ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul a aprobat OUG de declarare, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere

26 Martie 2026   |   Agerpres

Ordonanţa instituie măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză.

 
 
Guvernul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă privind declararea, în perioada 1 aprilie - 30 iunie, a situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere, benzină şi motorină.

Ordonanţa instituie măsuri de protejare a economiei şi populaţiei pe durata situaţiei de criză.

"Perioada de aplicare a acestor soluţii poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat situaţia de criză. Impactul implementării actului normativ va fi evaluat periodic pentru a permite ajustarea măsurilor, în funcţie de evoluţiile pieţei", se precizează într-un comunicat al Executivului.


Situaţia de criză este declarată în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2022 privind combaterea acţiunilor speculative, aprobată prin Legea nr. 322/2024, arată sursa citată.

Potrivit celor aprobate, se vor institui măsuri de limitare a adaosului comercial practicat de operatorii economici care produc, importă, distribuie şi/sau comercializează benzină, motorină la valoarea medie a adaosului comercial practicat în anul 2025 de către fiecare operator economic, fiind exceptate exporturile şi livrările intra-comunitare.

"Măsura are în vedere descurajarea unui posibil comportament inadecvat al operatorilor economici şi al unor potenţiale tendinţe de speculă, care ar conduce la creşteri nejustificate de preţ la aceste produse", arată Executivul.

Valoarea medie anuală a adaosului comercial pentru anul 2025, precum şi calculul care a determinat valoarea se comunică Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Modalitatea de comunicare se va stabili prin ordin al preşedintelui ANAF, emis în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, iar în termen de 5 zile de la data publicării ordinului, operatorii economici comunică valoarea medie anuală a adaosului comercial.

"În cazul constatării unor adaosuri comerciale peste limitele prevăzute în actul normativ, vor fi aplicate amenzi cuprinse între 0,5% şi 1% din cifra de afaceri realizată în anul anterior sancţionării", mai menţionează sursa citată.

Totodată, prin această ordonanţă de urgenţă se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conţinutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piaţă de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecţie.

"Aplicarea acestei măsuri conduce la evitarea riscului ca operatorii economici să întâmpine dificultăţi în asigurarea simultană a volumelor necesare de carburanţi şi a respectării cerinţelor privind conţinutul de biocarburant, fapt care ar conduce la disfuncţionalităţi în aprovizionarea pieţei interne", precizează Guvernul.

De asemenea, pentru a asigura necesarul intern de consum, exportul de motorină şi ţiţei se va efectua doar după obţinerea acordului ministerului cu atribuţii în domeniul economic şi ministerului de resort.

"Mai exact, pe durata situaţiei de criză, încheierea şi/sau executarea contractelor de export şi/sau de livrare intracomunitară de motorină şi ţiţei se pot realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris emis de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi Ministerul Energiei. Obţinerea unui acord prealabil pentru realizarea exporturilor/vânzărilor intracomunitare de motorină şi ţiţei este determinată de existenţa unui dezechilibru structural la nivelul pieţei naţionale a produselor petroliere, caracterizat printr-un excedent de benzină şi un deficit de motorină. Această condiţie va fi ulterior reglementată printr-o procedură de emitere a acordului respectiv prin ordin al ministrului economiei, digitalizării, antreprenoriatului şi turismului şi ministrului energiei", mai precizează Executivul.

Sunt introduse şi sancţiuni, astfel că "exporturile realizate fără avizele necesare vor fi sancţionate cu amendă între 5% şi 10% din cifra de afaceri, precum şi cu măsura complementară de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii".

Ordonanţa conţine şi unele modificări privind piaţa gazelor naturale, pentru "eliminarea ambiguităţilor juridice şi a riscului de interpretare neunitară, asigurarea delimitării corecte a atribuţiilor instituţiilor publice, evitarea unor disfuncţionalităţi în implementarea mecanismului de alocare a gazelor naturale, prevenirea apariţiei unor dezechilibre între participanţii la piaţă şi reducerea riscului de litigii generate de aplicarea neclară a prevederilor legale", mai menţionează Guvernul.

Potrivit sursei citate, în lipsa acestor intervenţii legislative, ar fi existat riscuri privind asigurarea continuităţii în aprovizionarea consumatorilor şi blocaje operaţionale în piaţa gazelor naturale.

În acest sens, principalele modificări cu privire la gazele naturale sunt: instituirea unui mecanism clar de repartizare proporţională a cantităţilor disponibile, în funcţie de consumul estimat al clienţilor fiecărui furnizor; introducerea unor prevederi detaliate privind defalcarea cantităţilor pe categorii de consum; stabilirea unor reguli explicite de calcul, inclusiv: determinarea stocurilor minime, calculul diferenţelor între consumul estimat şi cantităţile alocate, recalcularea cantităţilor în funcţie de evoluţia consumului.

Alte modificări vizează reglementarea unui mecanism de recalculare şi ajustare periodică, pe baza datelor transmise de operatorii din piaţă, instituirea unor obligaţii privind transmiterea şi actualizarea datelor între producători, furnizori şi autorităţile competente.

"Actul normativ adoptat de Guvern instituie şi un mecanism de verificare a aplicării acestor prevederi de către instituţiile statului, iar, în cazul constatării încălcării măsurilor, un set de contravenţii care vor fi puse în aplicare", mai arată Executivul.

Astfel, pentru punerea în aplicare a ordonanţei de urgenţă, operatorii economici, persoane fizice sau juridice, au obligaţia de a transmite lunar Consiliului Concurenţei, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Ministerului Energiei, în cel mult 20 zile calendaristice de la încheierea lunii de raportare, rapoarte privind modul de aplicare a prevederilor actului normativ, inclusiv date şi informaţii referitoare la preţurile practicate.

La nivelul Guvernului, grupul de lucru constituit în scopul identificării şi promovării soluţiilor de protecţie a cetăţenilor şi economiei în contextul crizei carburanţilor va continua să monitorizeze situaţia internaţională şi să propună noi măsuri adaptate conjuncturii globale, mai menţionează sursa citată.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 43 / 5794
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...