substanţial de migraţie secundară; presiune cumulată şi ridicată asupra sistemului de migraţie, în special pentru primirea azilanţilor; creşterea incidentelor penale la centrele de primire).
Norvegia a reintrodus controale frontaliere până la 11 mai 2025 la toate frontierele interne (ameninţare generală îndreptată spre sectorul energetic, ameninţări de sabotaj din partea serviciilor de informaţii ruse, porturi cu legături cu feribotul către zona Schengen).
Danemarca a reintrodus controale frontaliere până la 11 mai 2025 la toate frontierele interne, cu excepţia graniţei aeriene cu Germania (ameninţări grave pentru securitatea internă şi ordinea publică implicate de evenimente continue legate de terorism şi infracţionalitatea organizată, precum şi de agresiunea Rusiei contra Ucrainei, de tentative ruse de spionaj şi de acte de sabotaj fizic din partea unor indivizi cu legături cu Rusia, alături de impactul conflictelor militare din Orientul Mijlociu şi conflictele din Africa ce sporesc presiunea migraţionistă, intrările ilegale şi riscul de infiltrare din partea unor indivizi radicalizaţi).
Suedia a reintrodus controale frontaliere până la 11 mai 2025 la toate frontierele interne (ameninţări grave pentru securitatea internă şi ordinea publică implicate de evenimente recente legate de terorism şi infracţiuni grave asociate cu un conflict armat în mediul infracţional legate de bande).
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 181 / 18383 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2025 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
Bulboacă & Asociații a sprijinit obținerea unei finanțări de capital de lucru în valoare de 20 de milioane EUR pentru Frigoglass, asumând din nou un rol de reprezentare dublă. Colaborare cu două firme internaționale de avocați, în acest proiect
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Băiculescu și Asociații asistă una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România într-o tranzacție de 2.000.000 RON | Antonia Prisacaru, Head of Litigation: ”Un exemplu de cooperare eficientă între echipă și client, dar și o provocare în gestionarea unor etape juridice complexe, de la litigii până la finalizarea negocierilor”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...