ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Schimbările aplicabile de la 1 februarie privind concediile medicale complică procesul de salarizare (analiză)

30 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2025, în vigoare din 31 decembrie 2025, prevede că, pentru certificatele de concediu medical emise în perioada 1 februarie 2026 - 31 decembrie 2027, indemnizaţiile se calculează şi se plătesc prin diminuarea cu o zi, indiferent de tipul afecţiunii (boală obişnuită, accident în afara muncii, îngrijirea copilului bolnav etc.).

 
 
Noile reguli privind concediile medicale, aplicabile de la 1 februarie, cresc semnificativ activităţile administrative pentru companii, deşi obiectivul oficial al autorităţilor este de reducere a cheltuielilor publice şi a costurilor directe suportate de angajatori, potrivit unei analize realizate de o companie de consultanţă fiscală.

"Prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, ceea ce obligă departamentele de resurse umane să actualizeze procedurile interne, aplicaţiile de salarizare şi să gestioneze relaţia cu angajaţii, în timp ce costurile indirecte şi complexitatea procesării şi calculării salariilor cresc", consideră specialiştii TPA România.


Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2025, în vigoare din 31 decembrie 2025, prevede că, pentru certificatele de concediu medical emise în perioada 1 februarie 2026 - 31 decembrie 2027, indemnizaţiile se calculează şi se plătesc prin diminuarea cu o zi, indiferent de tipul afecţiunii (boală obişnuită, accident în afara muncii, îngrijirea copilului bolnav etc.).

Măsura face parte din reforma fiscal-bugetară iniţiată în 2024 şi accelerată în 2025, care a inclus introducerea contribuţiei de asigurări de sănătate pentru anumite indemnizaţii şi reducerea procentelor de calcul, cu scopul de a limita abuzurile în acordarea concediilor medicale şi de a reduce presiunea asupra bugetului de sănătate, afectat de numărul mare de certificate emise fără justificare medicală.

"La prima vedere, modificarea descurajează absenteismul nejustificat şi reduce costurile directe pentru angajatori. În practică, însă, angajaţii înregistrează venituri mai mici în perioadele de boală, iar companiile trebuie să actualizeze procedurile interne şi aplicaţiile de salarizare, să gestioneze relaţia cu angajaţii şi să suporte potenţiale costuri indirecte suplimentare. Această primă zi neplătită de concediu medical poate fi gestionată de angajaţi şi angajatori diferit faţă de cum au prevăzut autorităţile. De exemplu, angajaţii ar putea solicita compensarea zilei neremunerate prin concediu de odihnă sau angajatorii ar putea acorda o compensaţie în bani pentru acea zi, ceea ce ar creşte costul salarial pentru ziua respectivă, comparativ cu cel aferent zilei de concediu medical. Până în acest moment, autorităţile nu au oferit instrucţiuni clare privind rezolvarea acestor situaţii, astfel că interpretările şi soluţiile practice vor apărea treptat, pe măsură ce angajaţii şi companiile se vor confrunta cu exemple concrete", a explicat Ioana Zavastin, Payroll Director al TPA România, citată în comunicatul companiei.

Conform noilor reglementări, modul de distribuire a indemnizaţiei între angajator şi bugetul de stat se ajustează corespunzător, astfel că indemnizaţia va fi suportată de angajator din a doua zi până inclusiv în a şasea zi de incapacitate de muncă, cu excepţia indemnizaţiilor acordate persoanelor pentru care a fost instituită măsura izolării, iar indemnizaţia pentru restul zilelor de concediu medical se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cu excepţia indemnizaţiilor suportate integral din bugetul de sănătate.

Potrivit analizei, ziua de concediu medical neplătită va genera pierderi în venitul net al angajaţilor, dar nu va afecta stagiul de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate şi nici calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Până la 31 ianuarie 2026, indemnizaţia pentru concediul medical se plăteşte încă din prima zi de incapacitate de muncă, iar, potrivit noilor reglementări, prima zi a concediului medical devine o zi neplătită. Începând cu a doua zi, indemnizaţia de concediu medical se calculează şi se achită conform procentelor de plată stabilite în urmă cu şase luni, diminuate în cazul bolilor obişnuite şi accidentelor în afara muncii, în funcţie de durata concediului medical: 55% din baza de calcul pentru episoadele de boală obişnuită cu durata de până la 7 zile; 65% din baza de calcul pentru episoadele de boală cu durata între 8 şi 14 zile; 75% din baza de calcul pentru episoadele de boală de peste 15 zile.

Baza de calcul a indemnizaţiei rămâne media veniturilor brute din ultimele şase luni, limitată la 12 salarii minime brute pe ţară, subliniază autorii analizei.

"Astfel, valoarea efectivă a indemnizaţiei de concediu medical scade, iar salariaţii vor resimţi impactul în venitul net pentru luna în care se află în concediu medical. Deşi noile reglementări în domeniul concediilor medicale au ca fundament diminuarea numărului de concedii medicale acordate nejustificat şi eficientizarea cheltuielilor publice, efectele secundare sunt semnificative pentru mediul de afaceri şi pentru salariaţi", atenţionează Ioana Zavastin.

Potrivit acesteia, măsura va avea impact asupra angajatorilor şi specialiştilor în resurse umane, care se confruntă din nou cu o creştere a birocraţiei şi a timpului necesar pentru gestionarea absenţelor şi pentru procesarea şi calcularea salariilor, fapt ce poate avea un impact indirect asupra productivităţii din cadrul companiei.

"Pentru angajaţi, noua măsură fiscal-bugetară implică scăderea veniturilor nete în perioadele în care se confruntă cu probleme temporare de sănătate, precum şi necesitatea unei planificări financiare mai atente, mai ales în cazul afecţiunilor recurente. Pentru angajatori şi specialiştii în resurse umane, complexitatea administrativă se amplifică din nou, într-un interval scurt de timp de la ultima modificare legislativă în acelaşi domeniu, şi generează dificultăţi semnificative pentru activitatea de salarizare. Pe lângă actualizarea aplicaţiilor de calcul salarial, ajustarea procedurilor interne şi a regulamentelor de ordine interioară privind aprobarea şi evidenţa concediilor medicale, companiile şi departamentele de salarizare vor trebui să gestioneze şi relaţia cu angajaţii pentru evitarea posibilelor nemulţumiri legate de diminuarea venitului net în lunile în care sunt acordate concedii medicale", adaugă Zavastin.

TPA România este unul dintre principalii furnizori de servicii de audit financiar, consultanţă fiscală, contabilitate şi consultanţă juridică din România şi are o echipă de peste 150 de angajaţi în birourile sale din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Compania face parte din grupul TPA, o reţea cu 35 de locaţii în 12 ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est şi care reuneşte peste 2.100 de profesionişti.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 20934
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...