ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Societe Generale va elimina 1.800 de posturi în Franţa

22 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Joi, Societe Generale a precizat că reducerile de posturi ar urma să aibă loc pe parcursul anilor 2026 şi 2027.

 
 
Grupul bancar francez Societe Generale a anunţat joi că va elimina 1.800 de posturi în cadrul diviziei sale de retail banking din Franţa şi posibil şi în alte sectoare, transmite Reuters.

Anunţul oficial al băncii vine după un comunicat publicat miercuri de sindicatul francez CGT, în care anunţa că Societe Generale intenţionează să îşi reorganizeze forţa de muncă din Franţa, compusă din aproximativ 40.000 de angajaţi.

Joi, Societe Generale a precizat că reducerile de posturi ar urma să aibă loc pe parcursul anilor 2026 şi 2027.

"Aceste iniţiative sunt însoţite de o modificare organizaţională propusă în Franţa, care vizează mai multe activităţi şi funcţii la sediul central, precum şi organizarea regională a serviciilor bancare de retail", a transmis banca.


Pentru a-şi atinge obiectivul, Societe Generale va profita de plecările naturale la pensie şi va investi în mutări interne şi în dezvoltarea competenţelor angajaţilor, a adăugat banca.

Grupul Societe Generale are 119.000 de angajaţi care servesc peste 26 de milioane de clienţi în 62 de ţări din întreaga lume şi operează prin trei linii de business complementare, care integrează oferte ESG pentru toţi clienţii săi: retail banking în Franţa, private banking şi asigurări; global banking şi soluţii pentru investitori; mobilitate, retail banking internaţional şi servicii financiare.

În România, BRD Groupe Societe Generale operează o reţea de 356 de unităţi. La finalul lunii septembrie 2025, activele totale ale băncii se ridicau la 94 miliarde lei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 547 / 21366
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...